Mai apar câteva averse, în special pe la munte, iar vântul devine mai insistent în ținuturile sudice și în nord-vest.
În Dobrogea și Bărăgan atmosfera se menține însorită toată ziua, iar vântul este destul de activ, îndeosebi pe litoral. Miercuri s-au înregistrat 33 de grade în această zonă. Joi, maximele nu mai trec de 29 de grade.
Vremea în Moldova
În Moldova sudică și în nordul Munteniei, găsim soare, vreme bună și temperaturi în scădere. Vor fi cel mult 28...29 de grade pe la amiază și 15...16 grade după lăsarea nopții.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, norii apar destul de rar, iar atmosfera devine foarte plăcută în miezul zilei. Maximele se vor situa între 24 și 27 de grade, iar la noapte temperaturile vor coborî până la 12 grade în zona Bucovinei.
Vremea în Transilvania
În nordul Transilvaniei și în Maramureș o să fie ceva mai cald și se vor atinge 31 de grade. Va domina vremea însorită, dar e posibil să apară câțiva nori de ploaie prin Transilvania. În această zonă se intensifică vântul și o să ajungă la viteze de 50 km/h.
În ținuturile vestice nu prea vedem norii și o să avem o amiază călduroasă, cu până la 32 de grade în termometre. De fapt, pe aici se vor înregistra cele mai ridicate valori din țară.
În Transilvania mai vin ceva averse, în special pe la munte. Maximele ajung la 30 de grade în vestul provinciei și la 24 de grade în depresiuni. Și tot în zona depresionară, la noapte se răcește simțitor și vor fi doar 5 grade la Miercurea-Ciuc.
Vremea în Oltenia
Oltenia scapă joi de căldura apăsătoare și temperaturile scad accentuat. După cele 37 de grade de ieri, astăzi se vor înregistra cel mult 29 de grade. Norii apar în treacăt și e posibil să aducă o ploaie de scurtă durată.
Și în ținuturile sudice mai sunt ceva condiții de ploaie, dar, în ansamblu, avem vreme bună și temperaturi în scădere față de ieri. Vântul este destul de insistent pe parcursul zilei.
Vremea în București
În București, căldura se mai domolește. Avem o zi destul de însorită, cu vânt activ și o maximă în jur de 30 de grade. Temperaturile scad și pe timpul nopții, iar minima ajunge pe la 15...16 grade.
Vineri continuă vremea frumoasă, dar vântul devine mai insistent și atinge viteze de 45 km/h. Maxima, la fel ca astăzi, se oprește la 30 de grade.
Sâmbătă se înseninează complet. Se mai domolește și vântul, iar temperatura urcă din nou până la 30 de grade. În noaptea următoare vor fi doar 13 grade la marginea orașului.
Duminică se mai încălzește puțin. Cerul se păstrează curat toată ziua și o să avem o amiază călduroasă, cu vânt domol și 31 de grade în termometre.
Vremea la munte
La munte se face mai răcoare. Se înnorează din când în când și apar câteva reprize de ploaie, în special în Carpații Meridionali. Ploile sunt însoțite de fenomene electrice și pot lăsa în urmă 15 litri de apă pe metru pătrat.
Vineri, temperaturile încep să crească. Avem vreme frumoasă în cea mai mare parte a zilei. După-amiază, însă, e posibil să vină câteva averse în Carpații Meridionali și Occidentali.
Ziua de sâmbătă aduce soare și vreme bună în toată zona montană. Vântul nu pune probleme și se mai încălzește puțin.
Duminică, temperaturile continuă să crească și amiaza devine călduroasă în masivele din vestul țării. Spre seară apar ceva înnorări, dar nu sunt semne de ploaie.
Vremea la mare
Pe litoral, vremea se răcorește și vor fi cel mult 27 de grade prin stațiuni. Nu prea vedem norii, dar vântul continuă să agite atmosfera și ajunge la viteze de 55 km/h.
Joi, temperaturile se mențin sub valorile normale. Nu reușesc să treacă de 27 de grade. Se înnorează din când în când, dar nu o să plouă. Vântul o să atingă din nou viteze de 55 km/h.
Sâmbătă, aproape nicio schimbare. Norii vin și trec. Vântul rămâne destul de insistent, iar maximele se opresc tot pe la 27 de grade.
Ultima zi din săptămână aduce vreme foarte bună de plajă: atmosferă însorită și briză plăcută. Se mai încălzește puțin și temperaturile urcă până la 28 de grade. În tot acest interval, apa mării are în jur de 25 de grade.