După-amiază, în zona Carpaților Orientali și în Munții Apuseni apar câteva averse trecătoare, dar în rest avem atmosferă însorită. Maximele pleacă de la 29 de grade în sudul litoralului și ajung la 39 de grade în Banat și în Crișana.
În Dobrogea și Bărăgan soarele strălucește toată ziua, iar căldura devine sufocantă după prânz, când se ating 35 de grade. Spre seară și la noapte se pornește vântul, care ajunge la viteze de 50 de km/h.
Vremea în Moldova
Și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, avem o zi frumoasă și o amiază călduroasă, cu 36 de grade la umbră și un stres termic accentuat. Nu prea vedem norii, însă vântul devine mai insistent la apropierea serii.
Soare arzător găsim și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, pe unde temperaturile cresc simțitor și ajung la 35 de grade. După orele prânzului, în zona montană se înnorează și apar averse cu tunete și fulgere. Peste noapte ploile se extind și în restul provinciei.
Vremea în Transilvania
În nordul Transilvaniei și în Maramureș avem o amiază caniculară aproape peste tot. Crește și disconfortul termic, iar în miezul zilei se ating 37 de grade. Spre seară și la noapte vântul începe să bată mai tare, iar la munte o să vină câteva reprize de ploaie.
Canicula se intensifică în ținuturile vestice, pe unde temperaturile se apropie de 40 de grade. Vă reamintesc că acestea sunt valori înregistrate la umbră, așa că în plin soare o să fie mult mai cald de-atât. După-amiază, în Munții Apuseni se adună norii și o să plouă.
În Transilvania avem o dimineață răcoroasă în depresiuni. Temperaturile cresc rapid, iar după prânz, în vestul provinciei se instalează canicula. Norii apar doar în zona Orientalilor, pe unde vin și câteva averse, pe spații mici.
Vremea în Oltenia
În Oltenia cerul rămâne curat toată ziua și se mai încălzește față de luni. Se ating 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală depășește pragul critic de 80 de unități.
Nici în sudul țării nu prea vedem norii. Avem și pe-aici o amiază toridă, cu 36 de grade în termometre și un stres termic foarte pronunțat după orele prânzului.
Vremea în București
În București se mai încălzește. Cerul rămâne curat toată ziua și urmează o amiază caniculară, cu 36 de grade la umbră și un aer greu de respirat.
Miercuri temperatura scade ușor, însă vremea se menține călduroasă și vom resimți în continuare stresul termic accentuat. Maxima ajunge la 34 de grade, iar vântul are unele intensificări.
Joi se mai răcorește și temperatura ajunge la 30 de grade - o valoare normală pentru această dată. Avem soare în cea mai mare parte a zilei, iar vântul rămâne destul de insistent.
Vineri se înseninează complet. Vântul nu mai pune probleme, iar amiaza aduce atmosferă plăcută și o maximă de 30 de grade.
Vremea la munte
La munte găsim vreme caldă. În a doua parte a zilei norii se înmulțesc în Carpații Orientali și în Munții Apuseni, pe unde o să vină câteva averse însoțite de descărcări electrice și vânt intens.
Miercuri începe să se răcorească, însă vremea devine instabilă. După-amiază, mai ales în masivele sudice și în cele estice, o să plouă pe arii extinse și se pot strânge peste 20 de litri de apă pe metru pătrat.
Joi temperaturile continuă să scadă. Instabilitatea persistă, iar în Meridionali și în Occidentali mai vin câteva averse, posibil însoțite de descărcări electrice.
Vineri domină atmosfera însorită și se încălzește ușor. După-amiaza și seara, în masivele vestice și în cele sudice se adună câțiva nori de ploaie.
Vremea la mare
Pe litoral se anunță o zi însorită, dar se face mai cald decât ieri și se resimte disconfortul termic. Maximele ajung la 32...33 de grade pe plajă, iar apa mării are 24...25 de grade.
Ziua de miercuri aduce vreme frumoasă în ansamblu, chiar dacă după-amiază vor fi unele înnorări. Vântul prinde putere, iar temperaturile scad și vor fi cel mult 31 de grade.
Joi se mai răcorește puțin, iar maximele se opresc la 28 de grade. Soarele strălucește pe tot parcursul zilei, însă vântul agită atmosfera cu rafale de 50 de km/h.
Vineri avem încă o zi frumoasă, cu soare și temperaturi potrivite momentului, de până la 27 de grade. Vântul, însă, bate destul de tare, iar în apă vor fi în jur de 25 de grade.