Vremea azi, 10 ianuarie. Vom avea precipitaţii în majoritatea regiunilor. La munte ninge sau cade lapoviţă

×
Codul embed a fost copiat

Ziua de marți ne-aduce vreme închisă şi precipitaţii în majoritatea regiunilor. În jumătatea sudică ploile lasă în urmă cantităţi mari de apă.

În Transilvania, în Moldova şi la munte ninge sau cade lapoviţă, iar la altitudini mari se depune strat de zăpadă. Vântul se înteţeşte peste tot, iar maximele pleacă de la 3 grade prin Transilvania şi ajung la 13 grade pe partea sud-estică.

Vremea în fiecare regiune

 

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe-aici urmează o zi cam neplăcută, cu înnorări, ploi abundente şi un vânt destul de insistent. Chiar şi-aşa, temperaturile urcă până la 12...13 grade - valori ridicate pentru dată din calendar.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, găsim tot vreme caldă, cu maxime de până la 12 grade. Nu vedem soarele şi o să plouă destul de mult, iar în zona înaltă de munte ninge şi se depune strat consistent de zăpadă.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina cerul rămâne acoperit, însă temperaturile ajung la 10 grade, pe la Vaslui. În zonele mai joase plouă, la munte cade lapoviţă, iar pe creste ninge viscolit.

Citește și
ploaie
Vremea azi, 8 ianuarie. Temperaturile rămân ridicate, iar în unele zone va ploua

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş avem o zi mohorâtă şi puţin mai rece decât cea de luni. Temperaturile nu mai trec de 10 grade, pe la Bistriţa, dar încă se menţin peste limitele normale. Ploile apar şi pe-aici, iar la munte vor fi ninsori şi lapoviţă.

Temperaturile scad şi în vestul ţării. Tot se vor atinge 9 grade, aşa că încă vorbim de vreme caldă pentru acest moment al anului. Înnorările persistă şi o să plouă, iar vântul se înteţeşte şi suflă cu până la 55 de km/h.

Vreme caldă, dar destul de neplăcută găsim şi în Transilvania. Vor fi înnorări, o să plouă şi vântul agită atmosfera. La munte cade lapoviţa, iar pe creste vântul viscoleşte ninsoarea cu rafale de peste 80 de km/h şi se depune strat consistent de zăpadă. Maximele ating 10 grade, la Braşov.

Vântul mai are unele răbufniri şi în zona Olteniei, pe unde găsim tot vreme închisă şi temperaturi ridicate, de până la 8 grade. Pe-aici vin ploi abundente, care vor lăsa în urma peste 25 de litri de apă pe metru pătrat.

Şi în ţinuturile sudice găsim atmosferă mohorâtă: plouă, se vor strânge cantităţi mari de apă, iar vântul suflă destul de nervos. Temperaturile rămân ridicate şi ajung la 13 grade în Lunca Dunării.

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti rămânem cu vremea caldă. Se ating 11 grade, dar avem o zi destul de neplăcută, cu vânt activ şi ploi. La noapte continuă să plouă, însă temperaturile se menţin foarte ridicate pentru o noapte de ianuarie. Minima ajunge la 5 grade, dar ar trebui să avem minus 5 grade.

Vremea la Munte

 

La munte găsim vreme închisă şi multe precipitaţii. Vor fi ninsori în zonele înalte şi lapoviţă - în rest. În Carpaţii Meridionali şi de Curbură se depune un strat consistent de zăpadă, iar pe creşte o să fie viscol, cu rafale de peste 80 de km/h.

 

Articol recomandat de sport.ro
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Citește și...
Vremea azi, 9 ianuarie. Temperaturile rămân ridicate, dar vântul se intensifică. La munte va ninge
Vremea azi, 9 ianuarie. Temperaturile rămân ridicate, dar vântul se intensifică. La munte va ninge

Astăzi temperaturile rămân ridicate, dar vântul se intensifică în multe zone. Pe seara, în jumătatea vestică o să plouă abundent, iar la altitudini mari va ninge viscolit.

Vremea azi, 8 ianuarie. Temperaturile rămân ridicate, iar în unele zone va ploua
Vremea azi, 8 ianuarie. Temperaturile rămân ridicate, iar în unele zone va ploua

Ziua de duminică ne-aduce tot vreme caldă. Pe partea estică avem o zi mohorâtă, cu precipitaţii slabe. În rest domină atmosfera însorită, însă dimineaţa, pe la câmpie, apare ceața.

Vremea azi, 7 ianuarie. Temperaturile scad, dar tot va fi mai cald decât în mod obișnuit
Vremea azi, 7 ianuarie. Temperaturile scad, dar tot va fi mai cald decât în mod obișnuit

Vremea se menţine caldă şi sâmbătă, dar în nord, în centru şi pe partea estică se anunţă o cam mohorâtă cu precipitaţii slabe.

Recomandări
Ucraina a atacat o importantă rafinărie din Rusia cu rachete britanice. VIDEO
Ucraina a atacat o importantă rafinărie din Rusia cu rachete britanice. VIDEO

Ucraina a atacat o importantă rafinărie din Rusia cu rachete britanice, au declarat joi oficialii militari și de securitate ucraineni, potrivit Sky News.

Zăpada și gerul i-a pus în dificultate pe unii turiști plecați la drum de Crăciun. Ninsori importante în mai multe zone
Zăpada și gerul i-a pus în dificultate pe unii turiști plecați la drum de Crăciun. Ninsori importante în mai multe zone

Prima zi de Crăciun a adus vreme rece, zăpadă și ger. La munte, vântul a suflat cu putere, iar pe șosele turiștii s-au trezit într-un scenariu pentru care nu erau pregătiți.

Sezonul de gripă a început mai devreme, cu peste 100.000 de infecții respiratorii. Avertismentul medicilor
Sezonul de gripă a început mai devreme, cu peste 100.000 de infecții respiratorii. Avertismentul medicilor

Sezonul de gripă a început mai devreme anul acesta, iar autoritățile au emis deja o alertă epidemiologică. Asta după ce timp de trei săptămâni numărul cazurilor a crescut alarmant și a fost înregistrat și primul deces.