Vremea azi, 10 ianuarie. Lapoviță și ninsoare în sudul țării

×
Publicitate

Duminică prindem încă o zi mohorâtă. În jumătatea sudică va ninge, o să cadă lapoviţă şi se va depune un strat nou de zăpadă. Cantităţile de apă vor fi însemnate şi se pot strânge peste 20 de litri pe metru pătrat.

În rest, o să mai ningă doar pe spaţii mici, iar, izolat se va depune polei. Ninsori apar şi în zona montană, iar maximele pleacă de la -1 grad şi ating 6 grade la malul mării.

La noapte, singurele zone mai ferite de precipitaţii vor fi cele din nordul ţării. În rest, ninsorile continuă, însă, în sud-est, se anunţă şi ploi, dar şi lapoviţă. Tot pe-acolo se vor înregistra cele mai mari temperaturi din cursul nopţii: vor fi 2 grade pe litoral, în timp ce, în depresiunile din estul Transilvaniei, valorile termice coboară până la MINUS 6 grade Celsius.

Luni rămânem tot cu vremea închisă. În jumătatea sudică şi la munte vin alte precipitaţii, ce pot acumula cantităţi importante de apă. Vorbim în principal despre ninsori, dar, în sud-est, o să cadă și lapoviţă şi se va depune polei. Vântul se înteţeşte în sud, în sud-est şi la munte, iar la altitudini mari va viscoli ninsoarea cu viteze ce vor trece de 70 de km/h. Maximele se încadrează între -2 şi 5 grade Celsius.

Marţi, ninsorile se extind în cea mai mare parte a ţării. În sud şi în sud-est o să fie și lapoviţă, iar, pe alocuri, se poate depune polei. Vântul se menţine activ la munte, dar şi în regiunile sudice.

Miercuri o să ningă mai ales în vest, în centru şi în ţinuturile nordice. Ninsori slabe se mai anunţa şi în sud-est, pe unde vor mai fi condiţii de polei. Vântul continuă să sufle mai tare în zonele de munte, dar şi în sudul și în estul ţării.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62016408
Ninsori, vânt și polei în sudul țării, până pe 12 ianuarie. Vremea va deveni mai rece
Meteorologii anunţă precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, moderate cantitativ, intensificări temporare ale vântului şi polei în jumătatea de sud a ţării, începând de sâmbătă, de la ora 23:00 şi până marţi dimineaţă.
62168128
Vremea azi, 9 ianuarie. Atmosferă închisă și ninsori slabe. Unde vor fi -11 grade
Sâmbătă avem vreme închisă în mare parte din ţară, cu excepţia zonelor din vest şi din nord-vest, pe unde vor fi şi scurte momente însorite.
62164639
O masă de aer rece va pune stăpânire treptat pe întreaga ţară. Unde vor cădea cele mai multe ninsori
Pregătiţi-vă pentru patru zile de iarnă autentică. Din noaptea de vineri spre sâmbătă va ninge inclusiv în Bucureşti. Potrivit meteorologilor, o masă de aer rece va pune stăpânire treptat pe întreaga ţară.