Vremea azi, 10 aprilie. Temperaturile cresc, dar tot e mai frig ca de obicei în această perioadă

×
Publicitate

Vremea azi, 10 aprilie. În sfârşit, avem veştile pe care le aşteptăm de la meteorologi. Vremea începe să se încălzească, duminică ajungem la normal cu temperaturile.

 

La începutul săptămânii viitoare se face mai cald decât ar trebui: maximele ajung pe la 22 de grade.

Dar vedem mai întâi ce se întâmplă în Europa. Ziua de sâmbătă aduce soare şi vreme frumoasă în est, în sud-est şi în ţinuturile nordice. În rest, domină atmosfera închisă, iar precipitaţiile apar pe suprafeţe destul de mari şi vor fi mai abundente în ţările iberice, prin Franţa şi nordul Italiei. Se încălzeşte faţă de ieri, mai ales pe partea sud-estică a continentului.

Vântul suflă tare în nord şi nord-vest, dar are unele intensificări şi pe Marea Mediterană. Precipitaţiile se extind în vestul şi sud-vestul Europei. Ajung pe partea centrală şi central-sudică, după care se deplasează către est. Marţi, un val de ploi va pătrunde şi în zona noastră.

O masă de aer cald traversează regiunile vestice, ajunge în centru şi înaintează spre estul Europei. în acelaşi timp, un aer rece, dinspre nord-vest, pătrunde în vest, apoi în zonele centrale şi central-sudice. La final, aerul cald se retrage către sud-est, dar mai găsim o masă de aer cald şi în Peninsula Iberică.

Vremea pe regiuni

Vremea azi, 10 aprilie. La noi în ţară, astăzi, temperaturile cresc uşor, însă avem tot vreme rece pentru această perioadă, chiar foarte rece în primele ore ale zilei. Norii apar destul de rar, cerul rămâne senin în multe zone din ţară, iar amiaza ne-aduce atmosferă plăcută şi maxime de la 10 grade în depresiuni şi pe litoral, până la 17 grade în vestul ţării.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici găsim vreme frumoasă, foarte puţini nori şi temperaturi în creştere faţă de ziua trecută. Chiar şi aşa, va fi mai frig decât în mod obişnuit. Maximele se vor opri pe la 14 grade, iar cele mai modeste valori se vor înregistra la malul mării.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, ne-aşteaptă o zi destul de plăcută, cu cer senin şi vânt domol. Este răcoare acum, dimineaţa, însă atmosfera se încălzeşte după prânz, când se ating în jur de 14-15 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, avem o dimineaţă foarte rece, cu temperaturi sub pragul îngheţului. Vremea însă se încălzeşte de la o oră la alta, maximele ajung la 14-15 grade, iar norii apar destul de rar.

Temperaturile cresc şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş. Vom avea cu 2-3 grade mai mult decât ieri, cer senin aproape toată ziua şi un vânt destul de liniştit.

Un aer mai cald pătrunde astăzi şi în ţinuturile vestice. Pe aici se ating cele mai ridicate valori din ţară, în jur de 16-17 grade şi atmosfera devine foarte plăcută după prânz. La noapte e posibil să apară ceaţa.

În Transilvania este foarte frig la începutul zilei, mai ales în zona depresionară. Atmosfera se dezmorţeşte însă mai târziu. Temperaturile le depășesc pe cele de ieri şi o să avem vreme frumoasă, cu până la 13 grade în termometre.

Soare şi vreme bună găsim şi în Oltenia. Temperaturile mai cresc puţin şi aici, însă se menţin sub valorile normale la această dată. Maximele ajung pe la 14-15 grade, norii apar sporadic şi vântul adie plăcut.

La fel va fi şi în ţinuturile sudice: soare, câţiva nori de vreme bună şi temperaturi în uşoară creştere faţă de ziua trecută.

Vremea la București

Vreme din ce în ce mai plăcută avem şi în zona Capitalei. Ieri, s-au atins 13 grade; astăzi maxima urcă până la 16 grade şi cerul se păstrează curat toată ziua. La noapte se răceşte din nou, minima ajunge pe la -1 grad, iar la marginea oraşului e posibil să se producă brumă.

Temperaturile cresc şi în zonele de munte, dar tot va fi mai frig decât în mod normal, în special în primele ore ale zilei. Vom avea însă vreme frumoasă, puţini nori şi un vânt destul de liniştit. Odată cu încălzirea, creşte riscul de avalanșă.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62183776
Vremea azi, 9 aprilie. Temperaturile rămân scăzute, iar la munte s-ar putea să ningă puțin

Vremea rămâne rece şi vineri. O să avem o zi destul de însorită. La munte s-ar putea să ningă puțin, iar spre seară apar câţiva nori de ploaie în centru, est şi sud-est.

62183532
Ninsori și ploi în aproape toată țara, joi. Temperaturile cresc puțin sâmbătă

Joi avem vreme rece. La deal şi la munte predomină ninsorile, iar în vest și pe spaţii mici, în rest, o să plouă. Vântul se înteţeşte în sud-vest, în centru şi în zona montană. Maximele se încadrează între 3 şi 13 grade Celsius.

62112956
ANM a emis o informare de vreme deosebit de rece în cea mai mare parte a țării

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare de vreme deosebit de rece, ninsori şi viscol, valabilă până sâmbătă dimineaţa în cea mai mare parte a ţării.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.