Vremea astăzi, 23 aprilie 2024. Temperaturile se mențin scăzute pentru această perioadă. Zonele unde va ploua

×
Publicitate

Marți o să plouă, mai întâi, în ținuturile sudice, apoi și în celelalte zone. Vântul devine mai insistent, iar maximele pleacă de la 10-12 grade în Dealurile Sudice, până la 21 de grade în vestul și în nord-vestul țării.  

Vremea în țară

În Dobrogea și Bărăgan se anunță o zi mohorâtă. Apar averse, iar vântul prinde putere și ajunge la viteze de 45-55 de km/h. Temperaturile rămân la valori similare cu cele de ziua trecută și se opresc la 17 grade.

În Moldova sudică și în nordul Munteniei se mai încălzește față de luni și se ating tot 17 grade. Înnorările persistă, vin și câteva reprize de ploaie, iar vântul are intensificări.

Temperaturile cresc și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, pe unde se vor înregistra 18 grade. Se înnorează treptat, iar aversele ajung în această regiune mai ales pe seară și la noapte. În zona înaltă de munte avem precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș găsim tot vreme schimbătoare. Norii se înmulțesc, vântul prinde putere, iar ploile apar îndeosebi după ce se lasă noaptea. Se face mai cald decât luni și, la amiază, termometrele vor indica 20 de grade.

Și în ținuturile vestice va fi cam înnorat. Vântul agită atmosfera și atinge viteze mai mari în sudul Banatului, pe unde suflă cu peste 80 de km/h. O să plouă în special în a doua parte a zilei și la noapte și se pot strânge cantități mari de apă. Se încălzește, iar după prânz maximele ajung la 21 de grade.

În Transilvania avem o dimineață rece mai ales în depresiuni, pe unde sunt condiții de ceață și de brumă. Soarele se arată trecător și vin mai multe reprize de ploaie. În Carpații Meridionali, cantitățile de apă pot depăși 20-30 de litri de apă pe metru pătrat. La altitudini mari, ploile se transformă în lapoviță și ninsoare și tot acolo, vântul are intensificări.

În Oltenia, cerul rămâne acoperit și vin mai multe serii de averse, mai abundente în zona deluroasă. Vântul se întețește, iar temperaturile mai scad față de luni.

Cam la fel va fi vremea și în ținuturile sudice: atmosferă închisă, ploi și un vânt insistent, care depășește 55 de km/h. Maximele se opresc la 18 grade, însă pe la deal sunt zone în care vr fi cel mult 10 grade.

Vremea în București

În București avem o zi destul de neplăcută. O să plouă din când în când. Se intensifică și vântul, iar maxima se oprește la 16 grade. La noapte, înnorările persistă, mai vin câteva reprize de ploaie, iar temperatura coboară până la 10 grade.

Vremea la munte

La munte, ploile apar mai întâi în masivele sudice, iar până seară se extind în toată zona montană. Pe creste o să fie lapoviță și ninsoare, iar în Carpații Meridionali se pot strânge 30 de litri de apă pe metru pătrat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62431108
Cum va fi vremea în perioada 22 aprilie - 5 mai. Sunt așteptate diferențe semnificative de temperatură şi ploi

Regimul termic prognozat de meteorologi pentru următoarele două săptămâni (22 aprilie - 5 mai) va fi unul cu alternanţe semnificative de temperatură, atât pe timpul zilelor, cât şi pe durata nopţilor.

62412763
Când revine vremea caldă în România. Unde vor avea loc fenomene extreme

O atenţionare Cod galben de ninsori însemnate cantitativ pentru Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură va intra în vigoare luni, la ora 18:00, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

 

 

62443434
Ninsori puternice în România, începând de luni seară. Cod galben în 14 județe. HARTĂ

O atenţionare Cod galben de ninsori însemnate cantitativ pentru Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură va intra în vigoare luni, la ora 18:00, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.