Când revine vremea caldă în România. Unde vor avea loc fenomene extreme

62412763
Shutterstock

O atenţionare Cod galben de ninsori însemnate cantitativ pentru Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură va intra în vigoare luni, la ora 18:00, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

 

 

Potrivit meteorologilor, până marţi, la ora 12:00, la altitudini de peste 1.500 de metri în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă.

Zonele aflate sub Cod galben de ninsori

Sunt 14 județe care se vor afla parţial sub Cod galben de ninsori sunt: Caraş - Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi.

Mai mulţi copaci, căzuţi la pământ din cauza zăpezii şi vântului. Două maşini, avariate, în Hunedoara

Mai mulţi copaci s-au prăbuşit la pământ în Valea Jiului, din cauza căderilor de zăpadă, iar în Deva, din cauza vântului din noaptea de duminică spre luni, două maşini aflate într-o parcare au fost avariate de un arbore căzut peste ele.

Pentru înlăturarea efectelor vremii nefavorabile, la faţa locului au intervenit pompierii militari din Petroşani şi Deva, care au tăiat şi îndepărtat copacii aflaţi la pământ, a informat ISU Hunedoara.

„În municipiul Petroşani a fost eliberată partea carosabilă a DJ 709, zona Parâng, de arbori căzuţi în urma precipitaţiilor sub formă de lapoviţă şi ninsoare, înregistrate noaptea trecută şi în luni dimineaţă. De asemenea, o altă intervenţie a pompierilor din Petroşani a avut loc pe str. Independenţei, pentru degajarea unui copac căzut pe trotuar, în apropiere de Şcoala generală nr. 6 din localitate. Pompierii din Deva au intervenit pe str. Carpaţi pentru a segmenta şi degaja un copac căzut pe două autoturisme parcate”, a precizat sursa citată.

Pentru judeţul Hunedoara a fost transmisă, duminică, o informare meteorologică, valabilă până luni, la ora 15:00, pentru intensificări ale vântului (45-55 km/h), precipitaţii locale, iar în zonele montane precipitaţiile pot fi mixte.

Când revine vremea caldă în România. Unde vor avea loc fenomene extreme

În săptămâna 22.04.2024-29.04.2024, cu excepția extremității de sud-est a țării, unde valorile termice vor fi apropiate de cele normale, temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval, mai ales în regiunile vestice și nord-vestice. În ceea ce privește ploile, cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zona Carpaților Meridionali și în zona sub-montană din regiunile sudice.

Săptămâna 29.04.2024-06.05.2024, temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 06.05.2024-13.05.2024, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 13.05.2024-20.05.2024, mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi în general apropiat de cel normal, în cea mai mare parte a țării.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62443434
Ninsori puternice în România, începând de luni seară. Cod galben în 14 județe. HARTĂ

O atenţionare Cod galben de ninsori însemnate cantitativ pentru Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură va intra în vigoare luni, la ora 18:00, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

62431107
Vremea azi, 22 aprilie. Se face mai frig, iar ploile cuprind cea mai mare parte a țării. Care vor fi maximele termice

Luni, 22 aprilie, se face mai frig, iar ploile cuprind cea mai mare parte a țării. La munte ninge sau cade lapoviță, iar vântul are intensificări în sud și în sud-est.

62042691
Vremea azi, 21 aprilie. Soare cu nori, vânt insistent și precipitații sub toate formele. Zonele din România vizate de ninsori

Avem vreme destul de rece în vest, în sud-vest și la munte. În regiunile sudice și vestice plouă, iar la munte apar precipitații sub toate formele.  

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.