Vremea 2 martie 2018. Vineri, maximele ating 9 grade C. Prognoza pentru weekend

×
Publicitate

Vremea 2 martie 2018. Vineri, avem ger dimineaţa în nordul Moldovei şi în depresiuni. Apar precipitaţii slabe în cea mai mare parte a ţării. Pe lângă ninsori, vor fi lapoviţe sau ploi şi creşte riscul de polei mai ales în jumătatea sudică.

Vremea 2 martie 2018. Maximele ating minus 9 grade în Bucovina şi 4 grade pe litoral.

Vremea astăzi în fiecare regiune.

Dobrogea şi Bărăganul. Aici se anunţă o zi închisă, cu precipitaţii slabe sub forma ninsoare şi lapoviţa şi e posibil să apară poleiul. Temperaturile cresc chiar şi cu 7 grade faţă de ziua trecută şi vor ajunge până la 4 grade pe litoral.

Norii vor fi numeroşi şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei şi vor predomina ninsorile. Maximele termice se menţin foarte scăzute în toată zona.

În nordul Moldovei şi în Bucovina se anunţă o zi închisă şi va ninge slab. Acum dimineaţă este ger peste tot dar şi în timpul zilei termometrele vor indica valori foarte modeste.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, vremea va fi închisă şi vin ceva precipitaţii slabe: ninsori dar şi puţină lapoviţă. Se încălzeşte cu 6-7 grade faţă de ieri şi la amiază vor fi cel mult 3 grade.

Şi în ţinuturile vestice se anunţă vreme urâtă iar temperatura aerului va creşte uşor. Norii persistă şi vin şi aici ninsori şi lapoviţă iar vântul se va înteţi în sudul Banatului.

În judeţul Caraş-Severin este Cod galben de vânt intens până la ora 9. Rafalele ajung la 55-70 km/h, iar la munte, la peste 1800 de metri altitudine se ating 80-90 km/h, ninsoarea va fi viscolita şi în aceste condiţii vizibilitatea va scădea. Şi până la ora 10 şi 45 de minute, este cod galben de precipitaţii mixte şi polei pentru sudul judeţul Timiş şi vestul şi nord-vestul judeţului Caraş-Severin.

În centrul României este ger acum dimineaţa în depresiuni. Peste zi norii persistă însă precipitaţiile apar pe suprafeţe mici şi vor fi neimportante cantitativ. Maximele termice cresc uşor faţă de ieri.

În sud-vestul ţării, atmosferă va fi închisă şi va ninge cam peste tot. Valorile termice se menţin foarte scăzute.

În ţinuturile sudice, se anunţă precipitaţii slabe: ninsori şi lapoviţa şi sunt condiţii de polei. Temperatura aerului va creşte puţin.

 

 

Vremea 3 martie 2018. Sâmbătă, temperaturile mai cresc puţin şi ajung pe la 5 grade în nord-vest. Apar alte precipitatii-tot slabe. În nord vor fi mai mult ninsori, iar în vestul şi sudul ţării: lapoviţa şi polei.

Vremea 4 martie 2018. Duminică, în vest, nord-vest, în centru, la deal şi la munte temperaturile se apropie de normal. În rest va fi în continuare foarte frig. Vom avea vreme închisă; lapoviţă în vestul şi sudul ţării şi ninsori sporadice în rest.

Vremea 5 martie 2018. Luni, se încălzeşte peste tot. Atmosferă va fi schimbătoare, cu vânt activ şi un pic de soare.

Vremea în București în următoarele 4 zile.

În Bucureşti deşi se încălzeşte vremea rămâne rece. Va ninge din când în când, dar trecător va cădea lapoviţă şi chiar ploaie, aşa că se poate depune polei. La amiază se ating minus 2 grade.

Vremea 3 martie 2018 în București. Sâmbătă, norii persistă şi e posibil să cadă lapoviţă.

Vremea 4 martie 2018 în București. Duminică, va fi foarte frig. Vom avea o zi mohorâtă, cu vânt activ şi ninsori către seară. La amiază vor fi minus 3 grade; iar pe timpul nopţii minus 4... minus 5 grade.

Vremea 5 martie 2018 în București. Luni, vremea se încălzeşte. Maximă ajunge pe la 3 grade, dar şi aceasta este o valoare mai scăzută decât ar fi normal. Zărim un pic soarele, dar apar şi condiţii de lapoviţă şi polei.

Vremea la munte pe următoarele 4 zile

La munte apar precipitaţii slabe în toate masivele, mai ales ninsori şi vântul se intensifică pe creşte.
Sâmbătă, se mai încălzeşte şi aşteptam lapoviţa şi ninsoare iar în aceste condiţii o să apară şi poleiul.

Duminică,  se anunţă lapoviţă în Occidentali, ninsori în Meridionali şi pe spaţii mici va ninge şi în Carpaţii Orientali. Se menţin condiţiile de polei, vântul se înteţeşte în Munţii Banatului, temperaturile cresc şi se apropie de normalul perioadei.

Luni, cerul va fi temporar noros şi se face mai cald şi doar pe timpul nopţii mai apar ceva precipitaţii

Articol recomandat de sport.ro
Norvegia reacționează dur după lovitura de proporții dată de Rusia lui Putin
Norvegia reacționează dur după lovitura de proporții dată de Rusia lui Putin
Citește și...
Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni. Final de iulie mai răcoros, apoi revine canicula

Săptămâna 27 iulie - 3 august va fi caracterizată de temperaturi sub cele specifice, în sud-estul ţării. În primele trei săptămâni din august, temperaturile vor avea valori peste cele obişnuite, în special în vestul ţării, anunţă meteorologii.

Vremea azi, 24 iulie. Se încălzește ușor, dar ploile și vijeliile lovesc mai multe regiuni din țară

Vineri se încălzește ușor, dar nu scăpăm de ploi. Acestea apar în nordul Dobrogei, în prima parte a zilei, însă, mai târziu, o să plouă și la deal, la munte, precum și în nord și în sud.

ANM: Cod galben de averse şi vijelii în zone din 28 de judeţe şi în Bucureşti, joi şi vineri

ANM a emis noi atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului, vijelii şi averse torenţiale însemnate cantitativ, fenomene care vor afecta, treptat, 28 de judeţe şi Municipiul Bucureşti, joi şi vineri.

Recomandări
O dronă a fost doborâtă de un pilot de F-16 în județul Buzău. Precizările MApN: „Nu putem spune că aparține unui stat”

O dronă a fost doborâtă vineri, în jurul orei 11:00, de un pilot al unui avion F-16 în sudul județului Buzău. Aparatul a căzut într-o zonă nelocuită, fără a pune în pericol populația.

Trei directori din companii de stat de armament au fost reţinuţi pentru luare de mită. 500.000 de euro, găsiți la percheziţii

Trei directori din companii de stat de armament au fost reţinuţi de procurorii DNA, fiind acuzaţi că ar fi luat mită.

Secretarul general al ONU: Situaţia în Orientul Mijlociu a scăpat de sub control şi se află la marginea inimaginabilului

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns într-un punct critic, iar regiunea se află „la marginea inimaginabilului”, a avertizat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în cadrul unei dezbateri desfășurate în Consiliul de Securitate al ONU.