Vreme geroasă în toată țara. Când scăpăm de ninsori și frig

×
Publicitate

Ziua de sâmbătă ne-aduce vreme foarte rece şi poate câţiva fulgi de zăpadă în ţinuturile estice, pe unde şi vântul rămâne destul de insistent. În rest, cerul va fi senin şi vom avea maxime de la MINUS 4 grade în depresiuni, la 6 grade în vestul Olteniei.

În Dobrogea şi Bărăgan o să fie foarte frig: temperaturile ajung cu greu pe la 1 grad, iar vântul mai are unele răbufniri, îndeosebi la malul mării. Apar şi ceva înnorări, dar condiţiile de ninsoare sunt foarte reduse. La fel va fi şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei: vreme schimbătoare, temperaturi în scădere şi un vânt activ, care sporeşte senzaţia de frig.

În nordul Moldovei şi în Bucovina se înnorează din când în când şi s-ar putea să fulguiască trecător. Frigul persista, temperaturile se opresc pe la zero grade, însă din cauza vântului, vom resimţi valori mai scăzute de atât.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, ne-aşteaptă o zi însorită şi foarte rece, cu ger în primele ore şi în jur de zero grade după prânz. Cerul va fi mai mult senin, iar peste noapte temperaturile vor coborî din nou până la MINUS 10 grade. Soare şi frig pătrunzător găsim şi în ţinuturile vestice. Pe la amiază vor fi cel mult 1...2 grade; iar la noapte vremea devine geroasă şi aici.

Vreme foarte rece avem şi în zona Transilvaniei, GER dimineaţa şi din nou după lăsarea nopţii, când în depresiuni se pot atinge MINUS 20 de grade. Norii apar destul de rar, însă vântul mai are unele rabufini în zonele montane, iar pe creste va spulbera zăpadă depusă.

Se răceşte şi în zona Olteniei, pe unde ieri s-au înregistrat 9...10 grade. Ziua va fi însorită, iar în vestul provinciei se vor înregistra cele mai ridicate valori din ţară, de 5...6 grade Celsus.

Un aer foarte rece a ajuns şi în ţinuturile sudice. Temperaturile rămân negative în cea mai mare parte a zilei.

Şi în Bucureşti avem o zi de iarnă autentică, soare, un vânt rece şi cel mult zero grade în termometre. Peste noapte revine GERUL, iar la marginea oraşului se pot înregistra MINUS 17 grade.

La munte găsim vreme rece, geroasă dimineaţa şi noaptea. Şi aici o va fi soare. Doar în zona Carpaţilor Orientali apar câţiva nori şi e posibil să fulguiască. Pe creste, vântul continua să spulbere zăpadă depusă.

Şi duminică o să fie foarte frig şi o să avem vreme geroasă, în special în prima parte a zilei. Cerul rămâne senin, iar vântul activ va spori senzaţia de frig. Dimineaţa apare din nou gheaţă pe străzi şi trotuare, iar în zonele cu ceaţă, se depune chiciură.

Luni, vremea se mai încălzeşte, iar după amiază încep să se adune norii prin vest şi nord-vest. În noaptea următoare, vor fi precipitaţii peste tot: lapoviţă la munte şi ploi în rest.

Marţi aşteptăm ceva lapoviţă în centrul şi nordul ţării şi ploi în vest şi nord-est. Vântul prinde putere aproape peste tot, iar temperaturile vor fi destul de mari.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
61944309
Informare meteo de ger. Temperaturile vor coborî până la -22 de grade

Meteorologii anunţă ger, în cea mai mare parte a ţării, până duminică, la ora 10:00. Temperaturile vor coborî frecvent sub minus 10 grade şi pot ajunge la minus 22 de grade Celsius, în zonele depresionare.

62108561
Ce spun specialiștii despre ciclonul care a distrus 80 de ha de pădure în Prahova

Vârtejul înfricoșător care a pus la pământ 80 de hectare de pădure în județul Prahova a fost provocat de ciocnirea unui ciclon mediteranean cu un front atmosferic rece.

62108418
Vremea începe să se încălzească. Ce ne așteaptă în weekend

Vineri mai vin câteva ninsori slabe prin centru și sud-est, iar la munte, în masivele sudice, o să mai fie viscol. Noaptea se răcește foarte tare. Va fi ger îndeosebi în nord și centru și minus 20 de grade în depresiuni.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.