Prognoză meteo Revelion 2021. Vom avea zăpadă în noaptea dintre ani?

×
Publicitate

Prognoza meteo 28 decembrie 2020- 10 ianuarie 2021. Vremea va fi deosebit de caldă pentru sfârşit de decembrie şi început de ianuarie, în majoritatea regiunilor, cu temperaturi maxime în unele zone de până la 16 grade Celsius.

Potrivit meteorologilor, anul acesta vom avea un Revelion fără zăpadă, dar cu ploi.

O masă de aer cald care a pătruns în țara noastră prin sud aduce aceste temperaturi neobișnuite. Ar trebui să avem între minus 3 și 5 grade ziua și minus 10 grade noaptea. În schimb am avut în București și 15 grade luni la prânz. Ar fi fost maxima pe țară, dacă nu se înregistrau 16 grade la Oltenița.

Și în următoarele 3 zile vom avea temperaturi de 15, 16 grade grade și va ploua aproape peste tot, mai abundent prin vest, nord-vest și pe la munte.

Prognoză meteo Revelion 2021
 

Așa că de Revelion avem temperaturi mai potrivite pentru o zi de primăvară în toată țara, iar în unele zone s-ar putea să plouă spre seară. Dimineața de 1 ianuarie se va forma și ceața. Doar pe la munte vom avea un Revelion cu zăpadă, însă și aici doar la peste 1700 de metri, în rest vor fi precipitații mixte.

Citește și
Meteorologii au actualizat prognoza. Cod galben de ploi torențiale în patru județe și viscol la munte | HARTĂ
Meteorologii au actualizat prognoza. Cod galben de ploi torențiale în patru județe și viscol la munte | HARTĂ

Datele meteorologilor arată că abia din 8 ianuarie vremea se mai răcește și temperaturile revin la valori mai potrivite pentru iarnă.

Banat prognoză meteo Revelion 2021

În Banat, în cea mai mare parte a intervalului de referinţă, va predomina o vreme deosebit de caldă pentru acest moment al anului.

Astfel, în perioadele cele mai calde (28-30 decembrie şi 2-4 ianuarie), media temperaturilor maxime va fi de 9 - 12 grade Celsius, iar a minimelor de 5 - 8 grade Celsius.

În restul timpului, vor fi valori de 6 - 8 grade Celsius ziua şi 0 - 2 grade noaptea, media regională.

O scădere a temperaturilor, spre valori mai apropiate de cele climatologic specifice, este estimată pentru sfârşitul intervalului, respectiv după data de 8 ianuarie.

Probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine ridicată pe parcursul celor două săptămâni.

Vor fi mai ales ploi, temporar mai însemnate cantitativ, în special în perioada 29 - 31 decembrie.

Crișana prognoză meteo Revelion 2021

 

În Crişana, pe parcursul celor două săptămâni, regimul termic va fi caracterizat de valori cu mult mai ridicate decât cele obişnuite la sfârşit de decembrie şi început de ianuarie.

În perioadele cele mai calde, respectiv 28-30 decembrie şi 2-4 ianuarie, temperaturile diurne vor fi de 9 - 12 grade Celsius, iar cele nocturne de 3 - 7 grade Celsius, media regională.

În restul timpului, media maximelor se va situa între 5 şi 8 grade, iar a minimelor între -1 şi 3 grade Celsius.

Doar pentru ultimele zile ale intervalului este estimată o scădere a temperaturilor, acestea urmând să devină mai apropiate de cele normale perioadei din an.

Probabilitatea pentru ploi mai frecvente şi temporar mai însemnate cantitativ va fi ridicată din noaptea de 29/30 decembrie până în seara de 31 decembrie, dar precipitaţiile vor fi prezente şi în celelalte zile, în special după data de 4 ianuarie.

Transilvania prognoză meteo Revelion 2021
 

În zona Transilvaniei, în comparaţie cu regimul termic specific în această regiune, valorile termice din aceste două săptămâni vor fi cu mult mai ridicate, cu o medie regională a maximelor de 4 - 8 grade Celsius şi a minimelor de -4 şi 0 grade Celsius, cu temperaturi chiar şi mai mari între 28 şi 30 decembrie, respectiv în 3 şi 4 ianuarie când ziua vor fi în medie 7 - 11 grade, iar noaptea valori pozitive.

Doar la sfârşitul intervalului este estimată o răcire a vremii ce va determina valori mai apropiate de cele normale în prima decadă a lunii ianuarie.

Până în seara de 31 decembrie, vor fi ploi în general slabe şi cu caracter local şi temporar, iar probabilitatea pentru precipitaţii va fi relativ ridicată din nou după data de 4 ianuarie.

Maramureș prognoză meteo Revelion 2021

 

În cea mai mare parte a intervalului, în Maramureş va predomina o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă a anului.

Astfel, în zilele cele mai calde (28-30 decembrie şi 2-4 ianuarie) media temperaturilor maxime va fi de 10 - 12 grade Celsius, iar a minimelor de 3 - 6 grade.

În restul timpului, vor fi valori de 5 - 7 grade ziua şi -2 - 0 grade Celsius noaptea, mediat regional.

O scădere a temperaturilor, spre valori mai apropiate de cele climatologic specifice, este estimată pentru sfârşitul intervalului, respectiv după data de 8 ianuarie.

Probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine ridicată pe parcursul celor două săptămâni.

Vor fi mai ales ploi, temporar mai însemnate cantitativ, în special în perioada 29- 31 decembrie 2020.

Moldova prognoză meteo Revelion 2021

 

În zona Moldovei, comparativ cu regimul termic caracteristic acestei regiuni în această perioadă a anului, valorile ce se vor înregistra în majoritatea zilelor din aceste două săptămâni vor caracteriza o vreme deosebit de caldă.

Astfel, la început, dar şi în perioada 3-5 ianuarie vor fi medii ale maximelor de 7 - 12 grade Celsius şi ale minimelor de 0 - 5 grade Celsius.

În celelalte zile, amiaza va aduce un ecart de 4 - 8 grade, iar noaptea de -3 şi 2 grade Celsius.

O răcire a vremii este estimată după data de 8 ianuarie, determinând temperaturi mai apropiate de cele normale în prima decadă a lunii ianuarie.

Până în data de 3 ianuarie, probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă, ploi locale, slabe cantitativ urmând a se semnala doar pe parcursul zilei de 31 decembrie.

Ulterior, probabilitatea pentru precipitaţii va fi relativ ridicată.

Dobrogea prognoză meteo Revelion 2021

 

În Dobrogea, vremea deosebit de caldă pentru această perioadă a iernii va caracteriza cea mai mare parte a intervalului de referinţă.

În perioada 28-30 decembrie, media temperaturilor maxime va fi de 13 - 16 grade Celsius, iar a minimelor de 6 - 9 grade Celsius. În celelalte zile, la amiază vor fi 9 - 12 grade şi noaptea 4 - 7 grade Celsius.

După data de 7 ianuarie este posibilă o răcire a vremii, cu valori mai apropiate de cele climatologic specifice.

Până în data de 5 ianuarie, regimul pluviometric se va menţine deficitar, ploi slabe, cu caracter local urmând a fi în jurul datei de 31 decembrie.

Ulterior, probabilitatea pentru precipitaţii temporare va fi ridicată.

Muntenia prognoză meteo Revelion 2021

 

În Muntenia, în majoritatea zilelor din intervalul celor două săptămâni, caracteristica principală va fi aceea de vreme deosebit de caldă pentru această perioadă a iernii.

Astfel, media temperaturilor maxime va fi de 6 - 13 grade Celsius, iar a minimelor de 0 - 5 grade, cu valori chiar mai ridicate între 28 şi 31 decembrie când, mediat regional, se vor înregistra valori diurne de 12 - 16 grade şi nocturne de 2 - 6 grade.

O scădere a valorilor temperaturii aerului este estimată pentru ultimele zile (8-10 ianuarie) când vor fi posibile valori mai apropiate de cele climatologic specifice în prima decadă a lunii ianuarie.

Până în data de 3 ianuarie, regimul pluviometric va fi deficitar, averse de ploaie urmând a se semnala local pe parcursul zilei de 31 decembrie.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în perioada 4-10 ianuarie, acestea putând fi, în zona deluroasă cu precădere, în general moderate cantitativ.

Oltenia prognoză meteo Revelion 2021

 

În Oltenia, vremea mai caldă decât specificul sfârşitului lunii decembrie şi începutului de ianuarie va caracteriza cea mai mare parte a perioadei de referinţă, dar cu precădere perioada 28-30 decembrie când ziua vor fi valori de 11 - 15 grade şi noaptea 3 - 6 grade, mediat regional. În restul timpului, vor fi medii ale temperaturilor maxime de 7 - 11 grade, iar ale minimelor de -2 - 3 grade.

O răcire a vremii care va determina valori mai apropiate de cele normale este estimată doar pentru sfârşitul intervalului, respectiv după data de 8 ianuarie.

Între 28 şi 31 decembrie va ploua temporar în mare parte a regiunii, dar cu precădere în zonele deluroase unde se pot cumula cantităţi de apă local mai însemnate.

Probabilitatea pentru precipitaţii, în general moderate cantitativ, va fi ridicată şi între 4 şi 10 ianuarie.

La munte prognoză meteo Revelion 2021

 

La munte, în cea mai mare parte a intervalului, valorile de temperatură se vor situa peste cele climatologic specifice acestei perioade din iarnă.

Valorile cele mai ridicate vor fi între 28 şi 31 decembrie, când se vor înregistra, în medie, maxime de 1 - 8 grade şi minime de -4 şi 4 grade Celsius, iar în jurul datei de 1 ianuarie regimul termic va fi caracterizat de valori diurne de -3 şi 4 grade şi nocturne de -6 şi 0 grade (cu temperaturi mai mici decât acestea la altitudini de peste 1700 metri).

În ultimele zile, după data de 8 ianuarie, este estimată o răcire a vremii ce poate determina valori mai apropiate de cele normale în prima decadă a lunii ianuarie.

Între 28 şi 31 decembrie vor fi precipitaţii în general moderate cantitativ în cea mai mare parte a zonei montane, dar cu precădere în masivele vestice.

Vor fi ploi şi lapoviţă şi doar la altitudini mari temporar şi ninsori. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi din nou în creştere după data de 4 ianuarie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Decizia luată de Recep Tayyip Erdogan chiar în ziua meciului Turcia - România
NEWS ALERT Decizia luată de Recep Tayyip Erdogan chiar în ziua meciului Turcia - România
Citește și...
Meteorologii au actualizat prognoza. Cod galben de ploi torențiale în patru județe și viscol la munte | HARTĂ
Meteorologii au actualizat prognoza. Cod galben de ploi torențiale în patru județe și viscol la munte | HARTĂ

Meteorologii ANM au emis avertizări pentru perioada 26 martie, ora 12:00 – 30 martie, ora 10:00, vizând intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ și ninsori la munte, cu strat de zăpadă.

Vremea azi, 26 martie 2026. Temperaturile ajung până la 21 de grade, dar nu lipsesc ploile și vântul puternic
Vremea azi, 26 martie 2026. Temperaturile ajung până la 21 de grade, dar nu lipsesc ploile și vântul puternic

Joi vremea se menține caldă. Se adună norii și vin câțiva stropi de ploaie, pe spații mici. Nu lipsesc perioadele cu soare, iar vântul prinde putere în unele zone și atinge viteze mai mari pe crestele Carpaților.

Se strică din nou vremea. Va ploua în toată România, la munte vor reveni ninsorile
Se strică din nou vremea. Va ploua în toată România, la munte vor reveni ninsorile

ANM a emis, miercuri, o informare de vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane, valabilă până luni, la ora 10:00. De vineri, ploile se vor extinde dinspre sud-vest şi vor cuprinde treptat toate regiunile.

Recomandări
Guvernul a adoptat ordonanța privind criza carburanților. Adaosul comercial, plafonat până la 30 iunie
Guvernul a adoptat ordonanța privind criza carburanților. Adaosul comercial, plafonat până la 30 iunie

Guvernul a aprobat OUG-ul prin care limitează marja comercială a benzinei şi motorinei, a explicat ministrul Dezvoltării. Proiectul nu are încă avizul de la Consiliul Economic și Social.

Baraj de foc pentru România: Drăgușin anunță un mediu ostil la Istanbul, Guler avertizează că „nu va fi ușor”
Baraj de foc pentru România: Drăgușin anunță un mediu ostil la Istanbul, Guler avertizează că „nu va fi ușor”

Naţionala României dispută, astăzi, semifinala play-off-ului pentru Cupa Mondială 2026, cu Turcia, pe Beşiktaş Park din Istanbul, cu începere de la ora 19:00 (ora României).

HARTA scumpirilor la benzină și motorină în UE de la începutul războiului din Iran. Locul neașteptat al României în clasament
HARTA scumpirilor la benzină și motorină în UE de la începutul războiului din Iran. Locul neașteptat al României în clasament

Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu a declanșat a treia mare criză energetică a deceniului, după pandemia din 2020 și războiul din Ucraina, iar efectele se resimt deja în Europa prin scumpiri accelerate la petrol, gaze și carburanți.