Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Meteorologii anunță valori termice mai ridicate decât cele normale

62390983
Shutterstock

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale pe întreg teritoriul României, în următoarele patru săptămâni, iar precipitaţiile vor fi apropiate de limitele lunare, cu anumite excepţii în unele zone şi perioade.

 

Astfel, în săptămâna 30 octombrie - 6 noiembrie 2023, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în toată ţara, dar mai ales în regiunile vestice şi sud-estice, iar regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice şi nord-vestice, deficitar în sudul şi sud-estul teritoriului, în timp ce în rest cantităţile de precipitaţii se vor situa în limite normale pentru această săptămână, potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), pentru perioada 30 octombrie - 27 noiembrie 2023.

În săptămâna 6 - 13 noiembrie 2023, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile sud-estice şi estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a ţării, cu precădere în vest, nord-vest şi local în centru, exceptând regiunile sudice, unde cantităţile de precipitaţii se vor situa în limite normale pentru această săptămână.

Estimările meteorologice pentru săptămâna 13 - 20 noiembrie 2023 arată că temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile ţării, dar mai ales în sud-estul teritoriului, iar precipitaţiile vor fi excedentare în majoritatea regiunilor.

În ultima săptămână de prognoză, respectiv 20 - 27 noiembrie 2023, temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toată ţara, iar regimul pluviometric va fi excedentar în sudul, estul şi local în centrul ţării, în timp ce în restul teritoriului cantităţile de precipitaţii se vor situa în limite normale pentru această perioadă.

Estimările meteorologice pentru perioada 30 octombrie - 27 noiembrie 2023 sunt realizate de către Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată - ECMWF, iar media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii este realizată comparativ cu media perioadei 2003 - 2022.

ANM precizează că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Vremea azi, 29 octombrie. Maximele vor ajunge la 25 de grade Celsius

Duminică avem o zi caldă şi frumoasă, cu cer curat, în majoritatea zonelor. Doar în nord-vestul ţării, se mai adună câţiva nori şi izolat s-ar putea să plouă slab.

Vremea azi, 28 octombrie. Temperaturile scad ușor și vor apărea ploi sporadice

Sâmbătă apar câteva ploi sporadice în nord-vest şi în vestul extrem. În rest avem atmosferă însorită, chiar cer senin în unele zone. Vântul prinde putere în centru, în sud şi în est, cu viteze mai mari în zona montană.

Cod galben de vânt puternic şi ploi abundente pentru mai multe regiuni ale ţării, până sâmbătă dimineaţă

Meteorologii anunţă cod galben de vânt puternic şi ploi însemnate cantitativ pentru mai multe regiuni ale ţării, până sâmbătă dimineaţă.  

Recomandări
DW: ”Războiul Rusiei ajunge în România”. Germanii remarcă lentoarea autorităților de la București

Războiul Rusiei a ajuns în România și Republica Moldova, constată nemții de la Deutsche Welle, într-un articol care evidențiază și reacțiile lente ale Bucureștiului față de repetatele agresiuni moscovite. DW consideră incursiunile ruse drept deliberate.

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.