Prognoză ANM: Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

62062696
iStock

Vremea va fi oscilantă, în următoarele două săptămâni (15 - 28 iulie), potrivit prognozei publicate de Administrația Națională de Meteorologie. 

BANAT

Vremea se va încălzi treptat în prima săptămână de prognoză, astfel încât maximele vor porni de la medii de 24 de grade şi vor ajunge, în week-end, la 33 de grade. În intervalul următor nu vor fi variaţii semnificative, vremea se va menţine călduroasă, cu maxime ce se vor situa, în medie, între 30 şi 32 de grade.

Minimele vor urma aproape acelaşi traseu, vor creşte până în data de 23 iulie la valori de 17 - 18 grade, apoi nu vor mai avea diferenţe majore. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi mai ridicată după data de 24 iulie.

CRIȘANA

Vremea va fi răcoroasă în primele zile din interval, cu medii ale temperaturilor maxime între 24 şi 28 de grade. În week-end acestea vor marca o creştere, astfel că vor atinge 30 - 32 de grade, caracterizând o vreme călduroasă şi se vor menţine în jurul acestor valori până la sfârşitul intervalului.

Minimele vor avea valori în medie de 11 - 12 grade până în data de 20 iulie, apoi vor creşte spre 16 - 17 grade şi nu vor mai varia semnificativ. Temporar, vor fi manifestări ale instabilităţii atmosferice, mai frecvente şi pe arii mai extinse în intervalul 23 - 28 iulie.

TRANSILVANIA

Valorile termice vor creşte de la o zi la alta până în data de 22 iulie, cu medii ale maximelor ce vor porni de la 20 - 21 de grade şi vor urca spre 29 - 30 de grade, iar în a doua săptămână se vor păstra, în general, în jurul aceloraşi valori.

Nopţile vor fi reci în prima săptămână, cu minime termice, în medie, între 10 şi 12 grade, după care vor marca o creştere la valori de 14 - 16 grade. Manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala aproape în fiecare după-amiază, dar cu precădere în intervalul 23 - 28 iulie.

MARAMUREȘ

Vremea se va încălzi treptat în prima săptămână de prognoză, astfel că mediile temperaturilor maxime vor porni de la 22 de grade şi vor ajunge la 31 de grade, iar ale minimelor vor creşte de la 10 - 12 grade până spre 14 - 16 grade.

În intervalul 22 - 28 iulie nu vor mai fi schimbări majore sub aspect termic, ci doar o scădere uşoară la final. Vor fi intervale cu manifestări specifice instabilităţii atmosferice, cu o probabilitate mai mare în 15, 16 iulie şi, din nou, în intervalul 22 - 28 iulie.

MOLDOVA

Vremea, răcoroasă în primele zile, cu media maximelor între 21 şi 28 de grade şi a minimelor între 11 şi 14 grade, se va încălzi treptat, astfel încât în week-end se vor atinge în medie 28 - 31 de grade, ziua, şi 15 - 17 grade, noaptea.

A doua săptămână de prognoză nu va aduce schimbări semnificative sub acest aspect, iar maximele vor fi în medie de 29 - 30 de grade, în timp ce minimele ajung la 16 - 17 grade. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi ridicată în 15 şi 16 iulie, dar şi în intervalul 23 - 28 iulie.

DOBROGEA

Vremea se va încălzi treptat, dar semnificativ în intervalul 15 - 24 iulie. Valorile termice vor debuta cu maxime, în medie, de 24 - 25 de grade şi vor ajunge la 30 - 31 de grade.

Temperaturile minime vor creşte de la 16 până la 20 de grade, iar în intervalul 25 - 28 iulie vor avea doar variaţii uşoare în jurul aceloraşi valori. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi relativ scăzută, cele mai expuse zile fiind în intervalele 14 - 17 iulie şi 24 - 28 iulie.

MUNTENIA

Valorile termice vor marca o creştere semnificativă în prima săptămână de prognoză, astfel încât mediile maximelor vor urca de la 24 de grade până în jurul a 33 de grade, iar minimele de la 14 grade până spre 18 grade.

A doua săptămână de prognoză va fi caracterizată de o vreme în general călduroasă. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi relativ ridicata în 15, 16 iulie şi, din nou, în intervalul 24 - 28 iulie.

OLTENIA

Vremea va intra într-un proces de încălzire în prima parte a intervalului de prognoză, iar din 20 iulie va deveni călduroasă. În aceste condiţii, mediile regionale ale maximelor se vor situa între 26 şi 34 de grade, cu cele mai coborâte valori în 15 şi 16 iulie, iar cele ale minimelor vor fi în creştere de la 14 spre 18 grade.

Vor fi manifestări specifice instabilităţii atmosferice, pe arii mai extinse în 15 iulie şi pe arii restrânse în restul timpului, cu o probabilitate mai mare de apariţie în intervalul 24 - 28 iulie.

LA MUNTE

În prima săptămână de prognoză, vremea se va încălzi treptat. Temperaturile maxime vor avea valori medii de 12 - 14 grade în primele zile şi vor ajunge la 19 - 20 de grade în week-end, în timp ce minimele vor urca de la 6 la 12 grade.

În a doua săptămână se va răci uşor, dar valorile termice se vor menţine în jurul celor caracteristice perioadei. Vor fi intervale cu manifestări specifice instabilităţii atmosferice aproape în fiecare după-amiază, dar pe arii mai extinse în zilele de 15 şi 16 iulie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Miliardarul Rinat Ahmetov, omagiu pentru Mircea Lucescu și discurs de 10 minute la Arena Națională
Miliardarul Rinat Ahmetov, omagiu pentru Mircea Lucescu și discurs de 10 minute la Arena Națională
Citește și...
Vreme rea. Avertizare ANM de ploaie, lapoviță și ninsoare. În unele zone se va depune un strat de zăpadă de 3-6 centimetri

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare meteorologică, valabilă pentru perioada 09 aprilie, de la ora 10.00, până în 11 aprilie, ora 10.

Vremea azi, 9 aprilie. Temperaturile continuă să scadă. La munte mai vin ceva ninsori

Joi temperaturile continuă să scadă. La munte mai vin ceva ninsori, iar ținuturile nordice și în centru o să fie și ploi, și lapoviță. 

Vremea devine tot mai rea. A fost emisă o avertizare de vânt, viscol și ninsori | HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de intensificări ale vântului, viscol şi ninsori viscolite (în zona montană), valabile până joi dimineaţa.

Recomandări
Ciclonul „Erminio” a readus iarna în România. Zăpezi și cea mai scăzută temperatură înregistrată vreodată la noi, în aprilie

În timp ce ne pregătim de Paște, iarna ne face o demonstrație de forță. La munte s-a așternut un strat nou de zăpadă care a adus și un record de frig pentru luna aprilie: minus 13 grade la Vârful Omu.

Ultima dorință a lui Mircea Lucescu i-a fost îndeplinită. Ce i-a spus medicului său, de pe patul de spital

Un altar de flori și lumină s-a format la intrarea în Arena Națională și se mărește cu fiecare oră, pe măsură ce mii oamenii își iau rămas bun de la Mircea Lucescu. 

Supărarea lui Trump pe NATO ar putea avantaja direct România. Am putea avea mai mulți militari americani pe teritoriul nostru

Administrația Trump ia în calcul să pedepsească țările NATO care nu i-au ajutat pe americani în războiul din Iran. Potrivit Wall Street Journal, trupe americane din aceste țări ar putea fi mutate în state membre care au sprijinit campania.