Miercuri, maximele vor ajunge și până la 31 de grade C. Cum este vremea la mare

×
Publicitate

Miercuri, avem soare şi vreme plăcută şi doar prin nord şi pe la munte izolat s-ar putea să cadă câţiva stropi de ploaie.

Vântul va avea intensificãri la munte şi temporar în restul ţării, iar temperaturile vor fi cuprinse între 18 grade în regiunile nordice şi 31 de grade în sud-est.

Dobrogea şi Bărăganul. Aici vântul rămâne destul de intens, mai ales la malul mari şi tot pe litoral dimineaţă şi după-amiază vor fi înnorări însă şansele de ploaie vor fi reduse. În rest, timp frumos iar temperaturile ajung pînă la 31 de grade Celsius.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, se anunţă vreme frumoasă cu nori puţini şi temperaturi de pînă la 30 de grade.

În nordul Moldovei şi în Bucovina vor fi înnorări şi izolat va picura. O să zărim şi soarele pe parcursul zilei, iar termometrele vor indica valori în uşoară scădere faţă de ziua trecută.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş cerul va fi variabil în cea mai mare parte a zilei. Din când în când se mai adună norii şi e posibil să cadă ploi slabe. Temperaturile maxime vor fi comparabile cu cele de ieri.

În ţinuturile vestice aşteptăm vreme frumoasă. Cerul va fi variabil iar maximele termice vor ajunge pînă la 23 de grade Celsius.

În centrul României, se mai adună norii temporar şi e posibil să plouă slab, iar temperaturile scad uşor faţă de ziua trecută.

Sud-vestul ţării are parte de soare şi atmosfera plăcută. Temperatura aerului va ajunge pînă la 27 de grade Celsius.

La fel va fi şi în ţinuturile sudice: vreme frumoasă şi temperaturi ridicate pentru această dată anului care vor ajunge pînă la 31 de grade Celsius.

Joi, va predomina vremea frumoasã; noaptea se mai adună norii în nord-vestul ţării şi vântul va avea intensificãri la munte.

Vineri, aşteptăm încă o zi frumoasă cu cer senin şi va fi foarte cald în sudul şi în sud-estul tãrii. Cerul va fi variabil în nord şi la munte şi mai mult senin în rest.

Sâmbătă, atmosfera va fi însorită şi călduroasă în cea mai mare parte a ţării.

Bucureşti

O să fie şi miercuri foarte cald, se vor înregistra 30 de grade şi va predomina vremea frumoasă. Vântul va sufla moderat în cursul zilei şi va slabi în intensitate la noapte.

Joi, tot vreme frumoasã cu cer curat şi vânt domol.

Vineri, se mai încălzeşte, vremea va deveni călduroasă şi se activează vântul.

Şi sâmbătă vremea va fi frumoasã, dar cãlduroasã. Cerul va fi mai mult senin şi vântul domol.

Munte

Astăzi, o să avem timp frumos, dar se mai răcoreşte. Pe timpul zilei, mai apar câţiva nori şi sunt posibile ploi slabe trecãtoare. Vântul va mai avea unele răbufniri.

Joi, va predomina vremea frumoasã şi se va incãlzi. Cerul va fi variabil şi vântul se va înteţi pe creşte, mai ales în cursul nopţii.

Vineri, atmosfera va fi plăcută şi vântul nervos în zonele înalte. Valorile termice nu se vor modifică semnificativ faţă de joi.

Sâmbătă, cerul va fi variabil şi senin, vântul mai are unele porniri pe creşte şi se mai încălzeşte.

Mare

Pe litoral, se anunţă încă o zi caldă. Dimineaţa şi după-amiaza mai apar câţiva nori însă nu e sigur că o să plouă. Mai târziu, se înseninează şi vântul va mai avea unele intensificări. În aer vor fi temperaturi de până la 29 de grade, iar apa marii va avea cel mult 22 de grade Celsius.

Joi, vremea va fi frumoasã, dar se va rãcori şi vom avea cel mult 25 de grade pe plajă. Vântul va fi activ, iar noaptea şi dimineaţă vor fi condiţii de ceață.

Vineri avem încă o zi cu soare şi se încălzeşte. Vîntul rămîne activ iar noaptea şi dimineaţă e posibil să apară ceaţă.

Sâmbătă, vremea va fi frumoasã şi caldã şi se menţin condiţiile de ceaţă, pe timpul nopţii, dar şi în orele dimineţii.

Articol recomandat de sport.ro
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Citește și...
Vântul va sufla cu putere, iar maximele sunt de la 22 de grade. Unde va ploua

Marţi avem ploi de vară în vest, centru şi nord, dar mai prindem vreme frumoasă în sud şi sud-est. Vântul va sufla cu putere în toate zonele şi maximele pleacă de la 22 de grade în zonele cu ploi şi ating 32 de grade în Lunca Dunării.

Vreme foarte caldă, cu temperaturi de 36 de grade. Prognoza pe 3 zile

Luni va continuă să se încălzească şi o să avem temperaturi ridicate şi timp frumos. Temperaturile maxime se vor situa între 24 de grade în nordul litoralului şi 35-36 de grade Celsius în Lunca Dunării şi izolat în Muntenia.

Prognoza meteo. Cum va fi vremea în prima zi de școală

Duminică vremea va fi frumoasă şi caldă în majoritatea zonelor ţării. Câţiva nori mai apar dimineaţă în regiunile estice, iar după-amiază la deal şi la munte, însă doar izolat va plouă slab.

Recomandări
Nicușor Dan pregătește o nouă nominalizare pentru Palatul Victoria. Ce profil are premierul pe care îl caută

La patru luni de la demiterea cabinetului condus de Ilie Bolojan, Nicușor Dan ia în calcul desemnarea unui premier cu profil economic, potrivit unor surse politice. Acesta ar fi cel de-al treilea nume pe care îl propune președintele.

Putin a reluat negocierile cu SUA după o pauză de mai bine de șase luni. Ce s-a întâmplat, de fapt, la Kremlin

Președintele rus Vladimir Putin a reluat sâmbătă negocierile cu Statele Unite, după o pauză de peste șase luni, în încercarea de a debloca procesul de pace din Ucraina. În paralel, au fost suspendate, pe 72 de ore, atacurile asupra Moscovei și Kievului.

Witkoff şi Kushner, emisarii lui Trump, au ajuns la Kiev, după vizita de la Moscova

Emisarii preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, au sosit duminică la Kiev, unde vor purta discuţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează AFP şi Reuters.