Fulgere, vijelii şi grindină, dar şi canicula în următoarele zile. Prognoza pentru weekend

×
Publicitate

Vremea se încălzeşte. O să avem 33 de grade în sud-est şi zăpuşeala mare cam peste tot. Ploile apar local în a doua parte a zilei, în zonele de deal şi munte, prin sud-est şi nord-vest.

In Dobrogea şi Bărăgan norii vor fi rari, dar treptat, instabilitatea creşte şi, după o amiază înăbuşitoare, apar şi aversele, cu tunete, fulgere, vijelii şi grindină.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, instabilitatea sporeşte cu fiecare oră şi, cu toate că atmosferă va fi caldă, vom zări puţin soarele. Ploile apar în mai multe reprize, dar noaptea va fi senină şi caldă.

În nordul Moldovei şi în Bucovina apar şi ceva nori, însă în ansamblu vremea se anunţă caldă şi plăcută. La amiază va fi zăpuşeala mare.

În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş prindem vreme bună dimineaţa, dar mai târziu apar noi serii de ploi. Maiximele ajung şi aici pe la 30 de grade.

În vestul ţării, vremea va fi schimbătoare, cu ploi locale dimineaţa, şi din nou instabilitate după prânz. Aversele sosesc şi aici în reprize scurte, dar consistente.

În Transilvania se anunţă vreme bună, nori puţini şi temperaturi destul de mari. Ploile apar sporadic.

În Oltenia se anunţă soare şi vreme foarte caldă. Norii apar temporar, dar nu sunt semne de ploaie, deocamdată.

Timp frumos găsim şi în ţinuturile sudice, însă căldura devine apăsătoare începând cu orele amiezii. Disconfortul termic sporeşte, iar la apropierea serii apar ceva ploi, răzleţe.

În Bucureşti se face mai cald, se ating 32 de grade la umbră şi presiunea atmosferică creşte puţin. Pe la prânz, aerul devine greu de respirat, iar mai pe seara, vedem norii de ploaie şi cresc condiţiile de vijelii, grindina şi de averse zgomotoase.

În zonele de munte, ploile revin pe timpul după-amiezelor. Dimineţile vor fi plăcute şi însorite, dar mai târziu sunt anunţate ploi torenţiale şi fenomene severe. În perioade scurte de timp se pot strânge cantităţi de 25, local 40 l/mp.

Cei aflaţi pe litoral au vreme mai bună, însă aici, stresul termic este problema principală. Vremea rămâne exagerat de caldă. Astăzi, pe plajă se ating 30 de grade după-amiaza şi 23, poate 24 de grade la noapte.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

Joi vom avea vreme şi mai caldă. O să avem 33 de grade în sud-est şi zăpuşeala mare cam peste tot. Ploile apar local, în a doua parte a zilei, în zonele de deal şi munte, prin sud-est şi nord-vest.

Vineri avem exact aceeaşi situaţie: căldură mare peste zi, instabilitate după prânz şi pe seara, când va fi rupere de nori la deal, la munte şi local în Crisana, Moldova şi Dobrogea.

Sâmbăta prindem vreme de cuptor, mai ales în sud şi sud-est, pe unde amiază aduce atmosfera aproape sufocantă. În nord, nord-vest şi centru, dar şi prin Carpaţi, la apropiererea serii vin noi serii de averse, vijelii şi grindină.

Căldura năucitoare prindem şi duminică, dar în vest, centru şi nord sunt anunţate alte ploi violente, cu răbufniri de vânt, fenomene electrice şi grindină. Nopţile vor fi calde de-a lungul întregului interval.

Articol recomandat de sport.ro
Ester Exposito, iubita lui Kylian Mbappe, a făcut senzație pe internet cu ultimele postări
Ester Exposito, iubita lui Kylian Mbappe, a făcut senzație pe internet cu ultimele postări
Citește și...
Cod roşu de averse torenţiale, grindină şi vijelii în două județe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a instituit, miercuri, o avertizare Cod roşu de averse torenţiale, grindină şi vijelii, valabilă în localităţi din judeţele Bacău şi Neamţ.

Noi fenomene meteo extreme. Apa a ajuns la plafonul mașinilor în Cernavodă

Luna iunie, prin definiţie, cea mai capricioasă luna de vară nu se dezice. Miercuri, toată harta României este colorată în galben, semn că sunt aşteptate noi furtuni.

Cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în aproape toată țara. Județele vizate

Un cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină este în vigoare în aproape toată țara de miercuri, de la ora 10.00, și până joi, la ora 23.00.

Recomandări
Noua lege a salarizării a fost pusă în dezbatere publică. Plafonul de 20% pentru sporuri rămâne în vigoare

Proiectul noii legi privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost pus în dezbatere publică, documentul propunând o reformare a modului în care sunt stabilite salariile în sectorul bugetar. 

Șeful Cancelariei premierului: Ne confruntăm cu cel mai scăzut nivel al Dunării din istoria măsurătorilor

Dunărea are în prezent cel mai scăzut nivel din istoria măsurătorilor, a transmis, joi, şeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca.

Ararat-Armenia - Universitatea Craiova, LIVE pe VOYO Sport 1, joi, de la 19:00. Oltenii joacă pentru calificare

Universitatea Craiova este la un singur meci distanță de calificarea în grupa UEFA Europa League. După 1-1 pe Stadionul „Ion Oblemenco”, oltenii joacă joi, 27 august, de la ora 19:00, returul decisiv cu Ararat-Armenia, la Erevan.