Codul galben de vijelie se prelungește. Care sunt zonele afectate de furtună | HARTĂ

Ploaie furtuna oameni pe strada
Shutterstock

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de instabilitate atmosferică valabilă începând de duminică, 13 iulie, ora 10:00, până luni, 14 iulie, pentru mai multe regiuni ale țării. 

Meteorologii anunță averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, vijelii și grindină.

Duminică, între orele 10:00 și 18:00, instabilitatea atmosferică va afecta sudul Banatului, cea mai mare parte a Olteniei, nordul Munteniei, sudul Transilvaniei și vestul Moldovei. Sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice și rafale de vânt de 50–70 km/h, iar pe arii restrânse se pot produce vijelii și căderi de grindină cu dimensiuni de 1–3 centimetri.

Cantitățile de apă vor ajunge, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, la 15–25 l/mp, iar izolat pot depăși 30–40 l/mp.

Începând de duminică seara și până luni dimineață, fenomenele de instabilitate se vor extinde în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei și Moldovei, precum și în sud-estul Olteniei și al Transilvaniei.

Meteorologii estimează aceleași manifestări: ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze de 50–70 km/h, vijelii și grindină de mici și medii dimensiuni.

Luni, vremea va rămâne instabilă în Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, precum și în estul și sud-estul Transilvaniei. Sunt așteptate noi episoade de averse torențiale, descărcări electrice, rafale de vânt de până la 70 km/h, iar izolat vijelii și grindină.

ANM precizează că, în timpul averselor, cantitățile de apă vor fi de 15–25 l/mp, iar local pot depăși 30–40 l/mp, existând riscul acumulării rapide a apei în intervale scurte de timp.

Bucureștiul intră sub Cod galben de furtuni și grindină

Capitala va fi vizată de două avertizări Cod galben pentru instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ.

Duminică, vremea va fi în general instabilă, iar mai ales seara și în cursul nopții sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii cu rafale de 40–60 km/h. Izolat, vor fi căderi de grindină de mici și posibil medii dimensiuni, iar cantitățile de apă vor ajunge la 15–20 l/mp, putând depăși local 25 l/mp. Temperatura maximă va fi în jurul a 31 de grade, iar minima între 15 și 16 grade.

Luni, vremea se va menține instabilă, însă temperaturile vor scădea ușor, cu maxime de 26–28 de grade. După-amiaza și seara vor reveni aversele torențiale, însoțite de descărcări electrice, vijelii, intensificări ale vântului și grindină, în condițiile unor cantități de apă de 15–20 l/mp, iar izolat de peste 25 l/mp.

Pentru București, Codul galben va fi în vigoare în două intervale consecutive: 12 iulie, ora 18:00 – 13 iulie, ora 10:00 și 13 iulie, ora 10:00 – 13 iulie, ora 22:00.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
Armata romana id204594 inquam photos alex nicodim
Dronele au schimbat regulile războiului. Rolul României în noua strategie a NATO
Ministerul Apărării explică, duminică dimineaţă, că dronele au schimbat modul în care se poartă războiul, de aceea NATO a fost nevoit să se adapteze la noile realităţi.
Incendii spania 7
Greșeala unor victime ale tragediei din Almeria: Au încercat să scape de foc mergând pe jos
Sute de pompieri luptă cu ultimele focare ale incendiului din Almería, care a îndoliat Spania și Marea Britanie, ucigând cel puțin 12 oameni.
Canicula coreea de sud
Alertă meteorologică de nivel maxim, pentru prima dată în Coreea de Sud. „Și persoanele sănătoase sunt expuse unui risc”
Coreea de Sud a emis duminică, pentru prima dată, o alertă meteorologică de nivel maxim, un nou nivel creat în acest an în vederea evenimentelor extreme legate de schimbările climatice, ca urmare a unui val de căldură extremă în sud-estul ţării.