Atenţionările de ger au fost prelungite de ANM până joi dimineaţă. Valul de frig va cuprinde din nou întreaga țară | HARTĂ

62601790
Shutterstock

Meteorologii mențin atenționările de ger până joi dimineață. După o scurtă relaxare a temperaturilor extreme, din seara de 19 ianuarie frigul va cuprinde din nou întreaga țară.

Meteorologii au emis o informare ppotrivit căreia, în perioada 18 ianuarie, ora 10:00 – 22 ianuarie, ora 10:00, sunt prognozate vreme deosebit de rece, ger îndeosebi în timpul nopţilor şi dimineţilor, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi polei.

”Valul de frig va persista în cea mai mare parte a ţării. Va fi ger în timpul nopţilor şi dimineţilor în majoritatea zonelor, astfel că temperaturile minime se vor situa în general între -20 şi -6 grade, iar în nordul şi nord-estul Moldovei şi pe arii restrânse în Transilvania, gerul va persista şi ziua, cu valori în jurul a -10 grade. În noaptea de miercuri spre joi (21/22 ianuarie) va mai fi ger în nordul şi centrul ţării, unde valorile termice se vor situa în general între -17 şi -9 grade, iar în regiunile sudice şi sud-estice, local vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei”, conform ANM.

Temporar, vor fi intensificări ale vântului în sudul Banatului şi pe arii restrânse în regiunile sud-estice, cu viteze în general de 40...50 km/h, amplificând senzaţia de frig.

Duminică: vreme geroasă pe întreg teritoriul

Duminică, până la ora 20:00, gerul va persista în nordul şi nord-estul Moldovei, precum şi în estul Transilvaniei unde maximele vor fi în jurul a -10 grade, iar în restul Moldovei, în sudul şi centrul Transilvaniei, precum şi în Dobrogea, Muntenia şi Oltenia se vor înregistra temperaturi deosebit de scăzute (în medie, cu 7...9 grade mai mici decât cele normale datei), cu valori ce se vor încadra în general între -8 şi -4 grade, fiind emisă o atenţionare cod galben.

anm

De duminică seară, până luni dimineaţă, vremea va fi geroasă în cea mai mare parte a ţării, astfel că temperaturile minime se vor încadra în general între -20 şi -10 grade, fiind în vigoare o nouă atenţionae cod galben.

anm

Gerul se menţijne pe parcursul zilei de luni, însă se va manifesta pe arii mai restrânse.

”În cea mai mare parte a Moldovei, în sudul, centrul şi estul Transilvaniei, precum şi în Dobrogea, sudul, centrul şi estul Munteniei şi în sudul Olteniei se vor înregistra temperaturi deosebit de scăzute (în medie, cu 7...9 grade mai mici decât cele normale datei), cu valori ce se vor încadra în general între -8 şi -4 grade. În nordul Moldovei, precum şi în depresiunile şi văile din Transilvania, gerul va persista şi vor fi temperaturi în jurul a -10 grade”, conform atenţionării cod galben emise pentru luni, până la ora 20:00.

anm

De luni seară, până marţi, la ora 10:00, va fi în vigoare o nouă atenţionare cod galben de ger pentru întreg teritoriul ţării.

anm
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62606899
Vremea azi, 18 ianuarie 2026. Ger persistent în toată țara, cu temperaturi de până la minus 20 de grade

Astăzi avem vreme extrem de rece, soare în zonele intracarpatice, înnorări și condiții de fulguială în rest. În depresiuni și în nord-estul țării o să fie ger toată ziua, iar în nordul Moldovei se vor înregistra minus 12 grade.

62606309
Cod galben de ger în toată țara. Temperaturile minime vor ajunge la -20 de grade. Când scăpăm de vremea rea | HARTĂ

Zona afectată de ger se restrânge în cursul zilei de sâmbătă, pentru ca din cursul serii şi până duminică dimineaţă să cuprindă aproape toată ţara, anunţă meteorologii. Gerul se menţine până miercuri.

62606685
Vremea azi, 17 ianuarie 2026. Vânt și temperaturi negative în toată țara. În unele zone temperaturile ajung și la -14 grade

Ziua de astăzi aduce soare și vreme foarte rece în cea mai mare parte a țării. În zona Moldovei o să fie ger chiar și la orele amiezii.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.