Zeci de mii de persoane vor petrece 1 Mai la Costinești. Ce i-a atras pe turiști

×
Publicitate

Se apropie 1 mai. La Costinești vor ajunge zeci de mii de oameni. După 17 ani fără niciun eveniment pe plajă vor fi organizate două la finalul săptămânii. Unul cu 54 de artiști, plus un festival rock. Rezultatul? Au crescut tarifele la cazare.

Înainte de 1989, zeci de mii de români petreceau până dimineață în stațiunea tineretului. Rămasă în amintirea colectivă prin celebrele simboluri, Epava și Obeliscul, Costinești a ajuns după revoluție, Cenușăreasa litoralului. Lucrurile ar putea să se schimbe de anul acesta de 1 mai.

Un număr de 15.000 de bilete au fost vândute deja la cel mai mare eveniment care se organizează pe plaja de la Costinești. De altfel, Costineștiul a lipsit în ultimii 17 ani de pe scena petrecerilor de 1 mai, iar acum vine din urmă și recuperează cu o serie de concerte maraton, care se desfașoară de la apus și până la răsărit în weekendul ce urmează.

Două festivaluri la Costinești

Pe plajă vor fi organizate două festivaluri în același timp. Unul rock, altul dedicat muzicii electronice. Inițial se vorbea și de un al treilea de manele, însă nu a fost autorizat.

George Caraban, organizator evenimente: „Ne așteptăm la un număr de 20.000 de persoane. Plaja ar acomoda mult mai mult, dar suntem la numărul care trebuie în acest moment. Avem în vedere că noi avem și un cort în cazul în care vremea nu ține cu noi.“

Alexandru Baculea, organizator evenimente: „Am montat cel mai mare cort din România montat vreodată pentru un festival. Este mai mare decât un teren de fotbal, o înălțime de 26 de metri, iar in spatele nostru se ridică scena, o scenă impresionantă care va avea peste 220 de metri pătrați, ecrane led și, în total, undeva la 300 de lumini speciale pentru show.“

Tarifele pentru cazare în Costinești au explodat

Tarifele au explodat odată cu organizarea concertelor. Media este de 400-500 de lei pe noapte, cu mic dejun inclus. Chiar și așa, gradul de ocupare pentru 1 mai în Costinești este de aproape 90 la sută.

Dragoș Apostoliceanu, manager complex hotelier: „Noi administrăm mai multe proprietăți, aproximativ 80 de camere. Toate sunt ocupate. 450 de lei camerele care au vedere directă la mare și ceva mai ieftin, cele cu vedere laterală sau la grădină.“

Ilie Marinel, președinte Asociația Patronală din Turism Costinești: „Comuna Costinești are o capacitate de 60.000 de locuri. Peste 80 la sută din capacitatea comunei a fost rezervată. Încă există solicitări.“

Potrivit agenților de turism, stațiunea Costinești era apreciată de turiștii români doar în luna august, în vârful sezonului estival.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62256013
Pregătiri pentru weekendul de 1 mai. Opțiuni de sejururi la munte, în România

Cei care au rămas la munte și pentru 1 Mai au încă ocazia să schieze, dar și destul soare cât să se bronzeze la piscinele aflate în mijlocul pădurii. 

62253225
Ministerul Turismului vrea să dezvolte stațiunile balneo-climaterice. Un complex de sănătate zace nefolosit de ani buni

Ministerul Turismului a lansat în dezbatere publică programul de finanțare a investițiilor în turism, prin care își propune să dezvolte, în primul rând, stațiunile balneo-climaterice.

62255560
Statul vrea să dea 40 de euro pentru fiecare turist străin. Avem însă tarife duble și condiții mai proaste decât Bulgaria

Puțini turiști străini au venit să ne viziteze țara în anii pandemiei, însă situația s-ar putea schimba din vară.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.