Turiștii au aglomerat pârtiile de la munte. Bugetul unei familii pentru sărbători

×
Publicitate

Turiştii de pe Valea Prahovei s-au bucurat sâmbătă de soare, 5 grade cu plus, pârtii perfecte şi cât se poate de libere. De duminică, însă, sunt şanse mari ca situaţia să se schimbe, pentru că în staţiuni sunt aşteptaţi mii de oaspeţi.

Cei care s-au cazat în Poiana Braşov, şi-au lăsat bagajele în camere şi au fugit pe pârtii. Unii chiar au început să petreacă.

Pentru că nu a fost frig, un turist a renunţat rapid la hainele groase. S-a dat cu sania doar în tricou.

"E chiar mişto, m-am încălzit foarte tare în geacă şi după am dat-o jos, că nu am mai rezistat", a spus acesta.

Reporter: - Cum e pârtia?

Turist: - Foarte bună, însă se încălzeşte şi s-ar putea să nu mai fie la fel de bună mâine. Sperăm să nu fie chiar atât de cald.

”Nu trebuie să ne facem griji, în Poiana Braşov avem un strat de zăpadă consistent care în vârful masivului măsoară 80 de centimetri, aici la bază avem în jur de 50, 60 de centimetri. Singura problemă pentru care trebuie să ne îngrijorăm este că se anunţă pentru mâine şi poimâine intensificări ale vântului", a transmis Dorin Drăgoi administratorul domeniului schiabil Poiana Brașov.

Înainte să îşi pună problema să facă mişcare, un grup venit din Iaşi în Predeal s-a cinstit cu vin şi ţuică.

Turist: - Am luat pachetul de 5 zile pentru Crăciun. O să mergem la pârtie, o să ne dăm cu sania, schiem, distrăm copiii.

Reporter: - Cam ce buget v-aţi alocat pentru zilele astea?

Turist: - Cam 1.000 de euro! Doi adulţi şi doi copii.

Duminică, în staţiunile de la munte este aşteptată o nouă serie de turişti.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62010241
VIDEO din cel mai frumos Sat de Crăciun. Sunt peste 1 milion de beculețe amenajate

Americanii au o adevărată obsesie cu decorațiunile și luminițele de sărbători. Dar nimic nu se compară, probabil, cu așa numitul Sat de Crăciun al familliei Koziar, din Pennsylvania.

62009874
Stațiunile din Covasna și Harghita, o alegere inspirată pentru sărbători. Ce prețuri sunt

Dacă vreți să petreceți vacanța la munte, departe de aglomerația de pe Valea Prahovei, micile stațiuni din Covasna și Harghita pot fi o alegere inspirată.

62010032
Vitrinele extravagant decorate în perioada Crăciunului, atracţia New York-ului pentru turişti

New York-ul e celebru pentru vitrinele extravagant decorate în perioada Crăciunului, iar aranjamentele de anul acesta i-au cucerit şi pe localnici, şi pe turişti.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.