Stațiunile montane, nepregătite pentru primirea turiștilor. Doar una singură a ”înflorit”

×
Publicitate

Odată cu luna cadourilor vine şi sezonul de ski, dar stațiunile de la munte sunt aceleași, cu mici excepții. În Azuga și Bușteni nu s-a mai făcut nicio investiție de multă vreme, deși ar fi nevoie.

Predealul este în plin șantier pentru două parcări care se construiesc de ani de zile.

Singura stațiune înfloritoare este Sinaia, unde autoritățile locale au investit peste 20 de milioane de euro pentru modernizări. De atunci, numărul turiștilor a crescut simțitor.

În Predeal, peisajul este dezolant. La mai puţin de 300 de metri de baza pârtiei, lângă o groapă, se înalță munţi de moloz. Primăria intenţiona să construiască o parcare, dar proiectul a fost abandonat pe drum, pentru că nu s-a înscris nimeni la licitaţie.

Localnic: "Aici a fost pădure. A defrișat-o să facă parcare, dar n-au făcut nimic. A rămas pământul gol."

Cerasela Andrei, managerul orașului Predeal: "Săpătura este de vreo cinci ani. S-a început lucrarea cu o firmă, o asociere, şi pur şi simplu s-a lucrat. vom renunţa deocamdată la acea parcare."

La mai puţin de un kilometru distanţă de acest loc, se lucrează la alte două parcări, de 3 ani. Una dintre ele ar putea fi dată în folosinţă la finalul anului.

Alexandru Caciuc, administratorul firmei de construcții: "Când am ajuns noi aici există decât structura de beton şi cam atât. Tot ce ţine de infrastructură, zero."

În staţiune, autorităţile locale au promis din 2013 că fac un centru de agrement. Au trecut 5 ani, clădirea este în stadiu de finisaj, dar înăuntru nu exista nici un bazin de înot, teren de squash sau pista de bowling.

Pentru că proiectul nu a fost gata la timp, autorităţile locale au pierdut finanţarea europeană. Primăria a demarat apoi o licitaţie, la care nu a venit nimeni.

Situaţia nu-i mai bună nici în Azuga, staţiune plină de clădiri vechi, multe abandonate.

George Barbu, primarul orașului Azuga: " Îmi doresc din tot sufletul să venim cu servicii noi în fata turiştilor, să atragem, să promovăm mai mult staţiunea, dar sunt la stadiul de şantier momentan."

Reporter: "Când vom vedea rezultate?"

George Barbu: "Din primăvara anului 2019."

În Buşteni principala atracţie rămâne parcul de distracţie de la baza pârtiei, care conţine, printre altele, o tiroliană şi o pistă de bob. A costat 2,5 milioane de euro.

Romeo Drilea, administratorul domeniului schiabil Kalinderu: "Am avut refacerea pârtiei de schi artificială, am avut şi un toobing pe perioada verii, dar iarna preferam să lărgim pârtia de începători şi să renunţăm la el."

Sinaia sta cel mai bine la capitolul investiţii. Staţiunea a înflorit şi a atras şi mai mulţi turişti. Numărul lor a crescut cu o treime faţă de anul trecut.

Turiști: "S-a renunţat la reclamele stradale, mă...că dădea urât..nu era frumos."

Administraţia locală a cheltuit milioane de euro - din fonduri locale şi europene - pentru modernizarea staţiunii. 22 de milioane de euro s-au dus numai în centru, pentru refacerea reţelei de canalizare, refacerea iluminatului public, îngroparea cablurilor care atârnau pe scări, pavaje noi şi flori.

Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia: "Am înlocuit obiectele de mobilier urban, toate sunt inspirate după modelele făcute de către regele Carol 1 la începutul secolului trecut. Avem aceste panouri, cum e cel din spatele meu, prin care sunt semnalate hotelurile, pensiunile, dar şi obisctivele de interes turistic."

Alte 11 milioane de euro s-au dat pe o telegondolă, care îi transporta pe turişti la 2 mii de metri altitudine.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
1 Decembrie, la munte. Suma cu care se închiriază pe noapte o vilă în Făgăraș

Se anunţa un 1 Decembrie aglomerat la munte. În Poiana Braşov şi pe Valea Prahovei, gradul de ocupare este de peste 90 la sută.

Primul weekend de schi la munte. Pârtiile pentru începători, deschise la Azuga

Semn că iarna e tot mai aproape, la munte s-a schiat în acest weekend pentru prima dată în acest sezon. Administratorii pârtiilor din Azuga au furat startul şi au deschis pârtia pentru începători cu zăpadă artificială.

Experiențe unice la cabanele de vânătoare ale ”Romsilva”. Prețul unei nopți de cazare

Avem un pont pentru cei care iubesc natura sălbatică şi nu şi-au găsit un loc unde să-şi petreacă sărbătorile de iarnă.

Recomandări
Soluția „de avarie” a lui Siegfried Mureșan dacă PSD nu îl sprijină. De unde ar putea lua voturile necesare învestirii

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Moment istoric pe A1. Constructorii au străpuns tunelul rutier de la Holdea, cel mai lung din România

Moment istoric pentru infrastructura rutieră din România. Constructorii au finalizat cu succes lucrările de excavare ale tunelului de la Holdea, cel mai lung din țară.

Urșii coboară din pădure pentru o hrană mai consistentă. Ce îi atrage tot mai mult: „E mană cerească pentru ei”

Când urșii găsesc la vale, lângă sat, o hrană mai consistentă ca cea din pădure vor alege mereu să stea lângă om.