Arhivele unei instituţii de stat, distruse. Oamenii nu pot ieşi la pensie, fiindcă nu au acte

×
Publicitate

Anchetă penală la Buzău după ce arhivele unei foste staţiuni de cercetare agricolă au fost lăsate de izbelişte în clădirile ajunse ruine.

Zeci de ani de istorie în cercetare pomicolă dar şi documentele cu care câteva sute de foşti angajaţi şi-ar fi demonstrat vechimea în muncă au fost distruse de hoţi şi intemperii.

Faptele au ieşit la iveală când unul dintre foştii angajaţi ai Staţiunii de cercetare pomicolă Cândeşti a ieşit la pensie şi a avut nevoie de documente cu care să-şi demonstreze vechimea în muncă.

Elena Jugănaru: "Arhiva am găsit-o toată udă, dezafectata toată clădirea, e toată arhiva jos şi prin cămine şi prin toate clădirile de acolo. Dosarele erau sub moloz, am scos cu mâinile din ele şi în două dosare mi-am găsit numele meu."

Această doamnă a lucrat aici timp de 6 ani, dar nu poate dovedi asta pentru că nu găseşte toate documentele.

Elena Jugănaru: "Mi-a dat câteva zile din luna şi am făcut socoteala cât am lucrat şi vreo patru ani de zile eu i-am pierdut, el nu mi-a dat vechimea pe care eu am lucrat-o acolo."

În situaţia ei sunt alte câteva zeci de foşti angajaţi. Localnicii spun că pe vremuri era o adevărată mândrie să lucrezi la staţiunea pomicolă.

Localnic: "A fost o staţiune foarte productivă. După '89 s-a fărmat tot, s-au scos livezile, au rămas te miri ce, nu mai ştiu ale cui sunt acum şi pământul s-a dat la oameni care au avut în zona respectivă."

Reprezentanţii Serviciului judeţean Buzău al Arhivelor Naţionale au depus o plângere penală după ce mers în control.

Anca Pororo, director Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale: "Este o situaţie gravă care afectează persoanele care au lucrat acolo prin faptul că ei nu mai pot obţine acele adeverinţe de vechime pt întocmirea dosarului de pensionare."

Costin Bardaş, director Staţiunea de cercetare pomicolă Cândeşti: "Datorită faptului că nu a mai existat paza,nu a mai avut cine păzi unitatea noaptea s-au furat plăcile de pe acoperiş/şi a plouat peste ea,într-o iarnă a venit zăpadă,a căzut peste arhive şi s-a depreciat totul."

Staţiunea de cercetare pomicolă de la Cândeşti aparţine Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheroghe Ionescu Siseşti" din Bucureşti şi, deşi nu mai funcţionează, nu este desfiinţată.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61988560
Șofer din Timișoara, izbit în plin de un TIR. Ce greșeală a făcut victima

Un şofer de 20 de ani a ajuns la spital în urma unui accident pe centura oraşului Timişoara. Se pare că tânărul nu s-ar fi asigurat când a vrut să vireze la stânga şi a fost izbit în plin de un TIR care circulă regulamentar.

61853525
Un copil de patru ani s-a urcat la volan, a accidentat un muncitor, apoi a lovit o maşină şi o casă

Un copil de patru ani, rămas nesupravegheat, a condus câţiva metri maşina familiei pe o stradă din Oradea.

61988482
Cine a aprobat ședința despre referendum într-o biserică: ”Păi să stai cu spatele la altar?”

O întâlnire pe tema referendumului pentru familie organizată într-o biserică din Prahova naşte controverse.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.