Spectacol pe litoral. Marea trece de la nuanțe de ruginiu la turcoaz și la albastru intens. „E absolut wow”

×
Publicitate

Este spectacol în aceste zile pe litoral, unde marea trece cu ușurință de la nuanțe de ruginiu la turcoaz și albastru intens. Iar tabloul amuțitor de frumos este completat miile de maci de un roșu sangeriu, care străjuiesc malul.

Turiștii s-au grăbit să surprindă imagini de vis. Specialiștii spun că marea s-a colorat astfel datorită argilei de la țărm și a unor alge.

De la înălțime se observă cel mai bine culorile. Lângă mal, marea este arămie, iar câțiva metri în larg se transformă.

Cea mai spectaculoasa priveliște este între Costinești și 23 august. Aici coasta este acoperită de maci înfloriți, iar marea ne întâmpină cu trei culori - ruginiu, turcoaz și albastru marin.

Câțiva turiști care au văzut imagini pe rețelele sociale, au considerat că priveliștea merită o călătorie de câteva sute de kilometri. Odată ajunși la mare, au admirat peisajul minute în șir, apoi au făcuti numeroase fotografii.

Turist: „Am venit special. Am văzut-o în 2 culori, dar așa nu, ne-a plăcut mai ales de sus se vede mirific, e foarte frumos”.

Turist: „Am venit pentru maci, am venit pentru mare. Frumos, spectaculos, frumos”.

Incusiv cei care s-au nimerit în zonă nu s-au mai dat duși de pe faleză.

Adolescentă: „E absolut wow. Am venit inițial să stăm cu niște prieteni, însă nu mai pot să stau în casă, îmi place foarte mult să stau la mare, afară”.

Arămiul din apropierea țărmului este dat de solul argilos care se macină.

Florin Timofte, director INCDM Constanța: „Se întâmplă fenomenul în zona cu falezele de pământ, datorită eroziunii o parte din aceste argile ajung în mare și dau această culoare roșcată, roșiatică apei în zona de mica adâncime”.

Apoi intră în scenă algele.

Adrian Bîlbă, biolog marin: „Acuma este o apă nici prea rece nici prea caldă, undeva la 15 grade care favorizează cocolitoforele aceste alge ce se înmulțesc în acest ecart. Care dau culoarea turcoaz”.

Peisajul poate fi admirat și în zilele următoare, mai ales ca vremea rămâne frumoasă.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62450170
Cele mai bune destinații ecoturistice pentru cicloturism din România. Vezi ce nu trebuie să ratezi cu bicicleta prin țară

România se evidențiază ca o destinație de cicloturism ecoturistic ce oferă o varietate impresionantă de peisaje naturale și experiențe autentice.

62450152
Stațiunea Mamaia, bijuteria litoralului românesc. Ce să faci aici, de la cluburi, la plaje și sporturi nautice

În lumina frumuseții sale naturale și a atmosferei pline de viață, stațiunea Mamaia este una dintre cele mai apreciate locații de vară din România.

62450148
Castelul Bethlen-Haller, singurul din România inspirat de cele din Valea Loarei. Cât costă o noapte de cazare aici

Castelul Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă, Județul Alba, este un ansamblu de monumente istorice și arhitecturale de excepție din România.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.