Reacția unor turiști din India după ce au vizitat pentru prima dată Transfăgărășanul

×
Publicitate

Transfăgărășanul a fost deschis oficial şi astfel a început sezonul de vară în munţii Făgăraş. Spectaculosul drum va rămâne deschis până pe 1 noiembrie.

Traseul leagă judeţele Argeş şi Sibiu, urcă până la 2000 de metri altitudine şi este plin de comori. Lacul Vidraru, Lacul Bâlea, vârfurile Negoiu şi Moldoveanu reprezintă principalele puncte de atracţie.

Trei prietene din Slovacia se numără printre primii vizitatori din acest an.

"Totul aici e impresionant! Fiecare moment, fiecare metru străbătut, priveliştea. Suntem tare fericite să ajungem aici şi să vedem drumul ăsta", a transmis una dintre ele.

Alţi turişti, din India, au descoperit acest traseu pe internet. Au fost atât de fermecaţi încât au venit până aici.

"E incredibil şi atât e frumos! E ca în munţii Himalaya şi e foarte fain! E însă cam frig acum şi nu suntem obişnuiţi cu asemenea temperaturi", au transmis aceștia.

La fel de mult au călătorit şi doi argentinieni, soţ şi soţie.

"Legat de acest drum, Transfăgărășan, nici nu îmi găsesc cuvintele să-l descriu, cât de minunat e totul: drumul, munţii, tot ce am văzut, a fost o dragoste la prima vedere. E un drum de cinema, desprins din filme", au spus încântați turiștii.

Şoseaua şerpuită te poartă încet spre Bâlea Lac. Odată ce ai lăsat maşina, poţi da o raită printre tarabele aşezate la intrarea în tunel.

Turiştii spun că preţurile sunt rezonabile. De la 5 lei un ştiulete de porumb fiert sau prăjit pe jar până la 45 de lei kilogramul de pastramă sau de cârnaţi afumaţi. Brânza şi caşcavalul afumat costă cel puţin 25 de lei kilogramul.

După o gustare vă puteţi îndrepta spre lacul Bâlea şi cabanele de pe maluri. Un prânz îndestulat costă în jur de 30 de lei. Cine vrea să rămână peste noapte va plăti pentru o cameră dublă în jur de 160 de lei. Camparea în zonă este posibilă iar taxa este de la 15 lei pentru un cort.

''Lacul e fantastic, munţii care înconjoară căldarea, se poate pleca la trasee mai lungi, spre Vârful Negoiu, Vârfu Moldoveanu de aici", explică Leo Klingeis, administratorul unei cabane.

"Noi am venit tocmai de la Chişinău să îl vedem şi ne-a recomadat cineva, e mega fain! Foarte spectaculos!", spune un tânăr.

"A fost foarte fain să ajungem aici printre primii. Am luat şi o porţie de clătite şi câte o bere, au mers de minune, o alegere bună, lumea foarte amabilă!", au transmis alte turiste.

Construcţia Transfăgărășanului a început în decembrie 1969 şi a fost finalizată în 1974. Drumul va rămâne deschis circulaţiei 4 luni.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Citește și...
Armin van Buuren a copleșit publicul la Neversea. Mesajul transmis de DJ despre România

Atmosfera este de poveste la malul mării, la Neversea, unde s-au împlinit deja 3 zile şi 3 nopţi de petrecere.

Mii de români la munte, în weekend. S-au distrat la bungee jumping și cățărări pe stânci

Câteva mii de români petrec sfârșitul de săptămână la munte. Dacă la Cheile Râșnoavei, cei mai curajoși au făcut bungee jumping ori s-au cățărat pe stânci, în restul stațiunilor de pe Valea Prahovei ploaia i-a ţinut pe turiști departe de natură.

Tot mai mulți turiști vin să admire cea mai tânără deltă din Europa: Delta Neajlovului

Cea mai tânără deltă din Europa, creată de mâna omului, este noul paradis al exploratorilor și al pasionaților de ieșiri în natură, printre lebede și nuferi.

Recomandări
Energia produsă la Rovinari, de 2-3 ori mai ieftină decât cea importată. Cât costă un megawatt-oră

În plină criză energetică, România mizează din nou mai mult pe centralele pe cărbune. La Rovinari funcționează acum trei capacități de producție, în loc de două pentru a acoperi o parte din deficitul generat de oprirea Unității 2 de la Cernavodă. 

Ce urmează după decizia CCR privind legea integrității. Opțiunea pe care o are la dispoziție Nicușor Dan

Amendamentul PSD din legea integrității care îl lasă fără mandat pe primarul Timișoarei Dominic Fritz a fost declarat constituțional de judecătorii CCR.

Opere ale pictorului Alexandru Țipoia, prezentate în premieră la Inspectorul Pro. Familia vrea să le doneze statului

Creația pictorului Alexandru Țipoia este oferită gratuit statului român. Dar, procesul de donație s-a blocat în birocrație, spune familia.