Prețurile din Mamaia, mai mari decât la Sunny Beach și Creta. Diferențele la 3 și 4 stele

×
Publicitate

În condiţiile în care nu se ştie foarte clar când vom putea călători în străinătate, tot mai mulţi români aleg vara aceasta litoralul de la noi.

Deşi timid, la Marea Neagră au început deja vacanţele de o săptămână sau două. Hotelierii susţin că preţurile sunt la fel ca anul trecut. Recunosc însă că sunt uşor mai crescute decât cele din Bulgaria sau Grecia, pentru că, spun ei, statul nu le acordă aceleaşi facilităţi.

Din 300 de hoteluri de pe litoral, doar 100 sunt acum deschise. Celelalte vor primi turişti abia de săptămâna viitoare.

Anul acesta printre cei care au ajuns în staţiunile noastre de la Marea Neagră, sunt mulţi care mergeu de regulă în străinătate.

Cei cu afaceri în turism au simţit că interesul pentru litoralul românesc este în creştere şi au ridicat preţurile, spun oamenii.

Am folosit două platforme internaţionale de rezervări ca să verificăm ce spun turiştii şi am comparat preţurile la cazare din Mamaia, Sunny Beach - Bulgaria şi insula Creta din Grecia.

Am căutat hoteluri în apropierea plajei care oferă mic dejun şi anulare gratuită. Perioada aleasă pentru vacanţă a fost 1 - 8 iulie, adică 7 nopţi de cazare.

Pe booking.com şi tripadvisor.com, cea mai ieftină cazare la 4 stele am găsit-o în Creta.

litoral

Pentru 7 nopţi acolo plătim cu 200 de euro mai puţin decât în România. Ţineţi însă cont că pentru a ajunge în Grecia veţi da mai mult pentru transport.

În Bulgaria, hotelierii au preţuri cu până la 20 la sută mai mici decât pe litoralul românesc.

În cazul hotelurilor de trei stele, diferenţele de preţ sunt mici între Mamaia, Sunny Beach şi Creta. Tarifile cele mai mari sunt însă la noi.

litoral

Patronatele de pe litoral recunosc că preţurile din România sunt mai mari decât ale vecinilor. Susţin însă că diferenţele vin din scutirile acordate de stat.

Muhamad Murad, președinte FPTR: "Au redus taxele şi impozitele locale cu 50 la sută, au redus cu 38 la sută taxele pe salarii, plajele în anumite zone nu se plătesc deloc, plaja în Grecia este gratis, peste tot nu se plăteşte nimic. Fiecare unitate hotelieră din grecia dacă are 100 de angajaţi statul îi asigură garanţii de 100 de mii de euro, 1000 de euro pentru fiecare angajat."

Ai noștri susţin că dacă ar avea şi ei astfel de avantaje ar putea reduce tarifele cu până la 30 la sută.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Județul Covasna a făcut din conacele sale un brand turistic. Ce putem vedea într-un sejur în "Ținutul conacelor"

O vacanță de poveste în deplină siguranță, așa sună invitația pe care ne-o fac proprietarii de castele din Secuime.

Motivul pentru care românii care vor merge la mare sau la munte nu vor avea unde să mănânce

Turiştii care vor ajunge la mare sau la munte riscă să nu aibă unde să mănânce, deşi au plătit pentru masă, ameninţa patronatele din turism. Terasele unităţilor de cazare acoperă doar 30% din necesarul de locuri.

Călătoria cu iahtul, posibilă și pe litoralul nostru. Cât costă o escapadă

Pentru cei care iubesc marea, dar vor să scape de aglomerația de pe litoral, o escapadă la bordul unui iaht poate fi o idee. Sunt patru marine mari pe litoral, cu zeci de ambarcațiuni.

Recomandări
Soluția „de avarie” a lui Siegfried Mureșan dacă PSD nu îl sprijină. De unde ar putea lua voturile necesare învestirii

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Moment istoric pe A1. Constructorii au străpuns tunelul rutier de la Holdea, cel mai lung din România

Moment istoric pentru infrastructura rutieră din România. Constructorii au finalizat cu succes lucrările de excavare ale tunelului de la Holdea, cel mai lung din țară.

Urșii coboară din pădure pentru o hrană mai consistentă. Ce îi atrage tot mai mult: „E mană cerească pentru ei”

Când urșii găsesc la vale, lângă sat, o hrană mai consistentă ca cea din pădure vor alege mereu să stea lângă om.