Plaja din Mamaia a fost extinsă, dar turiștii sunt nemulțumiți: nisipul nu mai este fin

×
Publicitate

Dacă aveţi de gând să mergeţi în vacanţă în Mamaia, nu uitaţi să vă luaţi în bagaje încălţăminte specială, de nisip şi apă, la fel ca în Grecia, Croaţia, sau Italia.

Hectare întregi sunt acoperite cu un strat gros de scoici, aduse din largul mării, în timpul operaţiunii de lărgire a plajelor. Specialiştii de la Apele Române spun că nisipul va redeveni fin, însă acest lucru se va petrece în câţiva ani.

Acesta este sunetul pe care îl veţi auzi atunci când veţi merge pe noile plaje din staţiunea Mamaia. Acest dezavantaj vine însă la pachet cu un lucru dorit de turişti. Spaţiul.

"Este un nisip nou care nu e foarte foarte fin, cum eram obişnuiţi. Într-adevăr ca şi întindere este mult mai generos şi altfel. Probabil că în anii ce urmează şi nisipul va deveni din ce în ce mai fin."

"Personal mi se pare foarte neprietenos, chiar nu mă aşteptam. Nu e nisipul pe care îl ştiam înainte la mare, adică pentru mine o surpriză. Pentru copii, nu pot să intre în mare, îi înţeapă."

"Aşa suntem mai risipiţi, respirăm alt aer.
Dar nisipul cum vi se pare? E practicabil?
Nu, aici e un mare minus, deci trebuie plaja curăţată de scoici."

Autorităţile ne îndeamnă să avem răbdare.

Nisipul dragat din largul Mării Negre pentru extinderea plajelor din Mamaia este plin cu scoici – deocamdată, spun specialiştii, pentru că în timp acesta va deveni mult mai fin. Până atunci recoamandarea este să optaţi pentru încălţămintea de apă care vă poate feri de eventuale răni pe tălpi.

La începutul lucrărilor de înnisipare inginerii au prelevat probe din mare. Au fost făcute şi teste de laborator. Iar nisipul nou adus este cel mai potrivit pentru a rezista în timp, după cum reiese în urma studiului.

Nicușor Buzgaru, director adjunct Administraţia de Apă Dobrogea Litoral: „A fost depus pe suprafaţa de plajă aşa cum a fost regăsit în natură, fără a avea procedee de îmbunătăţire a nisipului, deoarece la volumul foarte vast de milioane de metri cubi de nisip un astfel de proces ar fi întârziat extrem de mult lucrările.”

În acest sector Mamaia vor fi amplasate şezlonguri şi beach baruri de la începutul lunii iulie.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62197052
Stâna de pe Transalpina a prins din nou viață, după ce anul trecut a fost incendiată

Cunoscuta stână de pe Transalpina, unde turiștii obișnuiau să poposească, a prins din nou viață, duminică, după ce anul trecut a fost incendiată.

62197005
Turismul din Tibet a înflorit în pandemie. Sunt atât de mulți turiști, încât autoritățile limitează accesul

În Tibet, turismul nu a avut de suferit din cauza pandemiei. Ba dimpotrivă, pare că a înflorit, mai ales în ultima vreme. Cei mai mulți vizitatori sunt din China, în ciuda disputelor din regiune.

62196961
Pistele de bob, o nouă atracție pentru turiști în timpul verii, în România. Unde sunt amplasate

Pistele de bob, o nouă atracție pentru turiști în timpul verii, în România. Unde sunt amplasate

Recomandări
Agerpres nicusor dan
Încă o desemnare de premier, după trei eșuate în cinci luni. Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

62436092
Retragere de ultimă oră a SUA dintr-o mare bază militară din Europa. Lovitura dată de americani celor mai importanți aliați

Statele Unite şi-au retras bombardierele B-1 de la o bază aeriană din Marea Britanie la o săptămână după ce mai mulţi bărbaţi au fost arestaţi acolo sub suspiciunea de pregătire a unor acte teroriste, a declarat duminică un oficial al Pentagonului.

Litoral 2
Litoralul românesc se extinde din nou în două stațiuni. O nouă plajă de trei kilometri va apărea între Saturn și Mangalia

Pe litoral a început din nou lărgirea plajelor. De această dată se lucrează între Saturn și Mangalia.