”Necunoscuta Românie”. Oltenia are peisaje fermecătoare și tradiții de sute de ani, însă este prea puțin promovată
Ținutul olarilor - Oltenia - ar putea concura de la egal la egal cu Bucovina. Are peisaje fermecătoare, tradiții neschimbate de sute de ani și gazde foarte primitoare.
Dar, nepromovate, cele mai multe locuri sunt descoperite întâmplător de turiștii care își fac drum pe sub munte, de la Olt la Dunăre.
Urmăriți un nou episod al campaniei ''Necunoscuta Românie''.
Am pornit călătoria prin Oltenia din locul cel mai cunoscut: Horezu - cu ceramica recent ajunsă vedetă chiar și în New York Times.
Încă de la intrarea în oraș, de-a lungul drumului, se înșiră tarabe pestrițe, cu tot felul vase, statuete și decorațiuni țipătoare. Noi vrem să vedem meșterii la lucru, dar aflăm că locul lor nu e la șosea, ci pe dealul dinspre munte, în satul Olari.
Pe ulița olarilor mai sunt vreo 25 de ateliere ușor de identificat după porțile, gardurile și fațadele împodobite cu ceramică. Din loc în loc: câte o tarabă și o bătrană bucuroasă de clienți noi.
Puțini olari sunt dispuși să te primească la orice oră în curte și să pornească roata. Noi am avut noroc cu Costel și Georgeta Popa, care tocmai pregăteau o comandă mare de farfurii, suveniruri pentru un congres.
Farfuria trece apoi în mâinile soției pentru decorare. Spirala vieții, coada de păun, cocoșul, peștele ori șarpele casei - toate prind formă din culori naturale, obținute doar din colb și clisă.
De altfel, culorile "de pamânt", deloc stridente, reprezintă principalul indiciu când vrem să alegem o lucrare autentică, de Horezu. Apoi, greutatea și imperfecțiunile. Ceramica de Horezu e foarte ușoară și niciodată perfectă.
Ceramica de Horezu are întotdeauna pe spate o marcă sau numele meșterului.
Pentru a proteja ceramica autentică și pentru a ajuta clienții să nu se păcălească, Primăria a dat o hotărâre prin care îi obligă pe comercianți să așeze lucrările de Horezu pe un stand separat.
Constantin Iovan, Centrul Cultural Horezu: "Dom'le, vrei să cumperi Horezu, uite, ăsta e standul de Horezu. Avem și altfel de ceramică, avem și alte minunății. Dar, dacă te interesează Horezu, asta e!"
Întins de la Olt până la Dunăre, Ținutul Olteniei se așterne la poalele munților Parâng și Retezat, într-o succesiune de dealuri molcome, stăpânite cândva de boieri bogați. De fiecare dată, când năvaleau turcii ori tătarii, familiile boierești se retrăgeau în cule - fortărețe construite special să-i apere.
Geamilia Penduși, custode Cula Greceanu: "Denumirea de culă provine din limba turcă. Înseamnă un tip de locuință fortificată, cu aspect de turn, conac boieresc fortificat."
În toată Oltenia mai sunt 27 de cule, dar, din păcate, mai mult de jumătate sunt abandonate și se ruinează. Câteva s-au transformat în muzeu și niciuna nu a intrat încă în circuitul de cazare.
Turist: "Nu văzusem niciodată o culă, până la vârsta asta. Doar în filme. Și chiar mi-a plăcut și am vrut să văd. Vreau să ascult povestea lor, vreau să citesc despre ele, vreau să le vizităm să vedem cu ochii noștri."
Turismul își face loc cu greu în satele Olteniei, iar vizitatorii se plâng că zona nu e suficient promovată.
Turist: "În primul rand să le găsim, locurile astea. Le găsim așa, la întâmplare, prin recomandări... Un portal, ceva sistematic... nu există."
Acolo unde antreprenorii au investit, musafirii nu au întârziat să apară. Cristian Lera a ținut să reînvie gospodăria bunicilor din Baia de Fier. A ridicat trei case respectând arhitectura locuințeler gorjenești cu pridvor. Camerele sunt la fel ca acelea în care au trăit "Maia Lenuța lu Ion” sau ”Lucrița lu Ionică”.
Cristian Leră, proprietar pensiune: "Perdeluțele chiar sunt dintr-o casă în care a locuit bunica soției mele. Și geamurile, am încercat să păstrăm tradiționalul, cum era odată cu foraibăr.”
Tot de la bunica e moștenită și rețeta de gogoși oltenești, nelipsite în meniu. Musafirii le iau și la pachet ca să ducă acasă puțin din gustul Olteniei neștiute.
