Localnicii din Delta Dunării își deschid porțile pentru turiști. Cu ce îi întâmpină

×
Publicitate

Micile sate din Delta Dunării şi din Dobrogea sunt gata să primească oaspeţi în această toamnă.

Gospodarii de aici au preluat modelul celor din Transilvania şi în fiecare weekend organizează ospățuri, cu bunătăţi tradiţionale. Iar cum sud-estul ţării este recunoscut pentru cea mai mare diversitate de etnii, în câteva zile petrecute în zonă, puteţi încerca bunătăţi machedonești, lipoveneşti sau bulgăreşti.

Aflată la 2 ore distanţă de Bucureşti, la intrarea în judeţul Tulcea, comuna Baia este locuită în mare parte de aromâni.

Localnicii au renovat casele tradiţionale, acoperite cu stuf şi îşi deschid larg porţile celor care vor să le descopere obiceiurile şi bucatele.

Nicoleta Chiriac, localnică: „Piperchi țârgăsiți este mâncarea tradiţională a aromânilor. Este compusă din ardei, roşii proaspete şi brânză amestecată cu urdă."

Geta, bucătar: „Aici este pastrama din berbecuţ. Berbecuţ crescut, tăiat de gospodar. Se pune piper, usturoi, cimbru, boia. Se taie mărunţel, se pune la fiert când scade apa, se prăjeşte şi punem şi puţin vin."

Pentru un meniu cu preparate tradionale ale aromânilor, un turist achită în medie 10 euro.

Localnicii şi-au transformat bucătăriile în puncte gastronomice locale, pe care vor să le acrediteze şi fiecare se mândreşte cu câte un preparat specific.

Dana Mihălcioiu, inițiatoare proiect: „Vă putem încânta cu tochitura dobrogeană, cu plăcinte, cu pastramă de oaie specifică zonei noastre, cu plăcintele armeneşti, cu pâinea de Baia care este recunoscută. Este coaptă pe plită, nu conţine aditivi."

Câţiva kilometri mai departe, în localitatea Lunca, turiştii au parte de alte experienţe culinare, într-o comunitate de bulgari şi lipoveni. Mirosul de pește prăjit şi borş cu mujdei de usturoi se simte încă de la intrarea în fiecare gospodărie, iar pâinea a fost înlocuită cu turte ţărăneşti.

Bucătăreasă: „Turte din aluat cu făină, apă şi sare, după care le coacem la foc. Sunt turte ţărăneşti cum se făceau înainte.”

Reporter: „Alături ce faceţi?”

Bucătărească: „Nişte fileuri de crap marinat. S-a tăiat rondele şi se pune la fiert cu apă, ulei, sare şi oţet, foi de dafin. Se face salata de peşte cu maioneză, cu usturoi şi cartofi fierţi."

Daniela Moldoveanu, localnică: „Se pune zarzavatul la fiert, se pun cartofii şi după peştele. Crap, caras, plătică, somn, ştiucă.”

Reporter: „Peştele trebuie să fie proaspăt?”

Localnică: „Da, proaspăt, de la noi de aici."

După prânz, cine vrea să admire lacul Golovița poate închiria o barcă.

Gheorghe Brugar, ghid: „Acesta este în stânga canalului de centură şi chiar acum ieşim în lacul Golovița."

Corina Davidov, localnică: „Tot Delta Dunării este, chiar dacă se ajunge cu maşina pe uscat. Din Capitală, în trei ore eşti aici. Din Constanța, într-o oră. Mai scurtăm din distanţa care sperie atât de mult. 5-6 ore până în Delta Dunării."

Localnicii asigură şi cazare.

Reporter: „Cu ce îi întâmpinaţi pe cei care vă calcă pragul?”

Mihaela Feodorov, administrator pensiune: „Cu o privelişte uluitoare. În primul rând sunt foarte multe canale apă, stuf. Partea de agrement este inclusă în preţ: biciclete, caiace, bărci cu vâsle. Costul este de 250 de lei pe noapte pentru două persoane, micul dejun inclus."

Turist: „Este ca o poveste, ca şi cum aş fi în Rai. Bine, pentru mine, Delta este un loc cum să vă spun, ca în poveste."

Ca să vă bucuraţi de tot ce oferă aceste locuri din Delta Dunării, aveţi nevoie, spun localnicii, de cel puţin trei zile de vacanţă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62078628
Atmosferă bavareză, în Piața Mare din Sibiu, timp de 10 zile. „E un mix de generaţii”

Vreme de 10 zile, în Piaţa Mare din centrul Sibului îşi vor da întâlnire iubitorii de bere.

62078631
România, promovată de străini. Imagini fabuloase, în ultimul episod al „Wild Carpathia”

Ultimul episod al îndrăgitei serii „Wild Carpathia”, realizată de jurnalistul britanic Charlie Ottley, a avut premiera joi seară.

62078012
O regiune din Italia oferă o sumă uriașă oricui vrea să se mute aici. Condiția impusă

O regiune subpopulată din Italia a anunțat că va oferi peste 25.000 de euro oamenilor dispuși să se mute într-unul din cele 106 de sate, într-un efort de a „resuscita” comunitățile respective.

Recomandări
Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.