Aproape 80% dintre români nu renunță la vacanța programată pe litoralul nostru

×
Publicitate

Aproape 80% dintre turiștii români care aveau programată o vacanță pe litoralul nostru nu vor să renunțe la ea și spun că la noi se simt în siguranță.

Mai mult de jumătate dintre ei preferă tot varianta all-inclusive și le cer hotelierilor măsuri eficiente împotriva COVID-19. Între timp, proprietarii de hoteluri și pensiuni și managerii plajelor așteaptă setul de măsuri stabilit de autorități, pentru a putea deschide sezonul la 1 iunie.

Până acum, 100 de hotelieri au anunțat că vor deschide de la 1 iunie. Cei mai mulți turiști întreabă, însă, despre măsurile luate în hoteluri, după cum arată și un studiu realizat în luna mai.

Pentru 40% dintre participanții la studiu, cel mai important criteriu după care ar alege un sejur în această vară pe litoralul românesc sunt măsurile de siguranță luate de hotelieri. 26,2% se ghidează și de evoluția numărului de infectari cu COVID-19, pentru 23% primează tarifele speciale și doar pentru 12,5% contează măsurile luate de către autorități.

Lahme Bolat, manager de hotel: „Suntem întrebați dacă normele care se vor da, dacă le vom respectă, de dezinfectant, de distanțarea fizică, absolut tot ceea ce se prevede conform legii. Micul dejun se va lua bufet, iar prânzul, cina a la carte. Pe terasă, de exemplu, aveam 40 de mese, acum vor fi 20”.

Pentru cei mai mulți dintre participanți, contează foarte mult măsurile luate de către hotelieri, în special dacă vor avea la dispoziție dispozitive cu dezinfectant, cum vor fi curățate spațiile de cazare și dacă angajații vor purta măști de protecție.

Măsurile cerute de turiști în hoteluri:

1. Dispensere cu dezinfectant (88,2%)
2. Purtarea măștilor de către personal (70,4%),
3. Dezinfectarea spațiilor de joacă pentru copii (62,3%)
4. Panou de plexiglas la recepție (44,1%)
5. Check-in online (32,7%)

Sursă: litoralulromanesc.ro

Ionuț Nedea, director al unei agenții de turism: „Este o varianta în care toate costurile sunt controlate pentru că plătesc un pachet complet care include cazare, masă, distracție, acces pe plajă, șezlonguri”.

Beatrice Morar, agent de vânzări: „Sejurul dumneavoastră se va desfășura conform pachetului achiziționat și chiar dacă autoritățile nu au impus o serie de măsuri, hotelurile pe cont propriu își creza un plan de siguranță tocmai pentru ca dumneavoastră să va simțiți în siguranță pe litoral”.

Cristina Barcu, PR manager al unui hotel: „Am observat o creștere a cererilor în ultima perioadă, mai ales pentru lunile iulie și august. Cred că este mai sigur pentru ei să viziteze un singur restaurant și să nu fie necesară o frecventare a mai multor restaurante”.

De ce preferă turiștii români în acest an litoralul românesc:

Preferă vacanțele în România - 48%
Siguranță - 17,6%
Transportul cu propria mașină - 15,3%
Proximitatea față de casă - 10,3%
Evitarea trecerii frontierei- 7,5 %

sursă:litoralulromanesc.ro

Siguranța, transportul și faptul că nu trebuie să treacă o frontieră sunt alte motive care îi fac pe mai mult de un sfert dintre români să-și planifice anul acesta vacanță în țară.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62127279
Regulile de călătorie cu avionul se schimbă din iunie. Măsuri pentru pasageri și personal

Agenția Europeană de Siguranță în Aviație a emis un ghid pe baza căruia fiecare aeroport şi linie aeriană vor impune măsuri pentru pasageri și personal.

62127117
Turismul intern, singura speranță pentru țările europene. Capitala Belgiei, pustie

Grand Place, Manneken Pis, Atomium: toate aceste locuri faimoase din Bruxelles, în mod nomal fremătând de viaţă, sunt acum pustii.

62126337
Acces doar cu rezervare online, la plajă. Anunțul făcut de primărie

Autoritățile din Spania au anunțat că mai multe plaje din El Rosario, Insulele Tenerife, se vor deschide, însă accesul se va face doar pe bază de programare online, urmând să fie respectate și regulile de distanțare socială.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
„Iubirea nu omoară”. Noua campanie Știrile ProTV despre femicid: 30 de românce au fost ucise în 2026 de persoane apropiate

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Preşedintele Nicuşor Dan face declaraţii la ora 21:00. Este aşteptat să anunţe numele premierului desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va suștine astăzi la ora 21:00 declarații de presă la Palatul Cotroceni, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 19h13m02s498
Portretul profesorului din România. Ce spun cifrele despre cei care educă aproape 3 milioane de copii

De Ziua Mondiala a Profesorului, fiecare dintre noi are un nume în minte. Al unui dascăl care ne-a încurajat, îndrumat, sau poate că a descoperit un talent neștiut.