Stațiunea e plină de copii veniți în vacanță, dar și de adulți care și-au luat liber tocmai ca să profite de zăpadă!
Este o zi spectaculoasă în Poiana Brașov, cu aproape o jumătate de metru de zăpadă proaspătă și pârtii impecabile.
La asemenea condiții de schi, nu e de mirare că s-au înghesuit mii de turiști: coada de îmbarcare în gondolă care șerpuiește pe zeci, poate chiar sute de metri.
Cei care vor să ajungă pe Masivul Postăvaru stau chiar și o oră la rând, dar nimeni nu e supărat pentru că, odată ajunși sus, turiștii au parte de o experiență memorabilă: peisajul e cu adevărat de poveste, iar zăpada a transformat fiecare bucățică de pământ în derdeluș, pârtie sau loc de bulgăreală.
De altfel, peste tot – pe drum, prin parcări, la terase și în restaurante – e foarte aglomerat, așa că trebuie să vă înarmați cu răbdare dacă porniți acum spre stațiune. Și pe Valea Prahovei s-au animat stațiunile.
La Sinaia, reprezentanții domeniului schiabil avertizează că, pe pârtiile dintre cota 2000 și 1400, e risc de avalanșă, așa că nu trebuie să se aventureze nimeni pe acolo. În schimb, în golul alpin al Bucegilor, pe Valea Dorului și Valea Soarelui, se schiază în condiții excepționale. Zăpada măsoară pe alocuri chiar și 2 metri, așa că acum e momentul să veniți la schi!