Cavaleri, de la mic la mare / Cu Poli in suflet, de la 19 la 81 de ani

Chiar dacă echipa de suflet a oraşului joacă în liga secundă, la Timişoara e sărbătoare în aceste zile. Ziua de 4 decembrie a fost specială pentru orice om care simte ceva pentru Poli, fie că are 81 sau 19 ani.

Petre Curcan s-a născut la Târgu Jiu, în 20 aprilie 1930, dar s-a stabilit la Timişoara de când a devenit student. Este cu câteva luni mai în vârstă decât colegul său de echipă din anii ’50, Ilie Gârleanu. A fost portarul echipei timişorene timp de 14 ani.
L-am vizitat pe bătrânul polist împreună cu unul dintre cei mai tineri componenţi ai echipei antrenate în acest sezon de Vali Velcea, Marian Fuchs (19 ani). Pe măsură ce domnul Curcan ne povestea viaţa lui de fotbalist, cu amănunte din ce în ce mai frapante, fotbalistul în devenire îl asculta cuminte, nevenindu-i să creadă ce lucruri se puteau întâmpla în perioada aceea tulbure de după război.

Atras de facultate, convins de bănăţence

„Eram la Târgu Mureş, cu lotul naţional de juniori, unde am fost urmăriţi de vreo 30 de antrenori, începând cu Cibi Braun. De acolo a vrut să mă ia Juventus Bucureşti, dar nu mi-a plăcut Bucureştiul. Atunci au venit cei de la Timişoara şi mi-au spus că intru la ce facultate vreau. Eu am spus că vreau să fiu medic. , mi-au spus. Am venit şi am căzut cu brio. (râde) Apoi am făcut pregătire un an de zile şi am intrat la Institutul Politehnic” – aşa a ajuns Petre Curcan la Timişoara.
Dacă şcoala a fost cea care l-a atras în Banat, altele au fost motivele care l-au determinat să rămână în această zonă.
„Când am ajuns în Timişoara, primul popas a fost la Sari Neni (n.r., o casă de toleranţă celebră în acele vremuri). Am ascultat nişte melodii frumoase, din alea de of la inimă, au mai băgat una oltenească... Pe urmă, am cunoscut o studentă de la construcţii, prima mea logodnică. Am stat cu ea patru ani, după aceea m-am întâlnit la Reşiţa cu fosta mea soţie, care e cea mai mare pierdere din viaţa mea”, a mărturisit fostul portar al echipei care în acei ani se numea Ştiinţa.

Citește și

Poli - Gaz Metan Medias, in sferturile Cupei Romaniei

Războiul din Ucraina s-ar încheia în două săptămâni, dacă Occidentul şi-ar înceta sprijinul, susţine Moscova

A plecat cu scandal de la Dinamo

După ce a terminat facultatea, Petre Curcan a jucat o scurtă perioadă pentru Dinamo Bucureşti. Modul în care l-au convins să semneze, dar şi felul în care a plecat de la echipa Ministerului de Interne sunt demne de consemnat.
„Prin ’54 m-a luat de pe stradă Securitatea, m-au dus cu maşina până la Lugoj, de unde am luat acceleratul de Bucureşti. În gară mă aştepta un un colonel, nu mai ştiu cum îl chema şi m-a dus la club, unde mă aştepta un general. M-au întrebat ce pretenţii am. Eu le-am spus că vreau să rămân la Poli, că soţia mea e profesoară la Timişoara. Ei mi-au dat un apartament pe Victoriei, vizavi de fostul C.C. şi un salariu de m-au pus la pământ: 4.000 de lei. Un salariu mediu era atunci de şase-şapte sute de lei. Am jucat trei meciuri la ei în poartă şi le-am câştigat pe toate. Când am jucat la Arad, cu UTA, au venit druckerii lui Poli la meci m-au scuipat de sus până jos, m-au huiduit, m-au făcut trădător. Nu am mai vrut să joc la Dinamo şi am avut o discuţie cu Angelo Niculescu, antrenorul de atunci. I-am spus: . Imediat după aceea, a trebuit să plec de la Dinamo şi am fost suspendat pe viaţă din sport. M-am întors la Timişoara şi până la urmă s-a rezolvat, am putut să joc din nou”, a spus fostul goalkeeper al Ştiinţei.
“În Timişoara, bineînţeles, nu am fost primit cu braţele deschise. Eram persona non grata în oraş, se zicea că sunt trădător, dar aceste lucruri au încetat după ce am început din nou să joc pentru Poli”, a completat Petre Curcan.

Deplasări cu clasa a treia

Omul care a apărat 14 ani poarta lui Poli spune că viaţa de student era grea în acele vremuri, lucru pe care îl simţeau chiar şi cei care jucau fotbal. „Nu eram un student eminent, dar eram integralist. Nu erai privilegiat atunci dacă jucai fotbal. Unii profesori chiar închideau uşile când auzeau de fotbalişti. Plecam vineri în deplasări cu clasa a treia, cu valize de lemn. La un moment dat, după un meci la Târgu Mureş, unde am câştigat, ne-am enervat şi am aruncat valizele alea. Apoi ne-au cumpărat nişte sacoşe”, îşi aminteşte Petre Curcan.

Promisiunea lui Fuchs: al treilea trofeu

„Sunt foarte mândru că joc pentru o echipă cu o istorie atât de bogată şi cu suporteri atât de mulţi. Poli face 90 de ani şi ar fi extraordinar dacă am câştiga Cupa României” – asta a spus Marian Fuchs. Tânărul mijlocaş care luna trecută a marcat primul său gol pentru Poli are mult mai puţine lucruri de povestit decât Petre Curcan, însă a sintetizat perfect care este datoria actualilor jucători în alb-violet faţă de Timişoara fotbalistică şi faţă de generaţia anilor ’50: un trofeu. Unul pe care bănăţenii îl tot aşteaptă dinainte ca el, Marian Fuchs, să se nască.

„Studenţii din Bucureşti ţineau cu noi”

Ştiinţa Timişoara a reuşit, în sezonul 1957-58, să câştige în deplasare cu Dinamo, cu scorul de 6-2. „Când am ajuns acolo, pe cine întâlnim pe teren ca adversar? Pe fostul nostru coleg, Remus Lazăr. El plecase acolo pentru că logodnica lui era rudă cu fostul ministru, Bodnăraş. Înainte de meci, care s-a jucat pe Republicii, i-am zis lui Lazăr: Vezi ca logodnica ta a fost aseara cu noi. A fost praf tot meciul, n-a jucat nimic. Era sărbătoare în Bucureşti când îi băteam. Mii de studenţi ne susţineau”, a spus Petre Curcan.
 

Articol recomandat de sport.ro

OFICIAL Plecare definitivă de la FCSB! A semnat deja cu noua echipă