Vedetele verii, in cinematografe. TOPUL in care Morgan Freeman il depaseste pe The Rock, iar Angelina e sub Jennifer Lawrence
Vara aduce intotdeauna in cinematografe cele mai asteptate blockbustere si productii ale anului. Lupta este apriga pentru a obtine cele mai mari incasari, insa mai mult de atat, exista si o competitie intre staruri.
Cei de la publicatia The Wrap au lansat o provocare cititorilor lor si i-au rugat sa voteze care sunt starurile lor preferate din cinema in functie de productiile ce urmeaza sa fie lansate in cinematografele din intreaga lume.
Studiourile si producatorii de la Hollywood mizeaza pe staruri de prima mana, asa numitii actori A-List, pentru a creste popularitea productiilor, insa cate dintre numele mari si apreciate de la Hollywood sunt si pe gustul publicului?
Alegeri 2024
19:26
Au fost tipărite 5,6 milioane de buletine de vot pentru referendumul din București. Care este condiția pentru a fi validat
19:14
Cum votăm la prezidențiale, în țară și în străinătate. Cei care nu sunt în localitatea de reședință pot vota la orice secție
19:05
Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
15:07
BEC a retras materialele online ale unui candidat. Ce regulă importantă nu a respectat și care a fost reacția lui
Jennifer Lawrence, actrita preferata a americanilor
Analiza facuta de publicatia The Wrap a dus la concluzii interesante. La starurile feminine, Jennifer Lawrence este cap de afis, cu cel mai mare procent de popularitate si este vedeta pe care fanii o recunosc cel mai repede.
Nici nu e de mirare, tinand cont ca in ultimii 2 ani a castigat un Oscar pentru cea mai buna actrita ("Silver Linings Playbook"), a devenit idolul a milioane de fani dupa ce primit rolul principal in franciza “The Hunger Games” si este apreciata pentru naturaletea ei, chiar daca face mai mereu cate o gafa la evenimentele la care apare. Totusi, sa castigi un Oscar si sa primesti a doua nominalizare la Oscar pana in 24 de ani, este o realizare spectaculoasa.
Astfel, cea mai iubita si populara actrita a verii este Jennifer Lawrence, de altfel si cea mai populara actrita din SUA in ultimii doi ani. Tanara actrita de 23 de ani deja face furori in cinema, in super productia X-men:Days of Future Past/X-men: Viitorul este trecut, unde o interpreteaza pe mutanta Mystique. X-men:Days of Future Past este la momentul actual cel mai de succes film din seria X-men. Filmul a atins in doua saptamani incasari de 500 de milioane de dolari.
Pe locul 2 la vedete feminine se afla Melissa McCarthy, care a avut o ascensiune impresionanta in ultimii doi ani. Mai exact, popularitatea ei a crescut odata cu lansarea comediei Bridesmaids/Domnnisoare de onoare, care in 2011, a stabilit un nou record si a devenit cea mai profitabila comedie pentru femei, cu 288 de milioane de dolari la nivel global. Inainte de acest film, ea era cunoscuta pentru un rol secundar in serialul "Gilmore Girls". McCarthy a reusit chiar sa fure si o nominalizare la Oscar pentru cea mai buna actrita in rol secundar.
Apoi, au urmat filme de succes in box-office ca Identity Thief sau The Heat, unde a avut-o partenera pe Sandra Bullock. Actrita a fost si in centrul unor controverse dupa ce anul trecut a fost jignita intr-un articol din The New York Observer, in care criticul Rex Reed a facut comentarii rautacioase despre greutatea actritei Melissa McCarthy, numind-o un "hipopotam" si "grasa cat un tractor". Comentariul rautacios a fost pus la zid de catre cititori care i-au cerut demisia, dar si de cei de la Hollywood: "Pentru glumele pe care acest individ le-a facut, bune de curtea scolii, il invit respectuos sa se duca naibii" a scris scenaristul Paul Feig pe Twitter. Astfel, popularitatea actritei a crescut rapid si a primit si mai multa simpatie din partea publicului.
Pe locul 3 se afla cea care intotdeauna atrage ca un magnet publicul: Angelina Jolie. Statutul de vedeta de rang mondial nu ii poate fi luat asa usor frumoasei Jolie, care in aceasta perioada isi lanseaza noul film, Maleficent. Super productia celor de la Disney a captat atentia din momentul in care producatorii au anuntat-o pe Jolie ca fiind eroina negativa Maleficent, un personaj indragit si iubit de fanii Disney. Iar Jolie a demonstrat inca o data ce forta si carisma are: dupa primul weekend, Maleficent este lider in box-office-ul din SUA, cu 70 de milioane de dolari si 170 de milioane de dolari in intreaga lume. Acesta este si cel mai bun debut din intreaga cariera a actritei.
Cel mai putin populare actrite ale momentului
La polul opus, al actritelor celor mai putin populare se afla Rosario Dawson, actrita cunoscuta din filme ca Trance, Sin City, Seven Pounds. Ea nu a fost niciodata un nume de box-office, insa a reusit sa apara alaturi de mari staruri ca Will Smith, Bruce Willis sau Denzel Washington. Ea va putea fi vazuta in aceasta vara in Sin City: A Dame To Kill For, continuarea filmului din 2005, regizat de Robert Rodriguez. Tot pe lista actritelor cu cea mai mica vizibilitate in randul fanilor se numara Elizabeth Olsen ("Godzilla), Rose Byrne ("Neighbors") dar si Keira Knightley ("Laggies").
Desi este in plina ascensiune, dupa ce a avut un rol de debut exceptional in The Descendants, alaturi de George Clooney si a preluat rolul central in franciza Divergent, Shailene Woodley are cel mai mic grad de vizibilitate, semn ca inca nu o cunosc suficient de multi fani pentru a fi un star.
Morgan Freeman, actorul preferat al americanilor
Insa, studiul este si mai interesant cand trecem la vedetele masculine. Actorul care are cea mai mare rata de vizibilitate in randul fanilor si cel cu cel mai mare Q Score este Morgan Freeman. La 77 de ani, veteranul actor continua sa joace in foarte multe filme, inclusiv blockbustere cu priza la public ca The Dark Knight Rises, Now You See Me, Oblivion. Desigur, Freeman este unul dintre cei mai mari actori ai cinematografiei, care a reusit spre deosebire de altii, sa se afirme nu doar in productii de Oscar, ci si in filme populare, de vara. Cel mai recent a fost vazut in Transcendence, alaturi de Johnny Depp, insa filmul nu a avut chiar cel mai mare succes in box-office.
Insa, in aceasta vara revine pe ecran intr-un film captivant, Lucy, un science-fiction cu Scarlett Johansson si regizat de Luc Besson. Popularitatea lui Freeman este colosala, tinand cont ca are si cel mai mare procent (91) cand vine vorba de recunoastere din partea publicului.
Cine vor fi cei mai slabi actori din aceasta vara
Cei mai slabi actori din aceasta vara, din punctul de vedere al celor care au participat la sondaj, sunt Eric Bana, care va lansa filmul "Deliver Us From Evil" , Aaron Taylor Johnson sau Chris Pratt.
Ce e interesant e ca cei doi din urma sunt cap de afis in doua filme explozive si asteptate de fani. Aaran Taylor Johnson a lansat Godzilla, un succes financiar, iar Chris Pratt joaca rolul principal in urmatorul film Marvel, Guardians of The Galaxy. Insa, ei nu au avut proiecte atat de populare in ultimii ani, urmand probabil ca dupa aceste filme, sa le creasca popularitatea.
Cum se stabilesc cei mai populari si cei mai putin populari actori din lume?
Interesant este faptul ca vedete ca Vin Diesel sau Dwayne "The Rock" Johnson, considerati un magnet in box-office, nu se afla in primele 3 pozitii. Vin Diesel va face si el parte din Guardians of The Galaxy, ce se lanseaza pe 1 august, iar Dwayne Johnson va aduce in cinema "Hercules", in care joaca rolul principal.
Pe locul 3 se afla Adam Sandler, insa actorul are o problema: este foarte vizibil in randul publicului, insa Q-score-ul sau este mic. Ultimele sale filme au fost niste esecuri de proportii, dar continua sa fie in topul celor mai bine platiti actori, desi filmele sale nu au mai avut acelasi succes financiar de cativa ani.
Astfel, studiul efectuat arata putin diferit de alegerile pe care le fac producatorii. Sigur, nume ca Jennifer Lawrence sau Mark Wahlberg vor aduce intotdeauna fanii in cinema, insa publicul vrea sa vada si alte staruri de cinema, tinand cont de cum arata clasamentul la ambele categorii, in primele 10 pozitii.
Algoritmul folosit de cei de la The Wrap este alcatuit din Q Score - o unealta de masurare a popularitatii, folosita de posturile de televiziune pentru a determina cat de favorabil sau nefavorabil sunt percepute vedetele de catre public.
Q Score funtioneaza astfel: compania Q Score aduna 1800 de participanti, carora le ofera un nume de vedeta si o scurta descriere. Subiectii sunt rugati sa raspunda la cateva intrebari, daca recunosc vedeta si ce parere au despre el/ea. In functie de procentul obtinut, se face si clasificarea popularitatii vedetelor. Al doilea factor luat in considerare este gradul de recunoastere. Cei care au participat la studiu au avut varste cuprinse intre 18 si 49 de ani.
Text: Adela Ghidoveanu / editor www.procinema.ro