CTP, despre ieșirile furioase ale Serenei Williams, în finala US Open: „I-a dat cu stadionul în cap japonezei Osaka”

×
Codul embed a fost copiat

Jucătoarea americană Serena Williams a încercat să creeze o presiune asupra japonezei Naomi Osaka, în finala US Open, după ce a izbucnit pe teren acuzând arbitrul de sexism, discriminare și tratament nedrept, consideră jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

Întru-un interviu acordat Știrile ProTV, Cristian Tudor Popescu a analizat reacțiile Serenei Williams față de arbitrul Carlos Ramos, care a penalizat-o de trei ori, cât și față de oponenta sa japoneză.

Principalele declarații ale jurnalistului Cristian Tudor Popescu: 

► Adevărata „problemă” a Serenei Williams a făst că a realizat că Osaka este mai bună decât ea, la toate capitolele.
►Arbitrul Carlos Ramos a „avut tăria” de a lua deciziile corecte, deși un stadion întreg era de partea jucătoarei americane.
►Williams a pus presiune pe Osaka, întrucât avea „stadionul de partea ei.”
►Osaka a demonstrat tărie de caracter și a câștigat în mod detașat finala.

Reporter: Finala de la US Open a fost neobișnuită, s-a mai văzut la un Grand Slam astfel de conversații între jucători și arbitru?

Citește și
cross ziare
Finală cu acuze de sexism, scandal cu arbitrul şi lacrimi pentru Serena Williams, în finala US Open

Cristian Tudor Popescu: „Da, sigur. Au fsot multe incidente în istoria tenisului, în turnee de Grand Slam, chiar în finale, dar asta nu face mai puțin memorabilă, din punctul de vedere al tenisului, această finală. Ca să fie foarte clar: adevărata problemă în acest meci a Serenei Williams n-a fost arbitrul, n-a fost antrenorul, n-a fost racheta. Adevărata ei problemă a fost durerea, incapacitatea de a accepta că are în față o adversară mai tare decât ea, la toate capitolele: atât ca lovituri, cât și ca psihic.

La serviciu, a servit Naomi Osaka mai bine decât cea mai bună jucătoare la serviciu din toate timpurile. A depășit-o în adâncimea și asprimea loviturilor în schimburile de pe fundul terenului. Și atunci, nervozitatea Serenei a crescut minut cu minut, pentru că vedea că nu are ce să-i facă japonezei, indiferent de scor. E un sentiment care se transmite de dincolo de fileu. Era clar că e mai tare decât ea.

Și atunci a venit prima reacție a Serenei, după avertismentul primit de la Carlos Ramos, pentru coachingul făcut de antrenorul Mouratoglou din tribună. E bine aici să înțelegem lucrurile, acest avertisment se dă pentru o greșeală, pentru o infracțiune a antrenorului, dar este transferată asupra sportivei. Degeaba îi dai antrenorului avertisment. El stă în tribună, asta e. Mouratoglu, un tip arogant, obraznic chiar - și cu celelalte jucătoare și cu presa - a făcut acest gest de coaching clar, limpede ca lumina zilei, a fost înregistrat. Se vede foarte limpede ceea ce știu oamenii de tenis: că gestul făcut de Mouratoglu de două ori consecutiv înseamnă „avansează în teren, du-te în față, vino peste ea.” Deci o indicație tactică, interzisă de regulament. De fapt, a și recunoscut asta, dar cu trufia sa obișnuită, ea a spus că și antrenorul lui Naomi Osaka, Sascha Bajin, făcea asta la fiecare punct. Minciună! Ce, eu nu m-am uitat?! Dimpotrivă, Sascha Bajin a fost foarte reținut. Aproape că nici nu a strigat ceva – a aplaudat din când. Nu e adevărat, pur și simplu.

Mai spune Mouratoglu că toți antrenorii, cu toți jucătorii, fac asta în toate meciurile. Minciună! Nu este adevărat. Ia, să ne gândim puțin. L-a văzut cineva pe Stefan Edberg, când era antrenorul lui Federer clipind vreodată, făcând coaching? Sau pe Ivan Ljubičić sau pe Boris Becker?! Nu, nu e adevărat ce spune! Este un diversionism ce face el. Sigur că, poate nu e bine să fie așa, poate ar trebui să se introducă coachingul, să se scoată această regulă, dar deocamdată ea funcționează. Deci arbitrul Carlos Ramos a procedat absolut corect. Nu primise punct penalizare, primise avertisment. Nu se întâmplase nimic.

Or, ea s-a dus la Carlos Ramos și i-a spus ceva pe un ton ridicat ceva ce nu avea legătură cu subiectul: „că n-a primit niciun coaching, că nu a văzut. Că nu a furat niciodată în viața ei.” Corect, o cred, dar nu ăsta era subiectul. Subiectul era antrenorul care făcuse coaching în tribună. Arbitrul nu stă să studieze și să se uite dacă jucătoarea a văzut sau n-a văzut, a înțeles pe jumătate sau... NU! El sancționează comportamentul antrenorului și acest lucru Serena îl știe foarte bine. Fiind acasă, la New York, cu arena aia – cea mai mare din lume - , Serena simțind arena în spate și-a permis. Dacă era la Roland Garros, nu mai făcea lucrul ăsta. Nu e în regulă. Și-a permis să îl ia foarte de sus pe arbitru, având în spate tribuna.

După care, la 3-1 pentru ea în setul doi, Osaka a revenit în forță, a făcut break-ul, s-a dus la 3-3 și acolo Serena și-a pierdut complet controlul din frustrare. FRUSTRARE! Nu avea că să facă. Și atunci, și-a sfărâmat racheta dintr-o singură lovitură. Ceea știa foarte bine că îi atrage al doilea avertisment. Nu ai cum! Ai spart racheta, e clar! Plus primul, pe care știa că îl luase. Știa foarte bine că i s-a scris. A spart racheta, nu s-a controlat, iar regulamentar Carlos Ramos i-a dat punct pierdut pentru două avertismente. Absolut corect. Ei, de aici a început delirul Serenei Willams, din păcate.

Strigătele, acuzațiile, insultele, pentru că s-a ajuns la insultă, pentru că l-a făcut mincinos, apoi hoț, pe Carlos Ramos. Ei, aici este singurul punct unde, după părerea mea, e de discutat ce face arbitrul. Putea Carlos Ramos să treacă peste asta, să se facă că nu aude și să-i spună: „Serena, nu e frumos ce spui! Ne aduci niște insulte nemeritate. Te rog, încetează și concentrează-te la joc. Nu e frumos ce faci!” Pe de altă parte, putea să facă și ce a făcut: să îi dea al treilea avertisment, pentru abuz verbal, ceea ce înseamnă game pierdut. Deci, din nou, corect procedat regulamentar. Dar ar fi putut. Aici e o chestiune de opțiune, dar nimeni nu îl poate acuza de incorectitudine pe arbitru.”

Reporter: Deci a aplicat regulamentul...

Cristian Tudor Popescu: „Absolut corect și nu va avea niciun fel de consecințe. Dimpotrivă, merită felicitări pentru stăpânirea de sine de a dicta aceste sancțiuni împotriva Serenei Williams pe arena cu zeci de mii de oameni. A avut tăria să-și facă meseria. Ce a făcut Serena, în ultimă instanță, e cât se poate de incorect față de Naomi Osaka, pentru că, practic, i-a dat cu stadionul în cap japonezei. Vă dați seama în ce stare a pus-o, când toată lumea urla și huiduia, iar Naomi Osaka avea 5-4 și era la un pas de a câștiga.

Ar fi putut să se destabilizeze și să nu mai fie în stare să intre pe teren, în vacarmul ăla și presiunea aia psihologică formidabilă pe care Serena, cu tribuna în spate, a pus-o asupra ei. Aici a fost admirabilă micuța, copilul ăsta de 20 de ani, cât de bine s-a stâpânit în ultimul game. S-a stăpânit excepțional, a terminat cu un as remarcabil, nelăsând niciun dubiu asupra învingătoarei. Dincolo de tot ce s-a întâmplat, cea mai bună a fost clar Naomi Osaka.”

Reporter: Vi s-a părut normal ca stadionul să o huiduiască pe Osaka?

Cristian Tudor Popescu: N-a huiduit-o atât pe Osaka, cât și oficialitățile, care iar n-aveau nicio vină. Cei care au intrat pe teren au ajuns la festivitatea de premiere să o huduie chiar și pe una dintre organizatoare, care trebuia să înmâneze premiul. Ea ce vină mai avea? A fost o pornire brutală a tribunei împotriva autorităților de pe teren. Oamenii ăia nu aveau nicio vină, nu aveau ce să schimbe – un lucru pe care Serena îl știe, că joacă tenis de-o viață. Știe foarte bine că, odată ce i-a dat arbitrul o decize, ea nu se mai poate schimba. După, sigur, poate fi penalizat arbitrul. Analizează WTA ce s-a întâmplat și apoi poate fi descalificat, dar pe teren, decizia luată de arbitru aia ea, iar ea știa lucrul ăsta.

Aici nu sunt deloc cu Serena, a încercat să creeze această presiune pe care ar fi putut să o frângă pe Naomi Osaka. A mai prelungit, după aceea, ducând discursul spre aberant, acuzându-l pe sexism pe arbitru, spunând că băieții pot să spună orice arbitrului, în timp ce ea o pățește – cam în stilul lui Mouratoglu. În mod clar, și-a pierdut cumpătul Serena.”

Reporter: Cum vi s-a părut reacția micuței câștigătoare, care și-a cerut scuze?

Cristian Tudor Popescu: „Extraordinar! O reacție de japoneză. Mie mi-a plăcut foarte mult la Osaka cum la sfârșitul fiecărui meci – câștigă, pierde – ea face o mică plecăciune către adversar. Cu respect, ca în artele marțiale. Așa a făcut și acum. Parcă i-a spus Serenei: „Îmi cer scuze că trebuie să te bat!” O plecăciune scurtă, cu foarte mult respect, cu foarte mult bun simț față de idolul ei. O cred când spune că i-a fost teamă pentru Serena, că îi pare rău pentru durerea pe care i-a pricinuit-o – un comportament imecabil al acestei sportive care va fi, probabil, o mare jucătoare. Are niște perspective formidabile, niște îmbunătățiri ale loviturilor pe care, probabil le vor discuta toți ceilalți jucători din circuit.”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O bătaie de joc românească: tatăl lui David Popovici le-a povestit francezilor cum politicul voia să profite de băiatul lui
O bătaie de joc românească: tatăl lui David Popovici le-a povestit francezilor cum politicul voia să profite de băiatul lui
Citește și...
Filmarea făcută publică de Serena Williams după finala US Open, pe Instagram. VIDEO
Filmarea făcută publică de Serena Williams după finala US Open, pe Instagram. VIDEO

După scandalul din finala US Open şi crizele de nervi, Serena Williams pare să îşi fi revenit destul de repede. La câteva ore de la incident, sportiva a postat pe Instagram un clip.

Finală cu acuze de sexism, scandal cu arbitrul şi lacrimi pentru Serena Williams, în finala US Open
Finală cu acuze de sexism, scandal cu arbitrul şi lacrimi pentru Serena Williams, în finala US Open

Finală cu acuze de sexism, scandal cu arbitrul şi lacrimi pentru Serena Williams, în finala US Open

Mărturia surprinzătoare făcută de antrenorul Serenei Williams. SMS-ul primit de la sportivă
Mărturia surprinzătoare făcută de antrenorul Serenei Williams. SMS-ul primit de la sportivă

Jucătoarea Serena Williams a declarat, după finala pierdută la US Open, că nu ştia că antrenorul îi dă instrucţiuni în timpul meciului şi că nu a trişat niciodată.

Naomi Osaka:
Naomi Osaka: "Când am îmbrăţişat-o pe Serena, m-am simţit din nou ca un copil"

Naomi Osaka a declarat, după ce a câştigat US Open, că atunci când a îmbrăţişat-o pe Serena Williams, idolul său, s-a simţit din nou ca un copil.

Reacţiile lui Naomi Osaka, după victoria de la US Open:
Reacţiile lui Naomi Osaka, după victoria de la US Open: "A fost dificil. Mi-am făcut griji pentru Serena"

Naomi Osaka a devenit prima jucătoare din Japonia care s-a impus într-un turneu de Grand Slam. Din păcate, crizele de nervi ale Serenei Williams nu i-au permis să se bucure prea mult.

Recomandări
Oficial. Primarul general Nicușor Dan va candida la președinția României ca independent: ”Este un moment de cumpănă”
Oficial. Primarul general Nicușor Dan va candida la președinția României ca independent: ”Este un moment de cumpănă”

Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a anunțat, luni, într-o conferință de presă, că intenționează să candideze la Președinția României ca independent.

USR a decis să nu discute împărţirea funcţiilor într-un nou guvern fără un plan care să scoată România din criza bugetului
USR a decis să nu discute împărţirea funcţiilor într-un nou guvern fără un plan care să scoată România din criza bugetului

USR a decis, luni, să nu discute împărţirea funcţiilor într-un nou guvern fără un plan care să scoată România din profunda criză a bugetului de stat.

Uniunea Europeană a adoptat primele sancţiuni oficiale împotriva unor agenţi ruşi, ca răspuns la atacurile hibride
Uniunea Europeană a adoptat primele sancţiuni oficiale împotriva unor agenţi ruşi, ca răspuns la atacurile hibride

Uniunea Europeană a anunţat luni că a adoptat primele sancţiuni ca răspuns la "acţiuni hibride" pe teritoriul său, împotriva unor agenţi ruşi acuzaţi de acţiuni de "destabilizare" în UE, relatează AFP.