Una dintre cele mai bogate persoane vrea sa trimita oameni pe Marte in 9 ani. Are si un plan de colonizare a Planetei Rosii

61669301

 Elon Musk si-a reafirmat convingerea ca peste doar 9 ani compania pe care o conduce, SpaceX, va putea transporta oameni pe planeta Marte si a anuntat ca va prezenta si un plan de colonizare a Planetei Rosii in cursul lunii septembrie, conform CNN.com.

 "Daca lucrurile vor merge conform planului, ar trebui sa putem lansa o misiune cu oameni la bord in 2024, care va ajunge (pe Marte) in 2025. Acesta este planul de joc", a sustinut el miercuri seara, cu ocazia participarii la Code Conference 2016 din Los Angeles. Elon Musk are o avere de peste 12 miliarde de dolari.

Publicul care participa la conferinta tehnologica a reactionat cu entuziasm la cuvintele lui Musk, care a mai declarat ca planuieste calatorii prin intregul sistem solar "si in cele din urma si catre alte sisteme solare", subliniind ca astfel de preocupari fac viata sa merite traita.

Anterior, mai in gluma, mai in serios, Elon Musk, CEO al companiei SpaceX, marturisea ca i-ar placea sa moara pe Marte, "dar nu in impact".

De asemenea, amintind ca pentru o calatorie spre Marte va fi nevoie de o racheta foarte mare, Elon Musk a scos in evidenta si succesele recent repurtate de compania sa in recuperarea primei trepte a rachetei Falcon 9 care a asolizat de 4 ori la punct fix dupa lansare, o data pe sol si de trei ori pe o platforma marina. SpaceX intentioneaza sa perfectioneze aceasta tehnica pentru a putea reutiliza partile respective ale rachetei in loc sa le piarda in ocean dupa lansari. Succesul acestei tehnici va insemna si o scadere a costurilor privind transportul oamenilor si materialelor pe orbita. Una dintre aceste trepte va fi refolosita intr-o lansare ce va avea loc spre sfarsitul acestei veri, a mai precizat el.

In cursul anului 2018, compania SpaceX va expedia o capsula spatiala Dragon Version 2 spre Marte. Aceasta capsula "are volumul interior al unui automobil de teren putin mai mare", iar drumul dureaza 6 luni, asa ca "probabil nu este mijlocul ideal de transport pentru oameni", a glumit Musk, adaugand, spre deliciul audientei, ca Dragon 2 "nu are capacitatea de a se intoarce pe Pamant". Aceasta misiune este insa importanta in contextul in care SpaceX doreste sa stabileasca zboruri periodice de transport alimente si echipamente spre Marte, inainte de a trimite si un vehicul spatial mai mare cu oameni la bord.

Revenind cu picioarele pe pamant, Musk a fost intrebat si ce parere are despre alegerile prezidentiale din SUA, un subiect care a facut sa-i mai dispara din entuziasmul, de altfel, contagios. Fara sa rosteasca numele favoritilor Donald Trump sau Hillary Clinton, el s-a marginit sa comenteze ca "nu este cel mai bun moment pentru democratia americana".

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61809524
Descoperirea extraordinara facuta de cercetatori: pumnalul faraonului Tutankhamon ar fi facut din fierul unui meteorit

Cercetatorii care au analizat pumnalul faraonului Tutankhamon au ajuns la o concluzie cu adevarat impresionanta. Acestia spun ca materialele din care este facut "au origini extraterestre".

61808692
Una dintre cele mai ciudate si batrane creaturi de pe Pamant. Descoperirea facuta la 2 km adancime in Pacific

Doi oameni de stiinta americani au facut o descoperire importanta. Ei au gasit una dintre cele mai ciudate, dar si cele mai batrane creaturi din cate traiesc pe Pamant.

61808497
Povestea romancei care de 14 ani lucreaza la NASA. Cum a ajuns sa contribuie la infiintarea primei colonii umane pe Luna

O cercetatoare din Baia Mare ne face, din nou, mandri ca suntem romani. De 14 ani lucreaza la NASA, iar acum dezvolta o cercetare de integrare a orbitei Pamantului in viata cotidiana.

Recomandări
Luca niculescu gettyimages 2298567182
Surse: Primele nume vehiculate pentru Guvernul Niculescu. PSD preia portofolii mari, apare Ministerul Inteligenței Artificiale

Surse politice au prezentat primele variante vehiculate pentru viitorul Guvern Niculescu, în care PSD ar putea să preia majoritatea marilor portofolii. Ca o noutate absolută, apare un minister al Inteligenței Artificiale.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.