Tehnologie SF devenită realitate. A apărut ochiul artificial care vede la fel de bine ca cel uman

62126637
Getty

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat un ochi artificial care ar putea oferi roboţilor umanoizi capacitatea de a vedea şi ar putea funcţiona ca ochi bionic pentru persoanele cu deficienţe de vedere.

O echipă de cercetători de la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Hong Kong au conceput ElectroChemical Eye - denumit EC-Eye - pentru a imita dimensiunea şi forma unui ochi biologic, dar cu un potenţial mult mai mare.

Ochiul imită irisul uman şi retina prin intermediul unui obiectiv care focalizează lumina pe o matrice densă din nanofire sensibile la lumină.

Informaţiile sunt apoi transmise prin cabluri, care acţionează precum cortexul vizual din creier, către un computer spre a fi procesate.

În timpul testelor, computerul a fost capabil să recunoască literele ”E”, ”I” şi ”Y” când acestea au fost proiectate pe lentilă.

Ochiul artificial ar putea fi conectat la un nerv optic pentru a transmite informaţii către un creier uman şi ar putea contribui la îmbunătăţirea ochilor pe bază de cameră video utilizaţi în prezent pe roboţi, au precizat cercetătorii.

”Ochii biologici sunt, probabil, cel mai important organ senzorial pentru majoritatea vieţuitoarelor de pe această planetă”, au scris cercetătorii într-o lucrare care descrie descoperirea.

 

Va avea o rezoluție mai bună decât ochiul uman

 

”Imitând ochii umani, sistemele de vedere artificială sunt la fel de esenţiale în tehnologiile autonome precum robotica. În special pentru roboţii umanoizi, sistemul de vedere, cu caracteristici superioare, ar trebui să semene cu cel uman, din punct de vedere al aspectului, pentru a permite interacţiunea amiabilă dintre om şi robot”, au precizat autorii studiului.

Dispozitivul conceput are în prezent o rezoluţie redusă, fiecare dintre cele o sută de nanocabluri utilizate în construcţia sa reprezentând doar un pixel.

Cu toate acestea, cercetătorii au notat că dezvoltarea ulterioară ar putea permite ochiului artificial să aibă o rezoluţie mai bună decât cea a ochilor umani.

Până la de zece ori mai multe nanocabluri decât fotoreceptori biologici ar putea fi folosite, permiţând astfel ochiului artificial să distingă între lumina vizibilă şi radiaţiile infraroşii.

Acest lucru ar permite unui utilizator uman al ochiului biomimetic să vadă obiecte mai mici şi la o distanţă mai mare, obţinând totodată capacităţi de vedere nocturnă.

O lucrare care detaliază acest studiu a fost publicată miercuri în jurnalul ştiinţific Nature.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62126507
Distanțarea socială de 2 metri, insuficientă. Studiul ce contrazice recomandările oficiale

Menţinerea unei distanţe de doi metri între persoane ar putea fi insuficientă pentru limitarea răspândirii coronavirusului în mediul exterior, sugerează un studiu publicat marţi în jurnalul ştiinţific Physics of Fluids.

62126437
Continuă cursa pentru vaccinul anti-COVID. O companie din SUA anunță progrese importante

Un vaccin experimental pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus, dezvoltat de compania americană Inovio Pharmaceuticals, specializată în imunoterapie, a produs anticorpi şi reacţii ale sistemului imunitar la şoareci şi porci de Guineea.

62126433
Imagini uluitoare. Pentru prima dată, putem vedea cum ia naștere o planetă

Oamenii de ştiinţă au obţinut imagini care ar putea reprezenta prima dovadă directă a naşterii unei planete.

Recomandări
Nicusor da curcani scoala elevi instant nicusor dan curcani an scolar 075 inquam photos octav ganea 1
Nicușor Dan, mesaj ferm după atacurile din școli: „Regulile nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind necesitatea asigurării unui mediu sigur în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente grave petrecute în școli în mai puțin de o săptămână.

Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.