Specia unică descoperită de oamenii de știință în România: "E o ciudăţenie biologică"

×
Publicitate

O specie de rac descoperită de curând în Bihor ar putea fi protejată prin lege datorită unui proiect finanţat de fundaţia prințului moștenitor al Emiratului Abu Dhabi.

Este vorba despre Racul Bihorean, care trăieşte în apele de munte ale judeţului. Specialiştii au demarat deja procedurile necesare conservării.

Aceeaşi asociaţie a sprijinit acum câţiva ani salvarea Nufărului Termal.

Racul Bihorean este o specie descoperită în urmă cu mai puţin de un an.

Conf. univ. dr. Lucian Pârvulescu, Universitatea de Vest din Timişoara: "Descoperirea unor specii noi, în general, atrage atenţia cercetătorilor. Cu atât mai mult a unei specii de rac, ştiut fiind faptul că, în Europa, erau, până acum, doar 5 specii."

Crustaceul cu care se mândresc cercetătorii nu stârneşte însă curiozitatea oamenilor de rând. Oamenii locului spun că dau nas în nas cu racii mai tot timpul.

Florin Stoian, păstrăvar: "Sunt două feluri de raci: ceva gălbui spre maronii şi negri. Ajung şi la noi în păstrăvărie câteodată. În partea de jos, de mijloc şi de jos a văii sunt prezenţi aceşti raci.
Reporter: Oamenii mai obişnuiau să-i prindă, să-i prăjească?
Florin Stoian, păstrăvar: "Da, mai demult, da."

Reporter: "Sunt raci în apele astea?
Localnic: Sunt, sunt.
Reporter: "Ai pescuit vreodată raci, matale?
Localnic: Da, am prins cu mâna, numa te muşcă, dacă n-ai grijă. Că are două foarfece, de alea."

Conf. univ. dr. Lucian Pârvulescu, Universitatea de Vest din Timişoara: "Pe bază de morfologie, ar fi fost imposibil să ne dăm seama că e vorba de o specie diferită. Dar, molecular, lucrurile se văd foarte clar. De acolo n-a mai fost decât un pas spre a declara specia ca fiiind unică şi ca fiind, de fapt, o specie nouă, căreia i-am dat un nume să aparţină României, Bihorului - cu atât mai mult - Racul Bihorean."

Prof. univ. dr. Cristian Panaiotu, Universitatea din Bucureşti: "Acum vreo 17 milioane de ani, în locul Transilvaniei era un golf al unui ocean vechi. Vieţuitoarele care trăiau în comun acum 17 milioane de ani au fost separate. Ei sunt o ciudăţenie biologică, raportat la ceilalţi raci."

Proiectul "Conservarea racului bihorean", cu o durată de 12 luni, este finanţat cu peste 6500 de dolari.

Andrei Acs, Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor, CAPDD: "Proiectul acesta prevede, ca finalitate, introducerea acestei specii pe lista speciilor protejate din România."

Specialiştii au început evaluarea exemplarelor din zonă şi au reuşit să prindă până acum peste patru sute de raci din această specie.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62142410
Stratul de gheață din Groenlanda se topește într-un ritm accelerat. Orașe întregi ar putea fi înghițite de ocean

Stratul de gheață din Groenlanda se topește într-un ritm accelerat și ne aflăm într-un punct ireversibil, potrivit cercetătorilor.

62142249
Avertismentul sumbru al lui Fauci despre pandemie: „Foarte mulți vor muri. Numărul morților va fi uriaș”

În cazul în care Statele Unite ar permite infectarea în masă, pentru a avea loc imunizarea naturală a populației, numărul morților ar putea crește masiv, în special în rândul persoanelor vulnerabile, susține Anthony Fauci, expertul în boli infecțioase.

62142127
Un nou simptom "înșelător" al infecției cu coronavirus, descoperit de oamenii de știință

Medicii din toată lumea descoperă noi simptome ale infecției cu coronavirus.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD cere votul de învestitură în Parlament. Toți miniștrii au primit avize pozitive în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.