Resturile unei balene cu 4 picioare, găsite în Peru. Cum mergea pe uscat

62035035
Profimedia

Paleontologii au descoperit într-o regiune de coastă din Peru fosilele bine conservate ale unui strămoş al balenelor, un animal amfibiu şi patruped,

O descoperire care completează cunoştinţele pe care oamenii de ştiinţă le deţineau despre tranziţia acestor mamifere de pe uscat în ocean, informează AFP.

Strămoşii balenelor şi ai delfinilor trăiau pe uscat în urmă cu 50 de milioane de ani, în regiunea în care se află în prezent India şi Pakistan.

Paleontologii au descoperit şi în America de Nord fosile parţiale, datând din urmă cu 41,2 milioane de ani, care sugerează că cetaceele din acea epocă şi-au pierdut capacitatea de a se ridica şi de merge pe uscat.

Noul specimen, descris într-un studiu publicat joi în revista Current Biology, are o vechime de 42,6 milioane de ani şi completează tabloul evoluţiei cetaceelor.

Scheletul a fost găsit la 1 kilometru de coasta pacifică, în Playa Media Luna, localitate aflată la 250 de kilometri sud faţă de Lima. Prin săpături, cercetătorii au descoperit mandibula, dinţi, vertebre, coaste, părţi din oasele membrelor superioare şi inferioare şi chiar oasele degetelor acestui mamifer care erau, fără îndoială, palmate.

Potrivit anatomiei sale, oamenii de ştiinţă consideră că acest cetaceu, cu o lungime de aproximativ patru metri, putea să meargă pe uscat şi să înoate în mare.

"O parte a vertebrelor cozii arată similarităţi cu cele ale mamiferelor semi-acvatice actuale, precum vidrele", a explicat pentru AFP paleontologul Olivier Lambert, cercetător la Institutul Regal de Ştiinţe Naturale din Belgia. "Avem de-a face deci cu un animal care începuse să îşi utilizeze tot mai mult coada pentru a înota, fapt care îl diferenţiază de exemplarele mai vechi din India şi Pakistan".

Fragmente ale scheletelor unor balene patrupede au fost găsite şi în Egipt, Sahara occidentală, Senegal, Togo şi Nigeria. Însă acele fosile erau atât de fragmentate, încât oamenii de ştiinţă nu au putut să ajungă la concluzia că animalele în cauză puteau să înoate.

Deşi balena din Peru putea să înoate ca o vidră, cercetătorii au formulat ipoteza potrivit căreia aceasta a traversat fără îndoială Oceanul Atlantic între coasta vestică a Africii şi America de Sud, continente care erau de două ori mai apropiate decât sunt în prezent, iar curentul est-vest din epocă ar fi ajutat-o în acea călătorie.

Acest fapt ar elimina ipoteza potrivit căreia balenele ar fi ajuns în America venind dinspre nord, pe lângă Groenlanda.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Motivul pentru care NASA va trimite o misiune după sacii de gunoi lăsaţi pe Lună

La aproape 50 de ani după prima aselenizare, oamenii de ştiinţă vor să recupereze pungile cu resturi lăsate în urmă de astronauţi.

Primul pui de jaguar conceput prin inseminare artificială a fost mâncat de mamă

Primul pui de jaguar din lume conceput prin inseminare artificială la o clinică din Brazilia a fost mâncat de propria mamă la câteva zile după naștere.

Fenomenul care a dus la crearea Muntelui Curcubeu. Se întâmplă de câteva ori pe an

Muntele Curcubeu (Vinicunca) se află în Peru, la 5200 metri altituine deasupra nivelului mării. Datorită culorilor sale spectaculoase și vibrante, zona a devenit o atracție turistică populară și una dintre minunile geologice de pe pământ.

Recomandări
De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Conflictul om-urs scapă de sub control în România. De ce măsurile luate nu reușesc să țină urșii departe de oameni

Când vorbești despre protecția speciei fără o gestionare eficientă, culegi un conflict om-urs cu victime și pagube. Campania „Țara dintre oameni și urși” vorbește, miercuri, despre cum se face managementul ursului brun la noi. 

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.