Papirusurile de la Herculaneum dezvăluie informații incredibile. Unde a fost înmormântat marele filosof Platon

62443994

Papirusuri descoperite în oraşul antic Herculaneum au dezvăluit locul în care Platon a fost înmormântat în perimetrul Academiei Platonice din Atena, a declarat marţi un cercetător italian, informează ANSA.  

Papirusurile de la Herculaneum sunt peste 1.800 de suluri de papirus descoperite în secolul al XVIII-lea în Vila Papirusurilor din oraşul antic Herculaneum, care au fost carbonizate atunci când vila a fost lovită de erupţia vulcanului Vezuviu din anul 79 d.Hr., care a distrus şi străvechiul oraş Pompeii.

Citirea manuscriselor este extrem de dificilă şi prezintă riscul de a le distruge. În prezent, ele sunt descifrate datorită noilor tehnologii, ceea ce aduce speranţa redescoperirii unor texte clasice antice, considerate pierdute.

"Locul în care se află mormântul lui Platon a fost descris în mii de cuvinte recent descoperite şi în cuvinte interpretate până acum diferit despre istoria Academiei Platonice scrise de Philodemus din Gadara, un poet şi filosof epicureu care a trăit în Herculaneum", a declarat Graziano Ranocchia, un cercetător de la Universitatea din Pisa.

Cercetătorul italian a făcut acest anunţ la Biblioteca Naţională din Napoli, unde a prezentat rezultatele intermediare ale proiectului de cercetare "Şcoli greceşti", realizat împreună cu Consiliul Naţional de Cercetare din Italia.

Graziano Ranocchia a declarat că textele sugerează că locul de înmormântare al celebrului filosof se află într-o grădină rezervată lui Platon într-o zonă privată a Academiei Platonice, în apropierea altarului sacru al Muzelor. Academia Platonică a fost distrusă de dictatorul roman Sulla în anul 86 î.Hr.

Noul text descifrat a dezvăluit că Platon a fost vândut ca sclav pe insula Egina în anul 404 î.Hr., când spartanii au cucerit insula, sau, alternativ, în anul 399 î.Hr., imediat după moartea lui Socrate.

Până acum se credea că marele filosof a fost vândut ca sclav în 387 î.Hr. în timpul şederii sale în Sicilia, la curtea lui Dionysios I de Siracuza. Textul vorbeşte, de asemenea, despre ultima noapte a lui Platon.

Situl Academiei lui Platon, redescoperit abia în secolul al XX-lea

Numele lui Filon din Larissa este, de asemenea, corectat în Philio, un elev al gramaticianului Apollodoros din Atena timp de doi ani şi al stoicului Mnesarchus timp de şapte ani, care a murit la vârsta de 63 de ani în Italia, în timpul unei pandemii de gripă.

Noua tehnologie care a permis examinarea multiplelor straturi problematice ale textului carbonizat include două tehnici inovatoare, tomografia în coerenţă optică şi imagistica hiperspectrală în infraroşu, realizate cu ajutorul unui laborator mobil furnizat de Universitatea Nottingham Trent.

Graziano Ranocchia a declarat că straturile multiple ale acestor papirusuri au reprezentat până acum o "problemă dramatică" în încercarea de a descifra textele. Situl Academiei lui Platon a fost redescoperit abia în secolul al XX-lea, în cartierul modern Akadimia Platonos din Atena.

S-au efectuat săpături considerabile, iar vizitarea sitului este gratuită. Situl conţine monumente importante, printre care Casa Sacră a Epocii Geometrice, Gimnaziul (secolul I î.Hr. - secolul I d.Hr.), Casa boltită proto-eladică şi Clădirea Peristilă (secolul IV î.Hr.), care este probabil singura clădire majoră ce a aparţinut, de fapt, Academiei lui Platon.

Articol recomandat de sport.ro
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
Citește și...
62440869
Cercetătorii au descoperit ceva îngrijorător în ochii umani. Au ajuns până și în placentă sau creier

Un studiu recent publicat a scos la iveală microplastice inclusiv în ochiul uman.  

62442747
O fetiță de 11 ani a descoperit cea mai mare reptilă care a trăit vreodată în mările planetei

Fosilele descoperite de o fetiță de 11 ani pe o plajă din Somerset ar fi putut proveni de la cea mai mare reptilă marină care a trăit vreodată, potrivit experților citați de The Guardian.  

62435298
Ce este cardiomiopatia peripartum. Apare la sfârșitul sarcinii sau la începutul perioadei postnatale

O formă de insuficiență cardiacă ce apare la sfârșitul sarcinii sau la începutul perioadei postnatale, cardiomiopatia peripartum (PPCM), este o cauză majoră de deces maternal.

Recomandări
Original desemnare luca niculescu administratia prezidentiala
Un nou nume pentru Palatul Victoria, aceleași probleme în Parlament. Ce urmează după desemnarea lui Luca Niculescu

România are un nou premier desemnat. Președintele Nicușor Dan l-a nominalizat luni seară pe Luca Niculescu, după aproape șase ore de consultări cu partidele parlamentare.

Cristela si calin georgescu protv
Cristela și Călin Georgescu, la DIICOT. Participă la percheziițile informatice

Călin și Cristela Georgescu au ajuns la DIICOT. Aceștia vor fi asista la perchezițiile informatice asupra dispozitivelor ridicate în dosarul în care este arestat preventiv fostul candidat la prezidențiale.

Soferi politie
Un obicei foarte des întâlnit la volan îi poate costa scump pe șoferi. Amenzile ajung la 1.700 de lei

Razie de amploare, luni, pe străzile din județul Timiș. Polițiștii i-au avut în vizor pe șoferii care folosesc telefonul la volan fără un sistem de tip „hands-free”.