„Cea mai apropiată comparaţie cu sunetele din viaţa de zi cu zi ar fi un ciocan pneumatic”, a declarat pentru CNN coautorul studiului şi biologul evoluţionist João C.T. Menezes. El a desfăşurat cercetarea în cadrul tezei sale de doctorat, alături de fostul său mentor, profesorul de biologie Jeff Podos, potrivit News.ro.
Zgomotul asurzitor al celor două păsări rivalizează cu cel al păsării-clopot albe, despre care s-a descoperit în 2019 că ţipă la volume de până la 125 de decibeli şi care a fost desemnată de Guinness World Records ca având cel mai puternic cântec de pasăre.
Deoarece pasărea-clopot cu gât golaş este o rudă apropiată a păsării-clopot albe, cercetătorii „au avut o bănuială” că specia s-ar afla pe un loc fruntaş în clasament.
Strigătul său a fost înregistrat la 122,4 decibeli atunci când a fost măsurat de la o distanţă standardizată de 1 metru, calculat ca medie pe un interval de 20 de milisecunde – o presiune acustică de 800 de ori mai mare decât cea a celei mai silenţioase specii pe care au înregistrat-o, colibriul cu gâtul întunecat, o specie de colibri al cărei strigăt atinge 64,1 decibeli, potrivit studiului.
Care este cea mai zgomotoasă pasăre din lume
Care dintre aceste „guri mari” deţine de fapt titlul de „cea mai zgomotoasă pasăre din lume”? Depinde de criteriile alese.
De exemplu, pasărea-clopot cu gât golaş a înregistrat cel mai puternic strigăt dintre toate păsările studiate, cu un volum maxim de aproape 131 de decibeli la o distanţă de un metru.
Cu toate acestea, dacă se calculează media celor mai zgomotoase strigăte emise de toate păsările studiate, pe un interval de 20 de milisecunde, atunci seriema cu picioare roşii este cea mai zgomotoasă dintre cele două păsări, cu aproape 121 de decibeli. Dar, dacă se ia media volumului maxim atins de strigătele păsărilor în orice moment dat, pasărea-clopot alb se clasează pe primul loc dintre şase păsări, cu 127 de decibeli.
Cea mai zgomotoasă pasăre din lume „depinde de modul în care se defineşte termenul «zgomotos», ceea ce subliniază dificultăţile în măsurarea intensităţii sonore”, a declarat pentru CNN biologul evoluţionist Catherine Sheard, cercetătoare interdisciplinară la Universitatea din Aberdeen, Scoţia, care nu a participat la studiu.
Păsările mai mari cântă mai tare
Cântecele puternice au fost identificate după ce cercetătorii au măsurat vocalizările a 123 de specii de păsări din Massachusetts şi Brazilia, între decembrie 2018 şi ianuarie 2025. Cântecele a 113 dintre aceste specii nu fuseseră înregistrate niciodată până atunci, potrivit unui comunicat al universităţii.
Înregistrările privind volumul strigătelor păsărilor au fost limitate din cauza provocărilor operaţionale din teren. De exemplu, cercetătorii trebuie să ştie la ce distanţă se află o pasăre atunci când scoate un sunet, deoarece distanţa influenţează cât de puternic se aude strigătul. Cu toate acestea, s-ar putea să auzi o pasăre, dar să nu o vezi, iar atunci când o vezi, pasărea zboară sau „încetează să mai cânte din timiditate”, a spus Menezes.
Cu toate acestea, autorii acestui studiu au fost ajutaţi de utilizarea telemetrelor cu laser, instrumente folosite de jucătorii de golf pentru a determina distanţa până la gaură, a adăugat Menezes, ceea ce le-a permis să măsoare simultan volumul cântecelor păsărilor şi distanţa.
După corectarea zgomotului de fond şi a distanţei, cercetătorii au putut compara valorile sonore şi le-au raportat la datele privind dimensiunile corporale ale diferitelor păsări şi lăţimea ciocului deschis.
Ei au descoperit că speciile mai mari şi cele cu deschideri mai largi ale ciocului aveau tendinţa de a cânta mai tare.
Cercetătorii consideră că acest lucru se datorează faptului că „păsările mai mari au muşchi mai voluminoşi, capabili să creeze presiuni interne mai mari, care, în cele din urmă, generează sunete mai puternice”, a spus Menezes, „iar ciocurile mai largi permit radierea unei cantităţi mai mari de energie în mediul înconjurător”.
Cu toate acestea, unele păsări pot cânta mai tare decât animale mult mai mari decât ele, precum elefanţii, leii sau bizonii, ceea ce indică faptul că există un alt mecanism care le permite păsărilor să fie atât de zgomotoase, mecanism care rămâne încă de descoperit, au remarcat cercetătorii.
De asemenea, aceştia nu au putut afirma în mod concludent ce factori de mediu şi evolutivi au determinat unele păsări să cânte mai tare decât altele.
De exemplu, păsările-clopot trăiesc în păduri şi sunt poliamoroase, aşa că cercetătorii au prezis că acestea ar emite strigăte mai puternice pentru a comunica prin pădurile dense care le obstrucţionează vederea şi pentru a se împerechea cu cât mai multe păsări posibil, a spus Menezes. Cu toate acestea, seriemele cu picioare roşii, care au un cântec puternic, sunt „strict monogame” şi trăiesc de obicei în habitate deschise, aşa că nu au aceleaşi motive pentru a fi zgomotoase, a adăugat Menezes.
În ciuda înregistrării amplitudinii strigătelor multor păsări, „este încă o fracţiune atât de mică”, a spus Menezes, adăugând că „mai sunt încă atât de multe întrebări fără răspuns”.
„Nu mă surprinde faptul că chiar şi un studiu relativ modest privind volumul a identificat recent câteva păsări foarte zgomotoase”, a spus Sheard. „Pe măsură ce cercetătorii de teren continuă să colecteze mai multe date despre sunetele aviare, aş prevedea că în viitor vor fi identificate şi mai multe păsări dintre cele mai «zgomotoase»”, a arătat ea.
