Judecătorii CCR au pe agenda şedinţei de miercuri cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvernul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, cerere formulată de premierul Ilie Bolojan în 2 iulie, după sentinţa dată în 5 mai (ziua demiterii Guvernului său) de Curtea de Apel Bucureşti, care obliga Executivul să asigure integral fonduri pentru plata drepturilor salariale restante ale judecătorilor, scadente în 2026, inclusiv prin rectificare bugetară, scrie News.ro

Premierul Ilie Bolojan a explicat atunci că a iniţiat acest demers de sesizare a CCR afirmând că puterea judecătorească "nu are legitimitatea şi nici competenţa tehnică" de a stabili cum se distribuie banii dintr-un buget general consolidat.

El adăuga că, potrivit Legii 500/2002 privind finanţele publice, elaborarea proiectului bugetului de stat, rectificările bugetare şi alocarea sumelor din Fondul de rezervă bugetară reprezintă atribute exclusive şi suverane ale puterii executive şi legislative.

"În acest moment, puterea judecătorească nu are nici competenţa tehnică, nici legitimitatea de a stabili cum anume se distribuie banii publici dintr-un buget general consolidat, obligând Guvernul să aloce sume pentru un singur sector. E vorba de plata restanţelor salariale din zona de justiţie. Instanţa perturbă direct echilibrul bugetar naţional, act ce reprezintă o ingerinţă directă în activitatea executivă a statului", afirma Ilie Bolojan.

ÎCCJ cere plata restanțelor

La sfârşitul lunii martie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a anunţat că a formulat plângere prealabilă la adresa Guvernului şi a Ministerului Finanţelor pentru refuzul de a asigura fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale restante ale judecătorilor şi ale celorlalte categorii profesionale îndreptăţite.

ÎCCJ preciza că, în caz de nesoluţionare favorabilă a plângerii prealabile, ar putea sesiza instanţa de contencios administrativ.

Ulterior, ÎCCJ a sesizat Curtea de Apel Bucureşti solicitând obligarea Guvernului să achite 4,8 miliarde de lei, sume reprezentând restanţe salariale câştigate prin procese sau penalităţi la aceste restanţe. Magistraţii CAB au admis cererea ÎCCJ în 5 mai, însă Guvernul şi Ministerul Finanţelor au făcut recurs la instanţa supremă, care a amânat de mai multe ori decizia, următorul termen stabilit fiind 8 octombrie 2026.

Pe de altă parte, miercuri, 30 septembrie, pe masa judecătorilor CCR se află şi cererea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, privind conflictul juridic dintre Guvern şi Parlament legat de ordonanţa care vizează programul SAFE.