Avionul va urca până la aproximativ 15.000 de metri altitudine, după care se va îndrepta spre sud, urmând un traseu aflat la aproximativ 64 de kilometri de coasta Islandei. Misiunea poate fi descrisă drept o „urmărire a eclipsei”, însă, în realitate, umbra Lunii este cea care va ajunge din urmă avionul, scrie The Guardian.
La această altitudine, avionul va zbura cu aproximativ 740 km/h, în timp ce umbra Lunii se va deplasa pe suprafața oceanului cu peste 3.200 km/h.
Pentru un observator aflat direct sub traiectoria eclipsei, întunericul total va dura aproximativ 2 minute și 18 secunde. Însă avionul, deplasându-se în aceeași direcție cu umbra eclipsei, va putea prelungi perioada de totalitate la aproape 3 minute.
„Ești lovit dintr-odată de umbră”
Cary Klemm, operator de echipamente de senzori la Centrul Spațial Johnson al NASA din Houston, care a participat și la alte misiuni de observare a eclipselor, a descris experiența de la altitudine mare.
„Marea diferență este că, în cabina unui avion aflat la 15.000 de metri, este foarte luminos la soare. Nu ai nori deasupra și, apoi, dintr-odată, ești lovit de această umbră”, a spus Klemm.
„Simți cum temperatura scade; observi că ai nevoie de mai multă lumină de la instrumentele tale și este o umbră ciudată, aproape înfricoșătoare, care te înconjoară. Se întinde peste tot ceea ce vezi din cabina de pilotaj”, a adăugat el.
În partea din față a avionului WB-57 se află patru camere speciale. Acestea vor realiza zeci de fotografii pe secundă ale Soarelui eclipsat, folosind diferite lungimi de undă ale luminii.
Cercetătorii speră să surprindă astfel structuri spectaculoase ale atmosferei solare, printre care protuberanțe – benzi mari de plasmă care formează bucle – și explozii magnetice numite nanoflare.
Astfel de observații sunt extrem de dificil de realizat în condiții obișnuite, deoarece strălucirea discului solar face imposibilă observarea anumitor detalii.
„Sunt extrem de entuziasmat. Eclipsele solare ne oferă posibilitatea de a face știință pe care nu am putea-o face în niciun alt moment”, a declarat Dr. Amir Caspi, cercetătorul principal al misiunii, de la Southwest Research Institute din Boulder, Colorado.
Exploziile care pot explica unul dintre marile mistere ale Soarelui
În ciuda denumirii, nanoflarele sunt evenimente extrem de puternice. Fiecare dintre ele poate elibera o cantitate de energie comparabilă cu mii de explozii nucleare.
Cercetătorii consideră că aceste explozii ar putea explica, cel puțin parțial, unul dintre cele mai mari mistere ale Soarelui: de ce coroana solară, atmosfera sa exterioară, are temperaturi de peste un milion de grade Celsius, în timp ce suprafața Soarelui are aproximativ 6.000°C.
Avioanele oferă avantaje importante pentru astfel de cercetări. Camerele de la sol trebuie să facă față norilor și interferențelor atmosferice, în timp ce instrumentele aflate în spațiu nu pot transmite întotdeauna toate datele colectate.
„După cum vă puteți imagina, vorbim despre terabytes de informații”, a explicat Caspi.
Un avion cu origini militare
WB-57 are la bază avionul English Electric Canberra, bombardierul britanic folosit în perioada Războiului Rece pentru misiuni tactice și nucleare. Aparatul poate zbura în stratosferă, deasupra norilor, ceea ce îl transformă într-o platformă ideală pentru observarea eclipselor.
Nu este însă prima dată când avioanele sunt folosite pentru astfel de misiuni.
În 1923, Marina SUA a trimis o flotă de avioane biplane pentru a observa o eclipsă, însă rezultatele nu au fost spectaculoase. Cinci decenii mai târziu, oamenii de știință i-au convins pe francezi să modifice prototipul unui Concorde, făcând deschideri în acoperișul aeronavei pentru instalarea camerelor.
Zburând deasupra Saharei cu viteza Mach 2, Concorde a reușit atunci să urmărească umbra eclipsei timp de 74 de minute.
