Metoda prin care olandezii luptă contra poluării: “Sistemul este eficient timp de 10 ani”

×
Publicitate

Lupta împotriva poluării cu plastic include tot mai multe iniţiative la dimensiune mică sau proiecte cu impact major la nivelul mărilor şi oceanelor.

La o universitate din Marea Britanie e testată o sticlă reutilizabilă, cu cip, care i-a convins pe studenţi să nu mai cumpere sucuri în ambalaj de unică folosinţă.

Iar în Olanda, o perdea formată din bule de aer opreşte plasticul de pe apele curgătoare să ajungă în mare.

Studenţii de la Universitatea britanică Reading vin la cantină cu propriile căni şi cu o sticlă dotată cu cip. Tehnologia îi ajută să umple sticla de câte ori vor - desigur, contra cost - de la un aparat furnizat de producătorul de băuturi răcoritoare. Sistemul funcţionează de toamna trecută şi are un succes atât de mare încât universitatea speră să aducă la zero numărul de sticle de plastic vândute.

Matt Tebbit, managerul cantinei: "Ideea a prins foarte bine. Până la sfârşitul lunii aprilie, în campus au fost cumpărate cu 135 de mii de sticle de plastic mai puţin. Sperăm să dublăm cifra anul viitor."

Tot ca parte a luptei împotriva poluării, în Olanda este în teste un fel de perdea din bule de aer, care împiedică deşeurile din plastic adunate în apele râurilor, să ajungă în mări.

O ţeavă cu găuri este plasată pe fundul râurilor şi trimite la suprafaţă bule de aer, care împing în spate sticlele şi alte recipiente uşoare din plastic.

Francis Zoet, reprezentant Great Bubble Barrier: "Odată instalat, sistemul îşi face cu eficienţă treaba timp de zece ani. Ai, aşadar, o barieră permenantă pentru plastic de pe un mal pe celălalt al unui râu."

Bariera opreşte înaintarea plasticelor de până la un metru lungime. Nu afectează navigaţia şi nici mişcările vieţuitoarelor. În plus, îi ajută pe lucrătorii de la salubritate şi pe voluntari să cureţe mai uşor apele.

Anne Marieke Eveleens, reprezentant Great Bubble Barrier: "Am testat sistemul în două medii diferite. Întâi în laborator, apoi în râul IJssel din Olanda. În ambele teste am reuşit să colectăm între 80 şi 89 la sută din deşeuri."

Cum rezultatele au fost peste aşteptări, guvernul olandez a decis să ofere sprijin financiar companiei care implementează tehnologia. Iar anul acesta, vor fi selectate două râuri pe care să fie montată bariera.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
61959333
Entuziasm și teamă în urma unei înregistrări cu un robot umanoid alergând. VIDEO

Un robot inventat de compania Boston Dynamics, capabil să alerge și să se cațere cu o rapiditate și o ușurință uimitoare, a creat senzație pe rețelele de socializare.

61958848
Peste 100 de specii noi de plante și animale marine, descoperite în adâncurile Atlanticului

O misiune de explorare a Oceanului Atlantic, în largul insulei Bermuda, a avut rezultate neaşteptate.

61958025
Ploile torențiale au provocat o falie uriaşă în Noua Zeelandă. Ce au descoperit geologii

Ploile record au provocat o fisură uriaşă în solul unei regiuni din Noua Zeelandă. Este atât de adâncă încât ar încăpea în ea o clădire cu 6 etaje!

Recomandări
Agerpres nicusor dan
Încă o desemnare de premier, după trei eșuate în cinci luni. Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

62436092
Retragere de ultimă oră a SUA dintr-o mare bază militară din Europa. Lovitura dată de americani celor mai importanți aliați

Statele Unite şi-au retras bombardierele B-1 de la o bază aeriană din Marea Britanie la o săptămână după ce mai mulţi bărbaţi au fost arestaţi acolo sub suspiciunea de pregătire a unor acte teroriste, a declarat duminică un oficial al Pentagonului.

Vlcsnap 2026 10 05 08h21m40s669
Incendiul de la spitalul din Brașov ar fi fost provocat de femeia găsită carbonizată. „Au ars doar salteaua și patul”

E anchetă la spitalul din Brașov, unde duminică, o tânără de 27 de ani a murit carbonizată, în urma unui incendiu. Focul a izbucnit într-un salon aflat la primul etaj al unității medicale și e posibil să fi fost provocat chiar de victimă.