Laserul de la Măgurele a ajuns în impas. România riscă să returneze 300 de milioane de euro primiți de la UE

×
Publicitate

Cel mai mare proiect de cercetare din lume, laserul de la Măgurele, a ajuns în impas. De vină ar fi conflictul dintre partea română şi un consorțiu european, care urma să construiască o parte din componente.

Pentru că au fost depășite anumite termene, iar în ultimii trei ani responsabilii au ignorat scrisorile oficiale de la Bruxelles care îndemnau la împăcare, România riscă să returneze 300 de milioane de euro primiți de la Uniunea Europeană pentru acest proiect.

Construcţia celui mai puternic laser din lume, cu ajutorul căruia se spunea că se vor putea identifica noi metode de cercercetare, inclusiv pentru tratarea cancerului, s-a împotmolit în 2018.

Atunci, conducerea de la Institutul de Fizică Nucleară ,,Horia Hulubei'' nu s-a mai înţeles cu o companie formată, în principal din francezi şi italieni, care urmau să construiască o componentă de raze gamma.

Partea română le-a reproşat întârzieri în livrarea componentelor, în timp ce firma susţine că mai mulţi parametrii tehnici legaţi de clădire nu corespundeau. Aceste neînţelegeri l-au determinat pe fostul director de la Măgurele, Nicolae Zamfir, să ia o decizie care a supărat foarte tare oficialii de la Bruxelles.

Nicolae Zamfirm, fost director de la IFIN, Măgurele: ”Avem o întârziere în furnizarea de fascicol gamma. Am fost forţaţi să reziliem”.

Prin urmare, francezii n-au mai vrut să audă de laserul de la Măgurele. Au transmis atunci, printr-un document scris că suspendă orice colaborare cu ELI-NP. Actul a fost semnat şi parafat chiar de Ministerul Cercetării din Franţa.

Institutul de Fizică Nucleară a semnat cu o firmă americană, un alt contract deși europenii trimiseseră deja mai bine de jumătate din echipament, înainte ca tot conflictul să se mute în instanţă.

Corina Creţu, fost comisar pentru Dezvoltare Regională, în mandatul căreia România, dar şi Cehia şi Ungaria, au primit bani pentru un astfel de proiect, a dezvăluit pentru ştirile PRO TV ca guvernanţii de la vremea respectivă nu au răspuns scrisorilor oficiale de la Bruxelles, care ofereau soluţii de împăcare a părţilor.

Corina Creţu, fost comsiar european pentru Dezvoltare Regioală: ”Ultima mea intervenţie împreună cu comisarul Moedas a fost acea scrisoare către premierul Viorica Dăncilă şi bineînțeles că nu am primit răspuns”.

Fostul premier, Viorica Dacila, nu a putut fi contactată, pentru un punct de vedere.

Iar fostul director al Institutului de la Măgurele, academicianul Nicolae Zamfir, nu a dorit să ofere un punct de vedere oficial.

Între timp, la Bruxelles, s-a format un consorţiu din care fac parte Cehia şi Ungaria, ţările care deţin o platformă-laser. Nu însă şi Romania- care a fost scoasă din cărţi. Contactat de Ştirile Pro tv, Allen Weeks, directorul consorţiului, a fost tranşant.

”Au existat o serie de probleme politice şi de gestionare care trebuiau rezolvate mai întâi pe plan intern, înainte de a se relua cu celelalte ţări. (...) ulterior conexiunile au trebuit să fie restabilite şi încrederea reconstruită şi acest lucru nu se poate face peste noapte”.

Ca să fie măcar observator în consorţiu, România ar fi trebuit să trimită un memorandum până la sfârşitul lui 2019, dar nici măcar acest termen nu a fost respectat. Oficialii Ministerului Cercetării ridică din umeri.

Dragoş Ciuparu, secretar de stat în Ministerul Cercetării: ”Am aflat târziu, eu de fapt nici n-am văzut memorandumul. Se pare că pe aici nici nu prea se ştia ce se întâmplă în proiect”.

Acum, teoretic, partea română ar trebui să se împace cu firma europeană, iar conducerea actuală a propus oficialilor Comisiei Europene modificarea proiectului, ca să poată integra şi echipamentele deja livrate.

În 2023, laserul de la Măgurele ar tebui să funcţioneze la cheie, cu toate componentele. Însă cei care au văzut cum au decurs lucrurile în România sunt sceptici ca 90% din proiect va fi gata, ca să nu fie rambursaţi toţi cei 300 de milioane de euro. Iar pentru că nu suntem în consorţiul ţărilor care deţin lasere, ţara noastră trebuie să suporte singură costurile de mentenanţă.

Nicolae Mărginean, actualul director de la Măgurele: ”Am pierdut certitudinea unei finanţări anuale de la bugetul de stat pirntr o linie dedicată de finanţare, ceea ce Cehia şi Ungaria au obţinut fiind membre în acel ELI-ERIC„. Dacă stăm în schema românească, nu o a putem funcţiona.

Situtia de la Măgurele este mai mult decât îngrijorătoare, o spune chiar şi consilierul primului-ministru care trebuie să găsească rapid soluţii ca să stingă disputele.

Sorin Costreie, consilierul primului-ministru pentru ELI-NP: ”Este o pată pe obrazul nostru. Sperăm că până la sfârșitul anului să venim cu rezolvare pozitivă”.

Cercetătorii care lucrează la Măgurele sunt convinşi că deţin o bogăţie în curtea lor care trebuie neapărat salvată.

Daniel Rusescu, cercetător: ”Vedeţi aici un altfel de cristal, safir dopat cu titan, deci practic sunt nişte cristale crecsute artificial. Sunt foarte valoroas, există o singură firmă în lume care a putut să livreze cristalele respective”.

Puţin mai încolo, în camera experimentală, se mai aşteaptă câteva componente pentru ca laserul cu cea mai mare putere, de 10 peta-wati să poată să funcţioneze. Ca să vă imaginaţi: asta înseamnă 10 milioane de miliarde de wati, adică a zecea parte din puterea totală a soarelui, totul concentrat într-o rază de lumină.

Petru Ghenuche, cercetător: ”Aici va fi punctul cu intensitatea cea mai mare din ELI şi cred că şi din lume”.

Părintele laserului de la Măgurele şi laureatul premiului Nobel pentru Fizică, Gerard Mourou, care a realizat proiectul, a declarat într-un interviu acordat Ştirilor PRO TV că este convins că România nu a pierdut trenul definitiv.

Gerard Mourou, laureatul premiului Nobel pentru Fizică: ”Măgurele este ceva extraordinar din punct de vedere ştiinţific. Puterea de 10 peta waţi nu a mai fost văzută vreodată. Sunt nişte conflicte acolo, le veţi rezolva! Sunteţi băieţi mari, trebuie să priviţi înainte!”.

 

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Este sănătos să bei un pahar de vin la masă? Ce arată ultimul studiu al cercetătorilor de la Oxford

Nu există un nivel de consum de alcool recunoscut ştiinţific ca fiind sigur pentru sănătate, iar orice cantitate de alcool consumată poate afecta sănătatea creierului, arată un studiu citat de CNN.

Un nou simptom al infecției cu coronavirus, descoperit de cercetători. Cum îl recunoaștem

Coronavirusul poate ataca plămânii și inima. Poate provoca dureri în piept sau senzație de arsură în plămâni.

Mormântul unui copil, descoperit după 78.000 de ani. Ce au aflat cercetătorii

Descoperirea celei mai vechi dovezi a unei înmormântări umane în Africa, mormântul unui copil dintr-o peşteră din Kenya, oferă o nouă perspectivă asupra vieţii emoţionale a reprezentanţilor timpurii ai speciei Homo sapiens.

Recomandări
Nicușor Dan reia consultările pentru formarea Guvernului, la 1 septembrie: „Ar fi fost bine ca varianta Tomac să fii trecut”

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că la începutul lunii viitoare va relua consultările cu partidele politice pe tema formării unui guvern.

Trump calmează aliații și dă asigurări că Putin nu va ataca NATO: „Am avut discuții bune cu el”

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu al NATO', transmit AFP şi Reuters.

Dezastrul din Nepal, explicat: prăbușirea de la 7.000 de metri care a declanșat o viitură ireală

Dezastrul care a îndoliat Nepalul a pornit în câteva secunde, la peste 7.000 de metri altitudine, iar efectele s-au simțit la mai bine de 100 de kilometri distanță.