Fenomene neobișnuite pe Lună. Satelitul a început să se micșoreze, iar acolo au loc cutremure care durează și câteva ore
O regiune a Lunii, care se află în centrul atenției omenirii, deoarece ar putea conține gheață/apă, ar putea fi mai puțin ospitalieră decât se credea, potrivit unei noi cercetări.
Interesul pentru polul sudic lunar a crescut anul trecut, când misiunea Chandrayaan-3 a Indiei a reușit prima aterizare ușoară în zonă, la doar câteva zile după ce nava spațială rusă Luna-25 s-a prăbușit în timp ce încerca să realizeze aceeași performanță.
NASA a selectat regiunea ca loc de aterizare pentru misiunea sa Artemis III, care ar putea marca întoarcerea astronauților pe Lună încă din 2026, iar China are, de asemenea, planuri de a crea viitoare habitate acolo.
Dar acum, un studiu finanțat de NASA trage un semnal de alarmă. Pe măsură ce miezul Lunii se răcește și se micșorează treptat, suprafața sa dezvoltă cute - precum un strugure care se micșorează într-o stafidă - care creează "cutremure lunare" care pot dura ore întregi, precum și alunecări de teren.
La fel ca restul suprafeței satelitului natural, zona polului sud - care face obiectul unui interes atât de mare - este predispusă la aceste fenomene seismice, ceea ce ar putea reprezenta o amenințare pentru viitorii coloniști și echipamente umane.
"Acest lucru nu este pentru a alarma pe nimeni și cu siguranță nu pentru a descuraja explorarea acelei părți a polului sudic al Lunii", a declarat, potrivit CNN, autorul principal al studiului, Thomas R. Watters, cercetător senior emerit în cadrul Centrului pentru Studii Pământene și Planetare al Muzeului Național al Aerului și Spațiului, "ci pentru a atrage atenția asupra faptului că Luna nu este acest loc benign unde nu se întâmplă nimic".
Care este sursa cutremurelor de pe Lună
Luna s-a micșorat cu aproximativ 45 de metri în circumferință în ultimele câteva milioane de ani - un număr semnificativ în termeni geologici, dar prea mic pentru a provoca vreun efect de undă pe Pământ sau la ciclurile de maree, potrivit cercetătorilor.
Pe suprafața lunară, însă, este o altă poveste. În ciuda a ceea ce ar putea sugera aspectul său, Luna are încă un interior fierbinte, ceea ce o face activă din punct de vedere seismic.
"Există un nucleu exterior care este topit și care se răcește", a spus Watters. "Pe măsură ce se răcește, luna se micșorează, volumul interior se schimbă, iar crusta trebuie să se adapteze la această schimbare - este o contracție globală, la care contribuie și forțele mareice de pe Pământ".
Deoarece suprafața Lunii este fragilă, această tracțiune generează fisuri, pe care geologii le numesc falii.
"Se crede că Luna este acest obiect mort din punct de vedere geologic, unde nu s-a întâmplat nimic timp de miliarde de ani, dar acest lucru este departe de adevăr", a spus Watters.
"Aceste falii sunt foarte tinere și se întâmplă lucruri. De fapt, am detectat alunecări de teren care au avut loc în perioada în care Lunar Reconnaissance Orbiter s-a aflat pe orbita Lunii."
Lunar Reconnaissance Orbiter, sau LRO, al NASA, a fost lansat în 2009 și cartografiază suprafața Lunii cu diverse instrumente.
În noul studiu, publicat la 25 ianuarie în The Planetary Science Journal, Watters și colegii săi au folosit datele colectate de LRO pentru a face legătura între un cutremur puternic pe Lună - detectat cu instrumentele lăsate de astronauții de pe Apollo în urmă cu peste 50 de ani - și o serie de falii la polul sud lunar.
"Știam din experimentul seismic Apollo, care a constat în patru seismometre care au funcționat pentru o perioadă de aproximativ șapte ani, că au existat aceste cutremure lunare de mică adâncime, dar nu știam cu adevărat care era sursa", a adăugat Watters.
"Știam, de asemenea, că cel mai mare dintre cutremurele lunare de mică adâncime detectate de seismometrele Apollo a fost localizat în apropierea polului sud. A devenit un fel de poveste polițistă încercarea de a ne da seama care era sursa și se pare că aceste falii tinere sunt cel mai bun suspect."
Cel mai puternic cutremur înregistrat a avut o magnitudine echivalentă cu 5,0. Pe Pământ, acest lucru ar fi considerat moderat, dar gravitația mai mică a Lunii l-ar face să se simtă mai rău, a spus Watters.
"Pe Pământ, ai o gravitație mult mai puternică care te ține atașat de suprafață. Pe Lună, aceasta este mult mai mică, astfel încât chiar și o mică accelerație la sol te va face să te ridici din picioare, dacă mergi pe jos", a spus el. "Acest tip de zguduială poate începe să arunce cu adevărat lucrurile într-un mediu cu gravitație scăzută".
Cutremure pe Lună. Implicații pe termen scurt vs. pe termen lung
Concluziile studiului nu vor afecta procesul de selecție a regiunii de aterizare a Artemis III, iar acest lucru se datorează scopului și duratei misiunii, potrivit coautorului studiului și cercetătorului planetar de la NASA Renee Weber.
"Acest lucru se datorează faptului că estimarea frecvenței cu care o anumită regiune se confruntă cu un cutremur pe Lună este dificil de realizat cu precizie și, la fel ca în cazul cutremurelor, nu putem prezice cutremurele lunare", a declarat Weber. "Cutremurele lunare puternice de mică adâncime sunt puțin frecvente și reprezintă un risc scăzut pentru misiunile pe termen scurt pe suprafața lunară".
NASA a identificat 13 regiuni de aterizare candidate pentru Artemis III în apropierea polului sudic lunar, a adăugat ea, folosind criterii precum capacitatea de a ateriza în siguranță în regiune, potențialul de a îndeplini obiectivele științifice, disponibilitatea ferestrei de lansare și condiții precum terenul, comunicațiile și iluminarea. În cadrul misiunii, doi astronauți vor petrece aproximativ o săptămână trăind și lucrând pe suprafața lunară.
Cu toate acestea, a spus Weber, pentru o prezență umană pe termen lung pe Lună, procesul de selecție a locației ar putea într-adevăr să țină cont de caracteristicile geografice, cum ar fi apropierea de caracteristicile tectonice și de teren.
Cutremurele lunare ar putea fi într-adevăr o problemă pentru viitoarele misiuni de aselenizare cu echipaj uman, a declarat Yosio Nakamura, profesor emerit de geofizică la Universitatea Texas din Austin, care s-a numărat printre cercetătorii care au analizat pentru prima dată datele colectate de stațiile seismice Apollo.
Cu toate acestea, Nakamura, care nu a fost implicat în acest studiu, nu este de acord cu privire la cauza cutremurelor și a declarat că datele Apollo arată că fenomenele își au originea la zeci de kilometri sub suprafață.
"Încă nu știm ce cauzează cutremurele lunare de mică adâncime, dar nu este vorba de falia de alunecare din apropierea suprafeței", a spus el. "Indiferent de ceea ce cauzează aceste cutremure, este adevărat că ele reprezintă o potențială amenințare pentru viitoarele misiuni de aterizare și avem nevoie de mai multe date despre ele".
Indiferent de cauza care stă la baza acestor cutremure, pericolul potențial pe care îl reprezintă cutremurele lunare pentru astronauți va fi limitat de faptul că - cel puțin în viitorul apropiat - oamenii se vor afla pe Lună pentru perioade scurte de timp, cel mult câteva zile, potrivit lui Allen Husker, profesor de cercetare în domeniul geofizicii la California Institute of Technology, care nu a fost, de asemenea, implicat în acest studiu.
"Este foarte puțin probabil ca un cutremur mare pe Lună să aibă loc în timp ce ei se află acolo. Cu toate acestea, este bine de știut că aceste surse seismice (care provoacă cutremurele) există. Ele pot fi o oportunitate de a studia mai bine Luna, așa cum facem pe Pământ cu cutremurele", a declarat Husker. "Până la momentul în care va exista o bază lunară reală, ar trebui să avem o idee mult mai bună despre riscul seismic real cu misiunile viitoare".
