Expert ONU: Bogații vor plăti ca să scape de caniculă și foame, iar restul lumii va suferi

61997657
iStock

Lumea se confruntă cu un "apartheid climatic", pe de o parte cu cei bogaţi care se pot adapta mai bine la încălzirea globală şi, pe de cealaltă parte, cu cei săraci care suportă ce este mai rău, a declarat luni un expert ONU, relatează AFP.

 

Raportorul special al Naţiunilor Unite privind sărăcia extremă şi drepturile omului, Philip Alston, a avertizat într-un nou raport că "schimbările climatice ameninţă să anuleze progresul din ultimii 50 de ani (...) în materie de reducere a sărăciei".

Raportul, care va fi prezentat săptămâna viitoare în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva, se bazează pe cercetări care prevăd că schimbările climatice ar putea lăsa 140 milioane de persoane fără adăpost în ţările în curs de dezvoltare până în 2050.

"În mod pervers, în timp ce săracii sunt responsabili doar pentru o mică parte din emisiile globale, ei sunt cei care vor plăti preţul schimbărilor climatice şi care au cea mai mică capacitate de a se proteja", a declarat Philip Alston într-un comunicat de presă.

"Riscăm să vedem scenariul unui 'apartheid climatic' în care oamenii bogaţi plătesc pentru a scăpa de caniculă, de foame şi de conflict, în timp ce restul lumii este lăsat să sufere", a mai spus Philip Alston.

Expertul ONU a subliniat faptul că, în pofida avertismentelor repetate cu privire la ameninţările pe care le reprezintă schimbările climatice, această problemă rămâne "o preocupare marginală".

El a criticat în special Biroul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului pentru că nu a acordat atenţie şi resurse suficiente acestei probleme.

Raportorii speciali sunt experţi independenţi care nu vorbesc în numele ONU, ci comunică Naţiunilor Unite rezultatele cercetărilor lor.

 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62056467
Focile pot să cânte și să imite sunetele oamenilor
Cercetătorii britanici au reuşit să înveţe focile să cânte și să imite sunetele oamenilor.
62056233
17.300 de portofele au fost „pierdute” în 40 de ţări. Câte au fost returnate, pe ce loc se află România
O echipă internaţională de specialişti în ştiinţe comportamentale a ''pierdut'' 17.303 portofele cu diferite sume de bani, în spaţii publice din 40 de ţări, pentru a evalua onestitatea a mii de locuitori din 355 de oraşe, relatează vineri AFP.
62036742
Modul în care telefoanele mobile modifică sistemul osos. Cum au ajuns tinerii să aibă ”coarne”
Tehnologia mobilă ne-a schimbat viața radical, de la modul în care citim, muncim sau comunicăm, până la modul în care facem cumpărăturile.