Cercetător: Punctul critic către încălzirea globală ireversibilă, posibil deja depăşit

62196277
Shutterstock

Punctul critic către încălzirea globală ireversibilă este posibil să fi fost deja depăşit, cu o serie de consecinţe "în cascadă" pentru planeta noastră, a avertizat marţi responsabilul german din cadrul celei mai ample expediţii ştiinţifice organizată vreoda

"Evaluarea din următorii câţiva ani va determina dacă mai putem salva banchiza arctică prezentă pe tot parcursul anului, printr-o protecţie coerentă a climei, sau dacă am depăşit deja acest important punct critic al sistemului climatic", a subliniat Markus Rex la Berlin , la opt luni de la revenirea din misiunea internaţională cu durata de un an în Arctica.

"Dispariţia banchizei din timpul verii din Arctica este una dintre primele mine de pe câmpul minat, unul dintre punctele critice pe care le declanşăm în principal atunci când împingem încălzirea prea departe", a explicat el în cadrul unei conferinţe de presă, alături de ministrul german al Educaţiei şi Cercetării, Anja Karliczek.

Însă, "ne putem întreba de fapt dacă nu cumva am călcat deja pe această mină şi am declanşat deja debutul exploziei", a insistat climatologul şi fizicianul, cunoscut om de ştiinţă în domeniul studiilor asupra Arcticii.

În cazul în care punctul critic a fost deja depăşit, acest lucru poate declanşa efecte negative "în cascadă", a avertizat specialistul, şi "poate agrava şi mai mult încălzirea, cum ar fi dispariţia calotei glaciare din Groenlanda sau dezgheţarea zonelor încă vaste de permafrost arctic".

Pericolul planează de asemenea asupra gheţarilor străvechi, a mai spus el, adăugând că "în prezent, nu mai ştim dacă putem să salvăm bariera de corali".

La revenirea spărgătorului de gheaţă Polarstern în portul din care a ridicat ancora, Bremerhaven, în nord-vestul Germaniei, la 12 octombrie 2020, şeful misiunii numită MOSAIC a tras un semnal de alarmă asupra banchizei, afirmând că aceasta ca se topeşte "la viteză dramatică".

''La Polul Nord, am descoperit (vara) gheaţă topită, subţire, sfarâmicioasă'', a povestit la acea vreme Markus Rex, evocând totodată ''suprafeţe cu apă lichida cât se putea vedea cu ochii, până la linia orizontului''.

Timp de aproape un an, echipele internaţionale au colectat informaţii exhaustive, în special în lunile în care nava a trecut prin gheaţa de la Polul Nord, menite să furnizeze informaţii valoroase despre schimbările climatice.

Oamenii de ştiinţă consideră că retragerea banchizei în timpul verii reprezintă "epicentrul încălzirii globale", după cum s-a exprimat Markus Rex.

Timp de 389 de zile, misiunea a studiat atmosfera, oceanul, gheaţa marină şi ecosistemul pentru a colecta date care să permită evaluarea impactului schimbărilor climatice atât asupra regiunii, cât şi a lumii.

În total, câteva sute de experţi şi oameni de ştiinţă din douăzeci de ţări au participat la această expediţie, lucrând în ture pe nava care a plutit odată cu gheţurile purtate de curentul polar care se deplasează dinspre est în Oceanul Arctic.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Studiu: Coronavirusul era prezent în Statele Unite din decembrie 2019

Coronavirusul responsabil pentru COVID-19 a fost prezent în Statele Unite cel puţin din decembrie 2019, cu mai multe săptămâni înainte de primul caz confirmat din ianuarie 2020, potrivit unui nou studiu publicat marţi, citat de AFP.

Noi imagini spectaculoase surprinse de robotul trimis de China pe Marte

Noi imagini de pe Marte. Au fost surprinse de robotul trimis de China pentru a explora Planeta Roșie.

Oceanul Sudic, al cincilea ocean al lumii. A fost recunoscut oficial de National Geographic

National Geographic Society a anunțat că va recunoaște un nou ocean în zona Antarcticii. Este vorba despre o nouă împărțire a apelor, care duce numărul oceanelor la cinci.

Recomandări
Noi informații despre drona prăbușită în Suceava. Ce au găsit echipele trimise în lanul de porumb

O dronă s-a prăbușit sâmbătă într-un lan de porumb din județul Suceava și a luat foc la impactul cu solul. Incendiul a fost, din fericire, de mici dimensiuni.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Nuntă în politică: Ministrul Alexandru Nazare s-a căsătorit, nășit de omologul grec. Între nuntași, președintele Nicușor Dan

Ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, s-a căsătorit sâmbătă cu Maria Mihali, o interpretă de muzică populară din Maramureş. Nașul celor doi este ministrul de Finanțe din Grecia, Kyriakos Pierrakakis.