Un antrenor de top din SUA a fost demis după ce a refuzat să se vaccineze anti-COVID

62219697
Profimedia

Nick Rolovich, un antrenor de top din fotbalul american, a fost concediat pentru că a refuzat să fie vaccinat împotriva Covid-19.

Universitatea de stat din Washington (WSU) l-a concediat pe tehnicianul Nick Rolovich, cel mai bine plătit angajat al său, și pe patru dintre asistenții săi, pentru că nu a respectat decizia de a se vaccina, prevăzută în contractul său.

Decizia înseamnă că toți angajații ai Universitărții Washington trebuie să fie complet vaccinați împotriva Covid-19, iar dacă o vor încălca, vor fi dați afară, conform BBC.

Nick Rolovich, în vârstă de 42 de ani, care câștiga 3,1 milioane de dolari pe an, a încercat să fugă de vaccinare prin intermediul unei scutiri religioase.

Dar directorul de atletism al WSU, Pat Chun, a declarat că scutirea sa a fost refuzată.

Antrenorul și guvernatorul statului Washington au avut propriul „meci”

„Aceasta este o zi descurajantă pentru programul nostru de fotbal. Prioritatea noastră a fost și va continua să fie sănătatea și bunăstarea tinerilor din echipa noastră”, a declarat Chun.

Demiterea lui Nick Rolovich marchează punctul culminant al unei confruntări de trei luni între antrenor și guvernatorul democrat al statului Washington, Jay Inslee.

În august, guvernatorul Inslee a anunțat că toți angajații statului și lucrătorii din domeniul sănătății vor avea nevoie de două doze de vaccin Covid-19 pentru a-și păstra locurile de muncă. Luni a fost termenul limită pentru ca aceștia să se vaccineze, sau să aibă o scutire medicală sau religioasă.

Tehnicianul nu se va imuniza anti-COVID

Rolovich a spus că nu se va vaccina, motivând că este o decizie personală.

„Deși am luat propria mea decizie, respect faptul că fiecare persoană - inclusiv antrenorii, personalul și studenții-atleți - poate lua propria decizie în ceea ce privește vaccinul Covid-19. Nu voi comenta mai mult despre decizia mea”, a declarat antrenorul la începutul acestui an.

Aproximativ 90% dintre angajații WSU și 97% dintre studenți au fost vaccinați, potrivit colegiului.

Nick Rolovich, care se afla la al doilea sezon la WSU, este primul antrenor de fotbal american de la o mare universitate care își pierde locul de muncă din cauza nevaccinării împotriva COVID.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
62175686
Novak Djokovic: Nu voi spune dacă m-am vaccinat sau nu

Numărul unu mondial în tenisul profesionist masculin, sârbul Novak Djokovic, a declarat luni că nu doreşte să spună dacă s-a vaccinat sau nu împotriva Covid-19, deoarece este o chestiune personală, transmite Reuters, conform Agerpres.

62219497
Tragedie în rugby. Neozeelandezul Sean Wainui a murit într-un accident rutier, la vârsta de 25 de ani

Recordmanul de eseuri într-un meci din Super Rugby, neozeelandezul Sean Wainui, a decedat, luni, într-un accident de maşină, informează AFP, citată de Agerpres.

62219422
Violențe la meciul Spartak Trnava - Slovan Bratislava. Jocul a fost oprit din cauza suporterilor. VIDEO

Incidente grave au avut loc, duminică, la meciul Spartak Trnava – Slovan Bratislava, contând pentru etapa a XI-a a campionatului Slovaciei.

Recomandări
60532951
România evită retrogradarea la „junk”: S&P păstrează ratingul „BBB-”, dar perspectiva rămâne negativă. Ce riscuri au rămas

România își păstrează ratingul la "BBB-", cu perspectivă negativă, ultima treaptă recomandată pentru investiții. După o săptămână de discuții cu oficialii de la noi, agenția de rating Standard & Poor's a publicat vineri seară raportul de rating al țării.

Agerpres siegfried muresan la palatul parlamentului
Siegfried Mureșan, atac la PSD după evaluarea S&P: „Partidul care a făcut deficitul de 9% nu poate garanta stabilitatea”

Europarlamentarul liberal Siegfried Mureşan, care a propus un Guvern ce nu a reuşit să treacă de votul Parlamentului pentru a fi învestit, afirmă că anunţul Standard & Poor’s privind ratingul României este o veste bună. 

Kiev gettyimages 2271004065
Rusia, acuzată că „rupe Kievul în bucăți”. Capitala Ucrainei ar putea să intre în regim de război

Ucraina cere sancțiuni tot mai drastice pentru Rusia, în urma celui mai recent val de bombardamente care a lovit orașele ucrainene.