Halep vs Muguruza: 1 - 6, 0 - 6. Simona a ratat a treia șansă de a deveni locul 1 mondial

61904846
Getty

Simona Halep, locul 2 WTA, a pierdut duminică finala turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati, fiind învinsă, cu scorul de 6-1, 6-0, de spaniola Garbine Muguruza, locul 6 WTA.

În acelaşi timp, Halep a ratat ocazia de a urca în premieră pe locul 1 WTA. Între ea şi Karolina Pliskova, actualul lider mondial, sunt doar cinci puncte. Românca va fi cap de serie numărul 2 la US Open, ultimul Grand Slam al anului.

Halep nu a avut şanse în faţa unei sportive care a abordat meciul cu încredere, agresivitate, şi risc. Jucătoarea română a jucat perpendicular, scurt, fără unghiuri deschise, cu erori comise din poziţii avantajoase, în timp ce Muguruza a evoluat "invers" faţă de rivală.

Setul I a avut un singur sens, către spaniolă. Doar un ghem luat de Halep, la 0-3, pe propriul serviciu. Cu 6-1, în 23 de minute, Muguruza a luat un avans psihologic important. Partida a curs în aceeaşi direcţie în setul secund. Dar la 0-3, cu două break-uri împotrivă, Halep a făcut un ghem bun pe serviciul adversarei. A fost un ghem cu şapte egalităţi, două mingi de rebreak, şi o durată de peste 12 minute. Spaniola l-a câştigat şi a terminat, practic, meciul. Cu 6-0, în al doilea set, după 56 de minute, Muguruza a câştigat turneul de la Cincinnati.

Halep a fost pentru a treia oară în acest an la o victorie de locul 1 WTA, după ce a ratat oportunităţi similare în finala de la Roland Garros şi în sferturile de finală de la Wimbledon.

Citește și
Cel mai bun rezultat de până acum al României la JO 2026: Locul 12 la sărituri cu schiurile
Cel mai bun rezultat de până acum al României la JO 2026: Locul 12 la sărituri cu schiurile

Câştigătoarea turneului Western&Southern Open primeşte 522.450 de dolari şi 900 de puncte WTA, iar finalista 260.970 de dolari şi 585 puncte WTA.

Pentru Halep, finala de la Cincinnati a fost a 26-a din carieră şi a patra din acest an. Ea are în palmares 15 titluri câştigate în circuitul profesionist.

Titluri WTA de simplu: 15 - Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA) Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013;

Finale WTA de simplu: 11 - Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5), în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5), în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.

Simona Halep a ajuns anul trecut în faza semifinalelor la Cincinnati, când a pierdut, cu 3-6, 4-6, în faţa germanei Angelique Kerber. În 2015, Halep a evoluat în finală, fiind învinsă de Serena Williams, cu scorul de 6-3, 7-6 (5).

Halep va evolua în continuare la US Open, ultimul Grand Slam al anului (28 august - 10 septembrie).

Principalele faze ale meciului:

Ora 22:05 Simona a mai pierdut două puncte și a ratat a treia șansă de a deveni numărul 1 mondial.

Ora 22:00 Simona a ratat o şansă imensă. A fost cel mai lung punct al partidei, câştigat până la urmă de Muguruza, după ce Halep a trimis în fileu. Scor 0 - 4

Ora 21:45 Simona a început cu cu stângul setul al doilea. Muguruza i-a luat deja trei gameuri. Scor: 0 - 3.

Ora 21:35 Garbine Muguruza i-a luat încă 3 punjcte Simonei, iar primul set s-a încheiat cu victoria jucătoarei din Spania. ScorȘ: 1 - 6.

Ora 21:22 Simona și-a câștigat serviciul și a obținut primul punct. Scor: 1 - 3.

Ora 21:20 Simona Halep a mai pierdut două gameuri. Scorul în primul se este 0 - 3.

Ora 21:12 Muguruza a luat primul game după 3 minute de joc. Scor 0 -1.

Ora 21:00 Simona Halep și Garbine Muguruza au intrat pe teren și au început încâlzirea.

Simona Halep

Simona Halep, locul 2 WTA, s-a calificat a doua oară în finala turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati, după ce a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-2, 6-1, pe americanca Sloane Stephens, locul 151 WTA, beneficiară a unui wild card.

"Cred că am jucat cel mai bun tenis al meu. Nu trebuia să-mi aduci aminte că Muguruza m-a învins de două ori pe hard. Voi veni, voi da totul şi poate voi câştiga de data asta. Sunt flămândă de victorii, e o provocare mare şi o mare oportunitate", a spus Halep pe teren, imediat după meci.

Sloane Stephens îşi construieşte revenirea către vârful ierarhiei WTA, după o accidentare care a ţinut-o multe luni departe de teren. Însă, acum, ea nu are nici condiţia fizică, nici bagajul de lovituri pentru a opune rezistenţă unei jucătoare ca Simona Halep. Românca a câştigat a doua partidă cu americanca în această lună, a patra la rând, din şapte întâlniri. La 1 august, Halep a învins-o, cu scorul de 7-6 (3), 6-0, pe Stephens, în turul al doilea al turneului de categorie WTA de la Washington.

La Cincinnati, Sloane Stephens a fost sufocată de ritmul Simonei Halep şi de unghiurile deschise găsite de româncă. Numărul 2 mondial şi-a ţinut cu precizie adversara departe de linia de fund, a obligat-o să translateze lăţimea terenului, să intre în schimburi lungi de mingi, iar americanca nu a rezistat. Având şi primul serviciu de partea ei, Halep a controlat fără probleme partida şi nu a mai avut nevoie de intervenţia antrenorului Darren Cahill.

În primul set, Halep a obţinut două break-uri, la 1-1 şi 3-1 şi s-a impus cu 6-2, după 28 de minute. Setul al doilea a avut o desfăşurare aproape identică. Halep a mai obţinut un break în plus, la 5-1, şi a pus capăt partidei după 55 de minute.

Simona Halep va evolua în ultimul act cu spaniola Garbine Muguruza, locul 6 WTA, care a trecut, în semifinale, cu scorul de 6-3, 6-2, de actualul lider WTA, jucătoarea cehă Karolina Pliskova. Ele s-au mai întâlnit de trei ori, Muguruza câştigând de două ori, în 2014, în turul al doilea al turneului de la Wuhan, scor 2-6, 6-2, 6-3, şi în 2015, în Fed Cup, scor 6-4, 6-3. Halep are ultima victorie, în 2015, în optimi, la Stuttgart, scor 3-6, 6-1, 6-3.

Câştigătoarea turneului primeşte 522.450 de dolari şi 900 de puncte WTA, iar finalista 260.970 de dolari şi 585 puncte WTA.

În acest moment, diferenţa dintre Pliskova şi Halep în clasamentul WTA este de cinci puncte.

Pentru Halep, finala de la Cincinnati va fi a 26-a din carieră şi a patra din acest an. Ea are în palmares 15 titluri câştigate în circuitul profesionist.

Halep: Sunt a treia oară aproape de locul 1

Simona Halep speră ca faptul că se află a treia oară aproape de locul 1 să fie cu noroc, în caz contrar urmând să o perceapă ca pe o nouă experienţă, informează wtatennis.com.

"Înainte de meciul cu Sloane Stephens am discutat cu fratele meu prin sms şi am întrebat: Este adevărat că dacă voi câştiga acest meci voi fi la cinci puncte de locul 1? Da. Am zis: Este incredibil. Cinci puncte, poţi crede?. Este a treia oară. Ori va cu noroc, ori doar o nouă experienţă. Vom vedea", a spus jucătoarea română.

"Sunt mult mai relaxată acum. Nu mă gândesc prea mult. Ştiu că dacă voi continua la acest nivel, va veni şi locul 1. Dacă nu mâine, poate săptămânile viitoare. Dar sunt mult mai bine acum. Vreau să câştig, şi dacă aşa pot deveni şi numărul 1, va fi şi mai special. Oricine poate deveni numărul 1, clasamentul este foarte strâns. Eu sunt atât de aproape. Chiar vreau", a adăugat Halep.

Despre adversara din finală, Garbine Muguruza, Halep a spus că este foarte agresivă, are lovituri puternice, apreciind că duminică va trebui să se mişte bine şi să contracareze jocul spaniolei.

Muguruza a afirmat că a urmărit-o puţin în aceste zile pe Halep, subliniind că românca este o adversară puternică. "Nu am mai jucat demult cu ea, dar joacă foarte bine. Este puternică şi are multe meciuri. Am văzut-o puţin în aceste zile. Este o adversară puternică. Va fi greu", a declarat Muguruza.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A venit răspunsul iubitei, după ce medaliatul olimpic a recunoscut în direct că a înșelat-o
GALERIE FOTO A venit răspunsul iubitei, după ce medaliatul olimpic a recunoscut în direct că a înșelat-o
Citește și...
Cel mai bun rezultat de până acum al României la JO 2026: Locul 12 la sărituri cu schiurile
Cel mai bun rezultat de până acum al României la JO 2026: Locul 12 la sărituri cu schiurile

România a obținut cel mai bun rezultat de până acum la Jocurile Olimpice de Iarnă, de la Milano. Sportivii s-au clasat pe locul 12 la săriturile cu schiurile.

Reacția neașteptată a unui sportiv după ce a câștigat o medalie la Jocurile Olimpice. Mărturisire surprinzătoare după concurs
Reacția neașteptată a unui sportiv după ce a câștigat o medalie la Jocurile Olimpice. Mărturisire surprinzătoare după concurs

Norvegianul Sturla Holm Laegreid, medaliat cu bronz marţi la biatlon, la Jocurile Olimpice de iarnă, a făcut după concurs o mărturisire surprinzătoare.

Rapid București, eliminată din Cupa României. CFR Cluj și FC Argeș s-au calificat în sferturi
Rapid București, eliminată din Cupa României. CFR Cluj și FC Argeș s-au calificat în sferturi

FC Argeş şi CFR Cluj, deţinătoarea trofeului, s-au calificat în sferturile de finală ale Cupei României la fotbal, în timp de Rapid Bucureşti a părăsit competiţia.

Recomandări
CCR a amânat pentru a cincea oară decizia privind pensiile speciale. Judecătorii au ieșit din sală după 30 de minute
CCR a amânat pentru a cincea oară decizia privind pensiile speciale. Judecătorii au ieșit din sală după 30 de minute

CCR a amânat pentru a cincea oară decizia privind pensiile speciale. Următorul termen va fi peste o săptămână, pe 18 februarie. Judecătorii au ieșit din sală după 30 de minute.

Cum vrea Guvernul să reducă pierderile companiilor de stat. Gheorghiu: Statul este un manager slab. Miniștrii dădeau ordine
Cum vrea Guvernul să reducă pierderile companiilor de stat. Gheorghiu: Statul este un manager slab. Miniștrii dădeau ordine

Statul este un manager slab, spune vicepremierul Oana Gheorghiu, responsabilă cu reforma companiilor de stat. Guvernul decide luna aceasta soarta a 22 dintre ele, care au probleme financiare.

Atac armat într-un liceu din Canada. Șapte persoane împușcate mortal, atacatorul s-a sinucis. Alți doi morți într-o locuință
Atac armat într-un liceu din Canada. Șapte persoane împușcate mortal, atacatorul s-a sinucis. Alți doi morți într-o locuință

Zece persoane au murit marți într-o regiune izolată din vestul Canadei, dintre care șapte împușcate mortal într-un liceu și alte două găsite moarte într-o reședință din apropiere. Totodată, atacatorul a fost găsit și el fără suflare.