Este paralizat de la piept în jos, dar participă la curse pe motocicletă

×
Publicitate

Un tânăr campion la motocros din Statele Unite a avut un accident în urmă căruia a rămas paralizat de la piept în jos. Dar, cu ambiţie şi răbdare, a reuşit să urce din nou pe motocicletă. Ba mai mult, participa iar la competiţii.

Cazul lui este fără precedent în lume. Danny Baird a învăţat să conducă motocicletă pe când era doar un copil.

Danny Baird, motociclist paralizat:"Tată mi-a luat o tricicletă pe când aveam trei ani. Apoi, am trecut la o mică PW50. Am început să particip la curse când aveam patru ani."

Acum, la 28 de ani, dacă îl priveşti, nici prin cap nu îţi trece că nu îşi poate folosi picioarele.

Danny Baird, motociclist paralizat: "Îmi amintesc cum zăceam acolo şi imediat mi-am dat seama ce s-a întâmplat. Nu-mi mai simţeam picioarele."

În 2012 a fost implicat într-un accident grav şi aproape a fost strivit de propria motocicletă. A rămas paralizat de la piept în jos.

Danny Baird, motociclist paralizat: "Mi-au enumerat toate lucrurile pe care nu le voi mai putea face.
Reporter:"Cum ar fi?"
Danny Baird, motociclist paralizat: "În mare, să trăiesc."

Nu a acceptat însă verdictul necruţător. După o perioadă lungă de teste, în aprilie, anul acesta, a urcat din nou pe motocicletă.

Danny Baird, motociclist paralizat: "A fost ciudat fiindcă, deşi au trecut patru ani şi jumătate, e de parcă trupul meu îşi aminteşte tot ce trebuie să facă, de pildă, cum să sară în șa, atunci când fac un salt. Doar că a trebuit să-mi dau seama cum să fac totul diferit."

Danny foloseşte o motocicletă adaptată nevoilor lui. Este ţinut în șa de numeroase centuri de siguranţă şi are un cadru din metal în jurul picioarelor.

Danny Baird, motociclist paralizat: "Motocrosul este, din punct de vedere fizic, cel mai solicitant sport din lume. Trebuie să îţi foloseşti fiecare muşchi din corp. E foarte greu, dar pare că mă descurc tot mai bine pe măsură ce acumulez experienţă."

Dovezi în acest sens sunt primele victorii la concursurile de motocros la care a reînceput să participe. Cel mai greu este să îşi stăpânească teamă de un nou accident.

Danny Baird, motociclist paralizat: "Ştii sentimentul pe care îl ai atunci când te dai în montagne russe, că nişte fluturi în stomac? Eu nu simt nimic mai jos de aici, dar tot mă simt de parcă zbor."

Articol recomandat de sport.ro
Dani Alves și Joana Sanz divorțează! Cum explică decizia modelul spaniol
Dani Alves și Joana Sanz divorțează! Cum explică decizia modelul spaniol
Citește și...
61903967
Avram Iancu, primit cu fast în țară, după primii 2.000 de km
Primire spectaculoasă în Caraş Severin, în localitatea Moldova Nouă, unde Avram Iancu, bibliotecarul din Petroşani, a intrat în ţară pe cursul Dunării.
61903443
Reacția Simonei Halep după ce a ratat calificarea în finala turneului de la Toronto
Simona Halep a ratat ocazia de a-şi apăra trofeul de anul trecut de la Rogers Cup, fiind învinsă, duminică, de jucătoarea ucraineană Elina Svitolina cu scorul de 6-1, 6-1.
61903215
Culturist de 23 de ani, decedat în urma unui exercițiu nereușit. VIDEO
Un culturist sud african a murit din cauza unei răni suferit la gât, atunci cand a incercat sa facă un salt pe spate, în cadrul unei competiții, și a aterizat pe spate.