Maradona e internat în spital. Fostul jucător va fi operat de urgență pe creier

62100277
Agerpres

Fostul mare jucător Diego Maradona va suferi o operaţie pe creier în următoarele ore, după ce medicii i-au descoperit un hematom subdural, potrivit presei argentiniene.

Această informaţie a venit după ce medicul lui Maradona declarase că fostul campion mondial, internat, luni, în spital, se simte bine şi va fi externat în curând.

Potrivit clarin.com, o investigaţie CT a descoperit un cheag de sânge într-o regiune a creierului şi medicii au decis că trebuie operat de urgenţă.

"Este o operaţie de rutină. Imaginea nu s-a schimbat, Diego rămâne acelaşi, continuă cu aceeaşi stare clinică, dar cu o cauză mai specifică", a explicat dr. Leopoldo Luque, cel care va efectua intervenţia, potrivit News.ro.

Hematomul ar fi fost generat "dintr-un traumatism” şi ar putea fi rezultatul unei lovituri pe care a suferit-o în ultima vreme.

"Ar fi putut fi acum o lună sau cinci ani, nu se ştie”, subliniază apropiaţi ai fostului jucător.

Hematomul subdural poate fi o urgenţă medicală. De obicei, este cauzat de o leziune a capului suficient de puternică pentru a sparge vasele de sânge, care pot pune presiune pe creier din cauza sângelui acumulat. Vârsta, anticoagulanţii şi abuzul de alcool pot creşte riscul.

Internat iniţial la un spital din La Plata, Maradona a fost transferat la o clinică din Olivos pentru intervenţia pe creier.

Medicul lui Maradona anunțase că starea fostului fotbalist e bună

 

Marţi, medicul lui Maradona declarase că actualul antrenor se simte mult mai bine după ce a fost internat în spital.

"Se simte mult mai bine, chiar vrea să părăsească spitalul, dar aş vrea să mai rămână o zi. Suferă de anemie, este puţin deshidratat, acest lucru trebuie corectat. Sănătatea sa continuă să se îmbunătăţească", a declarat medicul Leopoldo Luque, adăugând că fostul campion mondial "a dormit bine" şi că "este într-o bună dispoziţie".

Maradona, acum antrenorul echipei argentiniene Gimnasia, a fost spitalizat, luni, într-o clinică din La Plata.

Maradona a împlinit, vineri, 60 de ani şi nu a putut sărbători aşa cum şi-ar fi dorit, după ce a fost contact cu un caz pozitiv Covid-19.

Însă testul efecuat de el a fost negativ, dar totuşi, potrivit Clarin, fostul jucător a părut foarte slăbit în ultima vreme.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62156459
Ryan Giggs, selecţionerul Ţării Galilor, a fost reținut pentru violenţă domestică

Selecţionerul echipei de fotbal a Ţării Galilor, Ryan Giggs, a fost reținut sub acuzaţia de violenţă domestică, au anunţat marţi multe ziar britanice în ediţiile lor de luni, informează AFP.

62138249
Dan Petrescu vrea să plece de la CFR Cluj. Patronul anunţă că echipa nu se prezintă la următorul meci

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a afirmat că ar vrea să ia "o pauză" după meciul cu AS Roma, din cadrul Europa League, fiind deranjat de greşelile de arbitraj din Liga I şi de problemele din interiorul clubului.

62156166
Bobby Charlton, legendă a fotbalului britanic, suferă de demență

Sir Bobby Charlton, fostul star al echipei de fotbal Manchester United şi campion mondial cu selecţionata Angliei în 1966, a fost diagnosticat cu demenţă.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.