Suma, care acoperă anii 2024, 2025 şi 2026, perioadă în care şeful organizaţiei s-a stabilit la Miami înaintea Cupei Mondiale din 2026, este estimată la 4 milioane de dolari (3,6 milioane de euro), potrivit News.ro.
Acest mecanism de egalizare fiscală, conceput pentru a nu „avantaja sau dezavantaja” membrii FIFA care tocmai se stabiliseră în Statele Unite pentru a organiza Cupa Mondială, trebuia, în mod normal, să se aplice doar angajaţilor şi nu reprezentanţilor aleşi, precum Infantino. Însă această facilitate i-a fost acordată în 2024, în cadrul unui comitet foarte restrâns însărcinat cu stabilirea remuneraţiei înalţilor responsabili ai FIFA, şi nu a fost niciodată aprobată în documente oficiale.
O prietenie de douăzeci de ani, un permis „VVIP” şi un curs de schimb avantajos
Subiectul a fost adus în discuţie de Bruno Chiomento, un avocat elveţian care conduce comisia independentă de guvernanţă, audit şi conformitate a forului şi care este foarte apropiat de Infantino de douăzeci de ani, dezvăluie cele două publicaţii.
Aceleaşi surse informează, în paralel, că Chiomento a fost singurul preşedinte de comisie care a beneficiat de un permis „VVIP” (foarte VIP) la Cupa Mondială, ceea ce i-a permis să asiste la toate meciurile pe care le-a ales în cadrul Cupei Mondiale. El este, de asemenea, singurul preşedinte de comisie care este remunerat în franci elveţieni (250 000 pe an), şi nu în dolari ca omologii săi, beneficiind astfel de un curs de schimb avantajos.
Ar putea aceste dezvăluiri să-l afecteze şi mai mult pe Gianni Infantino? Preşedintele FIFA a avut deja o problemă notabilă odată cu eşecul proiectului său de vânzare a Cupei Mondiale către investitori privaţi, în luna iulie a anului trecut.
El va încerca să candideze pentru un al patrulea mandat pe 18 martie, la Vancouver (Canada), într-o alegere pentru care este – deocamdată – singurul candidat.