Regula golurilor marcate în deplasare, abolită de UEFA din sezonul 2021-2022

62197789
Getty

UEFA a abolit regula golurilor marcate în deplasare în toate competiţiile organizate de ea începând din sezonul 2021-2022, a anunţat joi comitetul executiv al forului fotbalistic european.

Regula se aplica atunci când scorul era egal la finalul celor două manşe, echipa care marca mai multe goluri în deplasare fiind declarată învingătoare.

Regula va fi înlocuită de două perioade de prelungire de 15 minute, urmate de eventuale lovituri de departajare, a precizat joi UEFA.

La sfârşitul lui mai, cotidianul britanic The Times anunţa că UEFA va lua în discuţie regula golurilor marcate în deplasare.

Regula, introdusă de UEFA în sezonul 1965-1966, a ajuns în centrul atenţiei în actuala stagiune, în care unele meciuri s-au disputat pe terenuri neutre, fără spectatori, în contextul pandemiei de Covid-19.

Câştigătoarea ediţiei trecute a Ligii Campionilor, Bayern Munchen, a fost eliminată în acest sezon de Paris Saint-Germain în sferturile de finală, graţie regulii golurilor înscrise în deplasare, la fel fiind şi cazul lui Juventus, scoasă din cursă de Porto, în optimi, după prelungiri.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62197751
GALERIE FOTO. Germania a sfidat UEFA și Ungaria: a iluminat un stadion în culorile LGBT
Germania a sfidat decizia UEFA de a interzice iluminarea stadioanelor în culorile comunății gay și a proiectat luminile ”curcubeului” pe stadionul din Berlin.
62197101
Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor desfăşura cu spectatori în tribune, dar cu o limită maximă de 10.000
Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Tokyo au autorizat, luni, prezenţa spectatorilor locali la întrecerile olimpice, impunând însă o limită de 50% din capacitatea fiecărei arene şi de maxim 10.000 persoane, transmite AFP.
62197074
FC Viitorul şi Farul au fuzionat. Noua echipă din Liga I se va numi Farul Constanţa şi va fi condusă de Hagi
Gruparea de fotbal din Liga I FC Viitorul şi divizionara secundă Farul au fuzionat, echipa din primul eşalon urmând să se numească Farul Constanţa şi să fie condusă de antrenorul Gheorghe Hagi.